„Ca om, în viaţă, am performat la nivel naţional, am codus instituţii publice, unităţi economice care au ieşit întotdeuna pe locul întâi. În politică, la fel: am fost la liberali şase ani, i-am luat de la 6-7% şi i-am dus la 19,85% la prezidenţiale. Aici (la UNPR Gorj, n.r.) am venit cu toată dragostea, am consolidat organizaţia. Mi-am dat seama, ca unul aflat în primele trei locuri în sondaje, că nu pot performa. Nu are loc un transfer de credibilitate de la mine la partid” a spus Morega pentru MEDIAFAX.
El a menţionat că nu doreşte să iasă „compromis”, la sfârşitul carierei.
„Nu doresc ca, aproape de sfârştiul carierei mele, să ies compromis ca rezultat”, a adăugat Morega.
El a spus că, în consecinţă, a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al UNPR Gorj, dar şi din partid, urmând să îşi desfăşoare activitatea ca deputat independent, neafiliat politic.
Morega a precizat că, deocamdată, nu se va înscrie într-un alt partid politic.
„Voi vota numai legile care sunt în folosul poporului şi al gorjenilor”, a spus Morega.
Deputatul Ilie Morega demisionează din UNPR, iar deputatul Nicolae Jolţa din PNL.