- Home
- Politic
- MIERCUREA CIUC, (05.06.2015, 17:05)
- Departamentul Corespondenţi
Duşa: Victor Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, a ajuns prim-ministru pe un vot popular
Preşedintele PSD Harghita, Mircea Duşa, care este şi ministru al Apărării, consideră că prim-ministrul Victor Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, întrucât a fost ales prin vot popular şi, potrivit Constituţiei, numai Parlamentul poate demite premierul.

Duşa: Victor Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, a ajuns prim-ministru pe un vot popular (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Organizaţia PSD Harghita consideră că domnul Victor Ponta nu are de ce să-şi dea demisia. El a ajuns prim-ministru pe un vot popular, este un premier care a reparat toate nedreptăţile făcute de Guvernul Boc, este prim-ministrul care a adus România într-o situaţie economică deosebită. Sigur că trebuie respectată Constituţia, dar numai Parlamentul poate demite primul-ministru", a declarat presei Mircea Duşă, care a precizat că afirmaţiile sale sunt făcute în calitate de şef al PSD Harghita.
Totodată, Mircea Duşa şi-a manifestat convingerea că votul Parlamentului va fi unul de susţinere a Guvernului.
"De altfel, s-a şi depus o moţiune de cenzură şi trebuie să aşteptăm votul Parlamentului, aşa cum sunt prevederile constituţionale şi sunt convins că votul va fi unul de susţinere a Guvernului", a conchis Mircea Duşa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elena Lasconi: Aş susţine-o pe Maia Sandu la prezidenţiale dacă ar exista consens politic
-
POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”
-
Bardella afirmă că „umbrela nucleară” a Franţei protejează anumiţi aliaţi europeni. El insistă asupra menţinerii angajamentelor apărării României
Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o "situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.
Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.
Pe de altă parte, tot vineri, PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură la adresa Guvernului intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Moţiunea este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi 2 de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe