Video INTERVIUL INTEGRAL „Gândurile lui Cristoiu”. Mircea Diaconu: Domnul preşedinte Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu (Partea a II-a) - VIDEO

Începând dintr-un anume punct a început să se inverseze situaţia, iar cu domnul Băsescu odată sau începând cu domnul Băsescu, zona Secu a devenit potentă

Mircea Diaconu: Ştiţi ce se întâmplă dacă finalmente eu o să fiu preşedinte, domnul Iohannis va fi unul dintre cetăţenii României faţă de care o să am toată condescendenţa şi tot respectul. Eu nu mă pot supăra pe nimeni în faza asta pentru că toţi vor fi cetăţenii, nu-i aşa, eu voi fi preşedintele tuturor, nu vreau să existe nimeni din România care să fie supărat pe mine, nici măcar domnul Georgescu care a încercat să mă bage în puşcărie în neştire, nici măcar doamna Kovesi care a semnat rechizitoriile alea care mă băgau în puşcărie efectiv, fără să fie niciun prejudiciu, pe nimeni nu am voie să mă supăr şi nu am să fac lucrul ăsta. Deci nu am să atac o persoană, ci o mentalitate sau o greşeală conceptuală în zona politiciisau o greşeală tactică sau o greşeală de poziţionare în zona asta. Atâta tot, dar nu ca persoană, n-am nicio problemă cu dânsul, dar am nişte lucruri care ar trebui să dea de gândit. Şi asta am zis într-un singur discurs la depunerea candidaturii, semnăturilor, şi am făcut o mică teorie  a unui fel de energie negativă care există şi funcţionează şi care s-a manifestat plenar deci a fost tot timpul şi a pus frână de mână de picior de orice dezvoltării, mişcării, revenirii noastre, devenirii noastre. Iar din punctul numit Băsescu încoace a funcţionat plenar şi am zis un lucru şi pot să-l argumentez, pe logica asta, domnul preşedinte Iohannis execută al treilea mandat al lui Băsescu.

Monica Mihai: De ce spuneţi asta?

Ion Cristoiu: Formulare interesantă. Cam bănuiesc ce vreţi să spuneţi cu energia negativă, în ce sens, adică preşedinţii de la Traian Băsescu n-au misiune constructivă sau ce?

Mircea Diaconu: Da. Asta e clar. Asta e foarte clar.

Ion Cristoiu: În ce sens?

Mircea Diaconu: Distructivă chiar. De ce spun că execută al treilea mandat al domnului Băsescu. Facem o mică istorie şi eu sunt pasionat, citesc mai tare decât orice. După 89-90 erau două părţi puternice şi prezente, erau activiştii să zic, erau zona de la partid şi zona secu şi pentru început zona activiştilor a fost umană, posibilă, tolerantă, iar în zona secu pe sub masă şi nu mai ştiau cum să se transforme, să se acopere, să se mascheze altfel. Asta a durat o vreme după care începând dintr-un anume punct a început să se inverseze situaţia, iar cu domnul Băsescu odată sau începând cu domnul Băsescu, zona Secu a devenit potentă, ştiţi cum scria pe zidurile Bibliotecii Centrale Universitare în Piaţa Revoluţiei, scria atunci, scria ”vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât”. Iată, cu domnul Băsescu s-a ajuns în punctul ăsta după părerea mea. Ce înseamnă asta, înseamnă că pârghiile, importanţa, forţa, aşezarea a funcţionat în sensul acesta. Şi din clipa aia nu s-a mai schimbat mare lucru, aceeaşi gen de susţinători, de mecanism, ca instituţii şi ca persoane au împins două mandate şi au reuşit două mandate ale lui Băsescu şi al doileamandat era oricum, cum ni s-a părut tuturor, furat nu mai spun referendumul, păi a fost furat foarte clar. Singur nu putea să facă nimic şi vorbesc de un fel de armată, mini armată, fără uniforme, nişte oameni pe care nu-i ştii dar care fac totul, ştiţi ”alo, domnule preşedinte noi suntem statul şi vă garantăm al doilea mandat”, un ziarist celebru scria...

E o doamnă la Cotroceni pe care am sesizat-o de la Băsescu începând, cu părul tuns scurt, care îi ia de mână îi bagă în maşină, îi scoate din maşină... Nu s-a schimbat nici ea

Ion Cristoiu: Sau vă garantăm un guvernul meu.

