Prima pagină » Alegeri 2008 » Videanu: Las o moştenire „pozitivă” ca primar

Videanu: Las o moştenire „pozitivă” ca primar

Primarul Capitalei, Adriean Videanu, a declarat, marţi, că moştenirea pe care o lasă este una "pozitivă", pentru că 73% dintre bucureşteni vor să se continue actualele proiecte, el anunţând că îşi va continua activitatea ca prim-vicepreşedinte PDL, urmând să se ocupe de programul de guvernare.
Videanu: Las o moştenire
08 apr. 2008, 12:39, Politic

"Îmi voi continua activitatea în calitate de prim-vicepreşedinte al PDL şi mă voi preocupa de ceea ce mă pasionează: programul de guvernare al partidului", a precizat actualul primar al Capitalei, Adriean Videanu, după anunţarea candidaturii lui Vasile Blaga la Primăria Generală.

El a arătat că 73% dintre bucureşteni doresc continuarea proiectelor actuale la nivelul Capitalei, ceea ce dovedeşte că moştenirea pe care o lasă actualul primar al Bucureştiului succesorului său "este una pozitivă, care se înscrie în aşteptările bucureştenilor şi în ceea ce înseamnă construirea unei adevărate Capitale moderne europene".

Întrebat ce sfat i-ar putea da succesorului său, Videanu a răspuns: "Sfatul i l-am dat, să comunice mai eficient cu cetăţenii, lucru pe care eu l-am făcut mai puţin, recunosc. Sfatul pentru el este şi un reproş la adresa mea".

Întrebat dacă este mândru pentru vreuna dintre realizările mandatului săui, Videanu a spus: "De tot ceea ce am făcut sunt mândru".