- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.05.2015, 22:11)
- Catalina Mihai
Duşa: România e dispusă să acorde asistenţă pentru consolidarea capacităţii de apărare a Republicii Moldova
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, i-a transmis, marţi, omologului moldovean, Viorel Cibotariu, că România e dispusă să acorde asistenţă tehnico-materială în contextul consolidării capacităţii de apărare a Republicii Moldova şi consiliere pentru elaborarea actelor normatice specifice domeniului logistic.
Urmărește
336 afișări
Ministrul Apărării, Mircea Duşa (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
Potrivit unui comunicat MApN, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, s-a întâlnit marţi, cu omologul său din Republica Moldova, Viorel Cibotaru, care efectuează, pe 19 şi 20 mai, o vizită oficială la Bucureşti.
"Întâlnirea de astăzi constituie o etapă superioară în consolidarea dialogului politico-militar între statele noastre şi un bun prilej pentru împărtăşirea opiniilor referitoare la stadiul şi perspectivele cooperării militare bilaterale şi în format multilateral", a declarat Mircea Duşa, citat în comunicat.
Referitor la activităţile de instruire desfăşurate în comun de cele două armate, ministrul Mircea Duşa a salutat prezenţa subunităţilor de infanterie, artilerie terestră şi apărare CBRN din armata Republicii Moldova la exerciţiile de instruire care au vizat operaţii convenţionale şi şi-a exprimat speranţa că acest tip de colaborare va continua.
"Consider că experienţa acumulată de Armata României în exerciţiile multinaţionale şi misiunile în care a fost angajată poate fi valorificată şi în plan bilateral, astfel încât, în misiunile de menţinere a păcii, să utilizăm aceleaşi proceduri", a spus Duşa.
Ministrul român a subliniat disponibilitatea acordării asistenţei tehnico-materiale în contextul consolidării capacităţii de apărare a Republicii Moldova, prin prisma Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare, precum şi posibilitatea consilierii privind metodologia de elaborare a actelor normative specifice domeniului logistic.
Totodată, cei doi oficiali au discutat despre participarea Republicii Moldova în cadrul iniţiativelor regionale şi accederea ca membru cu drepturi depline la procesul SEDM, dar şi despre identificarea unor soluţii pentru a facilita cooptarea Moldovei în operaţiile şi misiunile desfăşurate sub egida UE.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
O badantă tinerică s-a angajat în casa unui pensionar de 90 de ani. Ce îi făcea bătrânul, când femeia dădea cu aspiratorul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:39
-
astăzi, 15:13