Mircea Diaconu: Poftim, vedeţi că nu s-a schimbat... de asta spun, al treilea mandat e la fel. Vă mai spun ceva şi chiar o să vă amuze. Până şi, e o doamnă, nu ştiu cum o cheamă, la Cotroceni pe care am sesizat-o de la Băsescu începând, cu părul tuns scurt, care îi ia de mână îi bagă în maşină, îi scoate din maşină...

Ion Cristoiu: A, da, şefa de protocol.

Mircea Diaconu: Nu s-a schimbat nici ea, deci m-aţi înţeles. E aceeaşi.

Ion Cristoiu: Da, da, da.

Mircea Diaconu: De ce să n-am senzaţia de loc că e altceva?

Monica Mihai: Dacă aţi fi preşedinte v-aţi raporta altfel la instituţiile de forţă din ţară?

Mircea Diaconu: Credeam că dacă o trimit acasă pe doamna cu părul tuns scurt...

Ion Cristoiu: Înainte de asta, explicaţi-mi, după dumneavoastră, care e cauza... Traian Băsescu a folosit serviciile sau ele l-au încălecat? Pentru că rămâne un mister istoric acest moment în care într-adevăr aupus mâna pe putere.

Mircea Diaconu: O altă prietenă a dumneavoastră, mai mult decât a mea, doamna Udrea v-a spus foarte clar că el nici nu ştia, el nici nu erape acolo, ăia au fost răi, Coldea, ăilalţi, au făcut nişte lucruri şi el nu ştia.

Ion Cristoiu: Bine, asta e o ironie, el ştia.

Mircea Diaconu: E un fotbalist celebru care se numeşte Mutu, deci să-i spună dânsului şi ăla poate să asculte.

Ion Cristoiu: Şi credeţi că această maşinărie a fost preluată de Iohannis la cheie.

Mircea Diaconu: Obligatoriu.

Ion Cristoiu: Cum obligatoriu?

Mircea Diaconu: Păi cred că nu avea altă soluţie.

Monica Mihai: Şi dumneavoastră veţi avea altă soluţie dacă veţi fi preşedinte că presupun că aceleaşi chei vor ajunge şila dumneavoastră.

Eu n-am să stau nicio clipă în Cotroceni, de exemplu, dacă am să ajung acolo, nu în Cotroceni

Mircea Diaconu: Deci începând cu doamna tunsă scurt...

Ion Cristoiu: Am înţeles, bun, deci deja ştim. Veţi da afară şefa de protocol - ştire.

Mircea Diaconu: Şi vă mai zic ceva, e aşa ceva de piază rea, nu ştiu, de orice, am zis şi mai zic o dată că văd că nu e clar. Eu n-am să stau nicio clipă în Cotroceni, de exemplu, dacă am să ajung acolo, nu în Cotroceni. E un mod de a rupe mentalul colectiv, până şi acest lucru. Trebuie să rupi ceva, să modifici ceva, să înţelegi că o lume s-a dus şi trebuie să înceapă o altă lume firească. Ăla e un palat regal, n-ai ce căuta ca preşedinte acolo, asta e părerea mea, are un statut anume acel palat prin testament regal şi în vremea tinereţii noastre, copilăriei chiar acolo era palatul copiilor, în timpul lui Dej, în timpul stalinismului crunt, era palatul copiilor, generaţii întregi au învăţat acolo traforaje.

Ion Cristoiu: Da, corect nu s-a mutat acolo niciun prim-secretar.

