Surupăceanu a spus că între iniţiativa sa şi Ordonanţa de Urgenţă există multe similitudini, el subliniind că, în pofida modificărilor operate, actul normativ este, în esenţă, unul şi acelaşi.
Deputatul PSD a arătat că, în urmă cu două luni, împreună cu patronatele Compirom şi Ugir 1903, a lansat o iniţiativă legislativă privind eşalonarea datoriilor companiilor private către bugetul de stat, dar şi bonificaţiile acordate.
El a arătat că a cerut dezbaterea în procedură de urgenţă a iniţiativei legislative şi a acuzat faptul că actuala putere a refuzat să pună pe ordinea de zi a Biroului permanent al Camerei iniţiativa.
„Faptul că Guvernul, actuala putere, nu a făcut acest lucru demonstrează că au blocat cu bună ştiinţă actul normativ în detrimentul companiilor private, dar în folos propriu, a făcut un act normativ aproape identic şi a ieşit în faţă cu o realizare legislativă care practic nu îi aparţine”, a spus Surupăceanu.
El a arătat că este a treia oară când i se preiau iniţiativele legislative de către actuala putere. „Este a a treia oară când îmi sunt preluate iniţiativele de către actuala putere. Este un furt intelectual bine calculat, cu rol repetitiv”, a spus Surupăceanu, care a precizat că iniţiativa sa privind impozitarea averilor i-a fost preluată de UNPR, iar legea antidrog, privind etnobotanicele, i-a fost preluată tot de către Executiv, care a transformat-o în Ordonanţă de Urgenţă.