Bogdan Trif îi reaminteşte, vineri, Ralucăi Turcan că şi Direcţia de Control şi Integritate a Ministerului Sănătăţii a constatat că procedura prin care Liliana Coldea a câştigat concursul şi a devenit manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a fost nelegală.
„Sunt deja patru luni de când am făcut publice abuzurile şi ilegalităţile comise pentru numirea managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi am cerut demisia de onoare a preşedintei Consiliului Judeţean, Daniela Cîmpean, cea care a orchestrat simulacrul de concurs în urma căruia Liliana Coldea a ajuns să conducă Spitalul. Chiar Direcţia de Control şi Integritate a Ministerului Sănătăţii condus de Nelu Tătaru a constatat că toată procedura a fost nelegală”, spune Bogdan Trif, preşedintele PSD Sibiu şi fost ministru al Turismului în Guvernul PSD Viorica Dăncilă.
Trif spune că în urmă cu trei luni, PSD Sibiu a dat în judecată Spitalul Judeţean şi Consiliul Judeţean (în subordinea căruia se află spitalul) şi a cerut, în instanţă, anularea acestui act administrativ.
Raluca Turcan a declarat, vineri, că pentru situaţia critică din Sibiu a fost revocat subprefectul Sibiului, Rareş Macrea, că a primit demisia directorului DSP Sibiu, Gabriel Budescu, şi că aşteaptă şi demisia directorului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Liliana Coldea.
Până vineri seara, Coldea nu şi-a dat demisia din funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.