Mircea Diaconu: Primul care a început, mă rog, a zugrăvit să se mute acolo a fost Ceauşescu, preşedintele Ceauşescu dar nu a apucat. În schimb ceilalţi, uite acolo ne instalăm, nici măcar asta. Ce înseamnă asta mai departe, înseamnă următorul lucru, sigur schimbi legi, nu schimbă nicio lege preşedintele, nu schimbă , nu are drept de iniţiativă legislativă nimic de tipul ăsta în acelaşi timp el trebuie să vegheze la respectarea legalităţii, or dacă luăm şi citim legile de funcţionare şi limitele şi competenţele fiecărei instituţii, din care spuneţi dumneavoastră, servicii şi restul, acolo scrie foarte clar ce poţi, ce trebuie şi ce nu trebuie să faci. Le recitim. La noi în teatru e o vorbă şi asta apare exact când repeţi, te chinui nopţi şi la un moment dat parcă nu mai înţelegi sensurile, e un fel de confuzie, nu mai înţelegi nimic şi nu mai creşte pâinea. Cam cum suntem noi acuma ca ţară. Şi în clipa aia regizorul zice stop, ne întoarcem la masă. Întoarcerea la masă înseamnă să intri în sala de lectură, restul nu mai contează decoruri şi restul, se pune din nou textul piesei pe masă şi se citeşte şi se refac sensurile iniţiale, ţintele personajelor, relaţiile dintre personaje, se reface toată schela asta, coloana vertebrală şi creşte pâineade nu-i adevărat.

Monica Mihai: Asta propuneţi dumneavoastră pentru România? O reîntoarcere la masă?

Mircea Diaconu: Da, să reaşezăm puţin.

Ion Cristoiu: Ne întoarcem la Constituţie, să citească rolurile fiecare.

Mircea Diaconu: Şi nu numai asta şi la nişte valori, nişte noţiuni, că alea nu ne interesează prea tare, hai să vorbim despre muncă sau a munci, sunt deformate, sunt groteşti deja, aceste noţiuni, de seriozitate, de competenţă sunt groteşti deja, aici s-a ajuns. A muncii, păi hai să discutăm puţin de lucrul ăsta, ce înseamnă să munceşti, ca încet, încet gândul unui om care vrea să crească, să aibă maşină, bani şi aşa mai departe să fie a muncii mai mult sau mai bine.

Ion Cristoiu: Veţi citi textele sau veţi vorbi liber? Întrebare că deja ne-am obişnuit cu un preşedinte...

Mircea Diaconu: Hai să vă spun ceva, făcând iară ticul prietenului nostru, m-am întâlnit de curând cu preşedintele Constantinescu, mă rog, nu ne-am mai văzut de multă vreme, şi mi-a adus aminte de un episod din 92 când a fost prima campanie a CDR şi prima a fost la Timişoara şi atunci unul dintre colegi a zis domnule ai grijă că ai nişte ticuri de profesor universitar şi poate îl ajuţi, nu n-a putut vorbi de loc în niciun fel cu el, nu eratimp de niciun fel, şi am plecat, am ajuns la Timişoara şi a urmat primul discurs şi discursul acela din faţa mulţimii de oameni, avea o hârtiuţă pe care se uita aşa, urma să vorbească ultimul, dar se mai uita şi o ţinea în mână. L-au chemat la tribună, urale, urale, urale, şi eu din spate că erau şi eu în tribună m-am dus şi i-am luat din mână hârtiuţa. A fost strălucitor, strălucitor a fost. După aia am discutat cu el. I-am zis uite, deci despre ce a fost vorba, ca să fii conştient de treaba asta, deci n-ai mai avut cuvinte ai avut gânduri sau idei, cuvintele nu contează, dacă le înveţi pe din afară în clipa în care ies afară n-au gânduri în spate, sunt doar cuvinte şi atunci neconvingătoare.

Ion Cristoiu: Corect, nu trec prin suflet.

Mircea Diaconu: Evident. Şi nu numai asta, prin cap, prin creier. Mecanismul corect este vreau să spun un lucru şi o iei din larg, vreau să conving că, e lucrul în care cred, nu nişte cuvinte ci o idee de ţintă, după care apar gânduri care se transformă un pic mai târziu în cuvinte ăsta e mecanismul. Dacă tu te duci direct la cuvinte sau numai la cuvinte atunci ce iese din tine sunt doar ele şi nu sunt celelalte, nu sunt însoţite de gânduri, de intenţii, de tremolo, de vibraţia aia care îl convinge pe celălalt.

