- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.06.2023, 11:50)
- Gabriel Pecheanu
După plecarea de la minister, Petre Daea mai primeşte o lovitură. Iohannis a retrimis în Parlament legea "împotriva cormoranilor"
Preşedintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea legii care extinde perioada de vânătoare a cormoranului mare la tot parcursul anului: „Este susceptibilă de a afecta această specie prin vulnerabilizarea puilor, precum şi alte specii de păsări”.
Urmărește
38869 afișări
Iohannis cere reexaminarea legii care extinde perioada de vânătoare a cormoranului mare
„Legea are ca obiect de reglementare modificarea pct. 10 al lit. B din anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Prin modificările propuse este extinsă perioada de vânătoare a cormoranului mare (Phalacrocorax carbo sinensis), de la intervalul 1 septembrie – 28 februarie la tot parcursul anului. Menţionăm că, prin Legea nr. 74/2020 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi pentru completarea anexei nr. 5C la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, specia Phalacrocorax carbo sinensis (cormoranul mare) a fost introdusă în Anexa nr. 1 la litera B <Păsări> din Legea nr. 407/2006, cu o perioadă de vânătoare stabilită în intervalul 1 septembrie - 28 februarie”, arată Klaus Iohannis.
Preşedinţia aminteşte că, la nivel european, Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, Directiva „Păsări” se referă la conservarea tuturor speciilor de păsări care se găsesc în stare sălbatică pe teritoriul european al statelor membre în care este aplicabil tratatul, inclusiv la această specie (cormoranul mare), şi reglementează protejarea, gestionarea şi controlul asupra acestor specii. De asemenea, stabileşte normele pentru exploatarea acestora.
„Apreciem că extinderea intervalului de vânare a cormoranului mare pe tot parcursul anului, deci inclusiv în perioada de reproducere, este susceptibilă de a afecta această specie prin vulnerabilizarea puilor, precum şi alte specii de păsări. Cormoranul mare trăieşte/ cuibăreşte în strânsă legătură cu alte specii de păsări, unele dintre ele cu regim special de protecţie conform Directivei 2009/147/CE. Vânarea cormoranilor mari în timpul sezonului de cuibărit poate afecta negativ aceste păsări şi, în mod special, pelicanul creţ sau cormoranul mic. În ceea ce priveşte cormoranul mic, există în procesul de vânătoare un risc crescut de confundare cu cormoranul mare. Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006”, se arată în finalul comunicatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe