- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Duţu: Elena Udrea are legături cu PSD
Deputatul Stelian Duţu, fost lider al PDL Constanţa a susţinut, sâmbătă, că secretarul executiv al PDL Elena Udrea are legături cu PSD şi vorbeste des la telefon cu primarul social-democrat al Constanţei, Radu Mazăre.
Duţu: Elena Udrea are legături cu PSD (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Duţu a participat, duminică, la şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean, convocată de excluşii din PDL şi a ţinut un discurs în care a lansat săgeţi către reprezentanţi ai conducerii centrale a partidului, dara făcut şi un apel la toleranţă în cadrul partidului pentru un rezultat cât mai bun la alegerile parlamentare.
El a negat faptul că s-ar afla în spatele acestei întruniri şi a acuzat-o pe Elena Udrea că ar avea legături cu PSD-ul şi că vorbeşte foarte des la telefon cu primarul Radu Mazăre.
"Mi s-a spus că aş fi păpuşarul acestei reuniuni, în condiţiile în care sunt alţi păpuşari în partid, că eu sunt vinovat de inundaţiile din Moldova, de cutremurul din '77, vinovat de tot ce se întâmplă în judeţul Constanţa şi probabil în România. Am venit să vă mulţumesc că aţi fost alături de PDL şi pentru munca desfăşurată împreună timp de 14 ani cât am fost preşedinte al organizaţiei judeţene”, a afirmat Duţu.
El a mai spus că nu a făcut nimeni nici o conspiraţie împotriva actualei conduceri a PDL Constanţa şi a precizat că afinităţi PSD-iste au tocmai cei care îi acuză pe excluşi de asemenea lucururi.
"Dacă aş fi rămas preşedinte al organizaţiei judeţene, probabil că Dan Moisoiu nu s-ar mai fi regăsit pe lista de consilieri locali deoarece a fost suspectat că este cu Radu Mazăre. Eu ştiu că nu are nici o afacere cu Mazăre, dar l-a susţinut pe Mazăre în foarte multe acţiuni la Primărie. Dar nu Moisoiu vorbeşte mult cu Mazăre, ci Elena Udrea. Mazăre are sânge în instalaţie, iar dacă îl întreabă cineva va recunoaşte de câte ori vorbeşte cu Elena Udrea. Lui Mazăre nu îi este ruşine să recunoască acest lucru", a mai spus Stelian Duţu.
Discursul său a fost întrerupt de un membru al partidului care l-a acuzat din sală pe Duţu că că este vinovat de situaţia în care se află partidul. El i-a reproşat fostului preşedinte al organizaţiei judeţene "spargerea FSN-ului", după care a părăsit sala, în vociferările celor prezenţi.
"Tu nu eşti vinovat de ce se întâmplă ? Partidul e frate cu PSD-ul ? Cine v-a pus să vă destrămaţi ? Partidul schimbării a fost FSN-ul. Te-am învăţat politică, Duţule, din '90. Trădare,de trei ori trădare", a răbufnit democrat-liberalul nemulţumit.
Stelian Duţu nu a părut deranjat de intervenţia bărbatului şi a recunoscut că el este principalul vinovat pentru situaţia în care se află PDL Constanţa.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.