Ion Cristoiu: Am putea vorbi cu şefa de protocol să-i ia hârtiuţa. Dumneavoastră am văzut că sunteţi preocupat şi eu sunt preocupat şi domnişoara de această relaţie a României cu aliaţii. Explicaţi-mi şi mie, aţi fost la Bruxelles, eu nu am fost, explicaţi-mi ce se întâmplă acolo de nu suntem noi? Sunteţi de acord că relaţia noastră cu Uniunea Europeană, cu NATO, cu partenerii strategici nu e chiar, sunteţi de acord, e cea mai bună, suntem demni? Şi de ce nu? Adică ce jocuri fac ei şi ne scapă nouă? Vă întreb că aţi fost acolo.

Mircea Diaconu: Păi am fost acolo dar n-am fost unde vă imaginaţi dumneavoastră, am fost într-un alt punct.

La Bruxelles, totul se negociază, totul se discută şi se negociază. Nu stă nimeni între patru pereţi închişi ermetic, nu se uită la vecin, înjură pe direcţia asta, cum am juca toţi tenis la perete

Ion Cristoiu: Dumneavoastră sunteţi şi bun observator, când aţi ajuns acolo ce v-a şocat în primele zile, ce ştiaţi şi ce va dat peste cap realitatea de la Bruxelles? Epic.

Mircea Diaconu: Nu m-a şocat decât clădirea să ştiţi, atâta, m-am rătăcit în clădirea aia.

Ion Cristoiu: Şi restul era ca şi la noi?

Mircea Diaconu: Nu, nu era ca şi la noi, cu totul altfel.

Ion Cristoiu: Păi aia spuneţi-ne.

Mircea Diaconu: Ştiţi cum e aşa ar trebui să fie, părerea mea, cel puţin eu aş am-am comportat şi am avut succes.

Ion Cristoiu: Acolo de ce e altfel decât la noi şi...

Mircea Diaconu: Nu e, că nu e global, Bruxelles-ul a zis, nu există Bruxelles-ul, că nu-i o persoană, a zis Junker şi dacă a zis Junker ce? Sau Timmermans, da, şi ce dacă a zis? Nu, sunt atât de multe capete, păreri, divergenţe că nu poţi să-l globalizezi şi să zici ăsta e Bruxelles-ul. Nu, e o singură problemă, du-te acolo ca tine, du-te ca tine şi nu încerca să imiţi pe altcineva sau să te raliezi la un vânt care vine dinspre partea doamnei Merkel de la consiliu. Du-te domnule ca tine, dacă tu nişte ţinte ale tale, ai tu agenda ta de acasă, du-te şi ai grijă de ea. despre asta e vorba, dar nu e aşa. Din păcate ratarea este în punctul ăsta nu în altul. În contactele directe, pe acolo, cel puţin când eu aveam de vorbit sau mă băgam într-o discuţie de importanţă mare şi în faţa mea erau oameni cu pedigree politic, foşti prim-miniştri de ţări europene, lume serioasă cu pedigree adevărat. Iar eu de la Vlădeşti şi ziceam uite la mine în sat e aşa, odată făceau ochii mari, cum e domnule la tine în sat, păi uite aşa e la mine în sat. Era important să ştie ei din Europa, cum e şi la mine în sat, că ei spuneau cum e în satul lor, îţi spun şi eu cum e în satul meu. Şi e o vorbă care zice dacă tu nu te respecţi, nu te respectă nimeni, dacă tu nu-ţi dai importanţă, nu şi-o dă nimeni. Da domnule, stai frumos, ai două mâini, două picioare ca şi ei, din păcate sindromul ăsta l-am văzut la foarte mulţi. Stau pe colţul mesei, să nu deranjeze, ştiţi eu vin din România, păi şi dacă pentru numele lui Dumnezeu.

Ion Cristoiu: Adică nu ei sunt de vină, ci noi.

Mircea Diaconu: Niciodată aşa. De cele mai multe ori au un fel de, mai ziceam la început, eu mă exprim mai prost, adică engleza mai puţin la mine sau prost, franceză ştiu mai bine, imediat îmi ziceau, mai muţi nu unul, nici eu nu ştiu română, te rog, simte-te bine. Deci şi eu sunt vinovat, cum ar veni că nu ştiu română. Deci e o chestie de civilitate şi funcţionează, şi am învăţat însă foarte multe lucruri am învăţat acolo, la ei, nu m-a învăţat altcineva.

Totul se negociază, totul se discută şi se negociază. Nu stă nimeni între patru pereţi închişi ermetic, nu se uită la vecin, înjură pe direcţia asta, cum am juca toţi tenis la perete. Fiecare la perete lui şi uite aşa jucăm tenis la perete, nu comunicăm între de niciun fel. Acolo nu-i aşa, totul se discută, absolut totul. Când se votează un material final la Strasbourg, legislaţie europeană, sunt amendamente, amendamente, amendamente şi din când în când compromis, chiar aşa se numeşte, compromisul 14. Compromisul 14 cuprinde 100 de amendamente aşezate în aşa fel încât să sune într-o singură frază. Alea se negociază toate. Şi nu se simte nimeni jenat că a făcut un compromis, trebuie să învăţăm lucrurile astea, nu putem merge mai departe, nu putem face pace, linişte şi să mă ierte Dumnezeu, nu poţi să te dezvolţi decât dacă e ceva linişte  în jurul tău. Am folosit o metaforă, dacă îmi daţi voie o folosesc şi aici, o imagine: e o casă, e o familie, până la urmă trebuie să fim o familie să zicem aşa şi în familii sunt disensiuni, slavă domnului ştim bine lucrul ăsta. Şi copiii trebuie să îşi facă temele, adică să înveţe, să aibă vise, să crească, să... copiii. Şi în bucătărie părinţii îşi dau cu oalele în cap, se înjură, îşi sparg capul, vorbesc urât, cum să mai înveţe ăia micii? Cum să se dezvolte? Cam asta e atmosfera din România. Eu m-am săturat de lucrul ăsta, deci mi se pare o ratare nesfârşită ca să nu zic repetabila povară ca alt prieten al nostru dispărut.

Monica Mihai: Aţi spus că preşedintele nu dă legi, ceea ce este foarte adevărat, însă trasează partea politică externă  sau asta cade în rolul preşedintelui. Care este viziunea dumneavoastră pe parte de politică externă pentru România.

Mircea Diaconu: Nu trasează, are atribuţii în politica externă, dar nu trasează. Am o problemă şi o am de când eram acolo, primeam pe diverse subiecte aflate în discuţie şi urmate de vot pe acolo pe la Parlamentul European, poziţia României şi o primeam de la Ambasada noastră de acolo şi o primeam. Şi la un moment dat am început să mă întreb că nu întotdeauna, de multe ori nu era cum mi se părea mie firesc să fie, dar de unde vine asta? Cine a făcut poziţia României? Un cabinet, un Minister ceva, dar România unde e? Hai să o întrebăm şi pe România. E ceva ce nu mi-a ajuns şi m-a deranjat foarte mult, domnule nu discută nimeni, nu când e să te duci la Bruxelles preşedinte, prim ministru sau cineva cu poziţia României, păi trebuie să o discuţi să afle şi dânsa România, discută... nu se face asta... când a fost împrumutul ăla de 19 miliarde şi nu mai ştiu cât de euro, centura de siguranţă a lui Băsescu – Boc, intrase prima tranşă deja când s-a adus problema în Parlament, deşi legea spune şi este penală chestiunea asta, deci orice împrumut mai mare de orice sumă trebuie lege în spate votată în Parlament. E (...) în România şi să mă ierte Dumnezeu mai zic ceva de domnul Iohannis acuma, nu zic, că să spun, să vă arăt că aşa... reflexie pe aceeaşi cale, vine când era criza emigranţilor, proaspăt atunci era la unguri ţineţi minte cum era urât de tot în fine, vine la Bruxelles şi suntem invitaţi la Ambasada noastră la o discuţie cu preşedintele. Şi ne ducem, mă duc şi eu şi stăteam la un colţ şi cineva în cursul discuţiei ridică subiectul ăsta, dar fără să aibă o părere tranşantă sau ... pur şi simplu o ridică sau o pune pe masă. Atunci domnul preşedinte Iohannis zice şi mi-am şi notat pe un colţ de hârtie ca să nu o uit deşi actorii au o memorie bună şi a zis aşa: „România a avut o părere prin mine şeful statului, restul sunt povestitori”. Vedeţi cine e România?

Ion Cristoiu: Da, am înţeles.

Mircea Diaconu: Nu îmi place lucrul ăsta, deci politica externă poate fi ca ţintă, ca strategie, rezultatul unor dezbateri publice, de la zona academică, universitară, până la publicul larg, până la ONG-uri până la politică...

Monica Mihai: Da, dar vor fi situaţii când nu veţi putea dezbate ca preşedinte, vor fi situaţii în care va trebui să luaţi decizii ...

Mircea Diaconu: Situaţii mici şi punctuale, unde mutăm Ambasada sau lucruri de tipul ăsta mărunte, nu cele mari, cele mari se discută public. Nu poţi să faci singur de capul tău, te bărbiereşti dimineaţa ca preşedinte şi zici ce fac eu cu România?

Am fost eu vreodată la Anvers? Nu. Uitaţi-vă în toate CV-urile sau nu ştiu pe unde, am primit eu vreodată măcar, un apartament sau o casă de la regimul comunist? Niciodată.

Ion Cristoiu: Măcar înainte de a pleca, domnule ministru Diaconu am avut o mare surpriză istorică şi anume publicarea acelor dezvăluiri de la Securitate în legătură cu un preşedinte care a fost două mandate, dumneavoastră aveţi 70 de ani în curând.

Mircea Diaconu: Asemenea...

Ion Cristoiu: Nu, eu voi avea 71, deci dumneavoastră aţi trăit şi... există riscul cu dumneavoastră cu toată seriozitatea să la un moment dat să asistăm la asemenea dezvăluiri?

Mircea Diaconu: Uitaţi...

Ion Cristoiu: Aţi auzit? Au circulat la un moment dat, întreb că e foarte important.

Mircea Diaconu: Vadimisme, ca să vorbim de un alt personaj. Vadimisme, ca gen, s-a creat un gen din păcate. Uitaţi să mergem pe logica noastră că am trăit. Am fost eu la Anvers trimis de... am fost eu vreodată la Anvers? Nu. Uitaţi-vă în toate CV-urile sau nu ştiu pe unde, am primit eu vreodată măcar, un apartament sau o casă de la regimul comunist? Niciodată. Mergea Caragiu cu mine,  a mers trei ani de zile, m-a dus să semnez cereri, nu mi-au dat nici o garsonieră măcar. Mi-au dat una în prelungirea Ferentari şi am întrebat unde să mă duc şi eu să o văd, „păi nu o vezi că e porumb, aia va fi”, atât. Dacă eram cât de cât din zonă aveam apartament, luat de la evreii care plecau, bun frumos, fac o listă de colegi ai mei celebri care primeau case minunate lângă Cişmigiu să vadă şi florile şi tot ce trebuie, în timp ce eu stăteam prin cabine şi la un moment dat mi-am cumpărat ce am putut şi eu, o casă cu lemne, am strâns film peste film şi am cumpărat o casă cu lemne pe care o am şi azi, din 78.

Ion Cristoiu: Deci nu vă temeţi că aţi putea ...

Mircea Diaconu: Am spus pe logică, am mers pe logică, pe de altă parte iarăşi se poate vedea foarte bine, eram cu delegaţiile cinematografice care... eram un actor de top în general la vremea aia, chiar eram printre primii cinci din ţară cotat. Şi plecau delegaţiile, ziua, cinematografiei române la Paris, la Londra la nu ştiu ce. Alţii plecau cu filmele mele. Deci nici măcar asta. Am spus pe logică, pe logică...

Ion Cristoiu: Aveţi aşa ca un fel de declaraţie publică că nu poate fi nici o surpriză...

Mircea Diaconu: Dar am făcut da-stea că am fost şi eu membru în CNA la viaţa mea, director de teatru...

Ion Cristoiu: O singură întrebare... domnul, nu mai ţin minte, ştiu că aţi fost la 22 decembrie la un moment dat domnul Traian Băsescu spunea ceva dacă vor veni acuzaţii că dumneavoastră nu eraţi întâmplător în Comitetul Central, atunci în 22, sunteţi într-o bătălie.

Mircea Diaconu: Păi cum, nu eram întâmplător, m-am dus singur. Ce eram întâmplător? Mă duceam să cumpăr pâine şi dacă treceam să cumpăr pâine... m-am dus pentru că voiam să cadă şi să plece Ceauşescu acasă, de aia m-am dus, nu m-am dus pentru ...

Ion Cristoiu: Pe Vlad îl ştiaţi?

Mircea Diaconu: Nu, sigur că nu îl ştiam...

Ion Cristoiu: Păi vă vor întreba...

Mircea Diaconu: Da m-au întrebat şi au aruncat chestii pe piaţă,  nu m-a întrebat nimeni.

Ion Cristoiu: Vă întrebam.

Mircea Diaconu: Foarte bine că mă întrebaţi, ştiţi chestia aia? Bună întrebare. Uitaţi la vremea aceea, că iarăşi ştim amândoi despre ce vorbim, şi cel puţin în noapte şi în nopţile alea nu mai era valabilă nici o legitimaţie, nici una, de nici un fel. Era (unse valabile) chipurile unora dintre...

Ion Cristoiu: Corect, de aia a şi jucat un rol important...

Mircea Diaconu: Era realitatea asta şi era realitatea clipei ăleia care nu a... irepetabilă zic eu, în felul ei, grotesc amestecat...

Ion Cristoiu: Rolul lor în revoluţie, corect aşa.

Mircea Diaconu: Mai departe, la vremea aceea eu eram în revista Cinema pe copertă, adeseori. Vlad nu a fost niciodată pe revista Cinema şi atunci eu de unde să ştiu cine era domnul ăla bătrân din faţa mea. Erau atât de mulţi oameni acolo care se ducea, se întorceau, spuneau, se împingeau, orice vreţi era un coşmar de lume şi de nebunie, de unde să ştiu eu cine era domnul ăla... habar nu am avut vreodată că ăştia niciodată nu apăreau.

Revoluţia a fost şi lovitură de stat. S-a întâmplat aşa, au flambat că au avut nevoie de acoperire populară, au folosit-o, energia era reală şi au declanşat-o, după aia nu au mai putut să o mai bage înăuntru

Ion Cristoiu: Corect, aşa este.

Mircea Diaconu: Nici măcar Postelnicu care era şeful lui, mai târziu am  aflat, am văzut la televizor, s-a mai întâmplat ceva amuzant dacă îmi permiteţi, au trecut câţiva ani, nu ştiu cinci şase ani, habar nu am şi m-am dus la Felix la băi cu soţia mea care are un reumatism şi eram acolo în fiecare an mergeam şi la un moment dat pe scările hotelului unde stăteam noi coboară domnul Vlad, pe care l-am văzut la televizor după aia şi l-am perceput ca atare, că atunci nu, era nebunie, toţi ţipau, urlau se mişcau. Şi el zice: „domnul Diaconu, bună dimineaţa, bună ziua” nu ştiu ce şi zice păi haideţi să stăm să bem o cafea să mai stăm de vorbă, să ne aducem aminte, nu, nu zic, am treabă. Domnule stai puţin să stăm şi noi de vorbă puţin, nu, nu vreau să aud nimic. Am fugit de el... era să spun ca de... deci am fugit, nu vreau să aud nimic, nu vreau să ştiu nimic.

Ion Cristoiu: Sunteţi de acord cu teza Parchetului că a fost lovitură de stat? Dumneavoastră aţi trăit. E o întrebare, e vorba de trecutul dumneavoastră. 

Mircea Diaconu: Şi...

Ion Cristoiu: Şi.

Mircea Diaconu: Păi şi, staţi un pic, poţi să dai la o parte ca şi cum nu ar fi fost energia aia uriaşă, publică?

Ion Cristoiu: Corect, aşa e.

Mircea Diaconu: A fost acolo, cine i-a trimis pe oamenii ăia, inclusiv pe mine? Că aşa am simţit, atmosfera de din înainte, aia de câteva luni înainte era şi creştea pe măsură ce treceau lunile... cădea un lider într-o  ţară est – europeană, în alta, aşteptam, făceam pariuri, am câştigat un pariu whisky de la nişte prieteni, am zis decembrie nu îl prinde la locul lui şi într-o noapte, într-o seară când mergea spre casă de la teatru, luminile foarte slabe că se făcea economie şi pe bulevardul Ana Ipătescu, la un moment dat s-a stins total mente lumina şi mergeam pe jos că nu era circulaţie şi a trecut încet un convoi întreg de dube închise, metalice închise. M-am mutat, am văzut chestia asta şi am zis ăştia mută arhivele, deci a fost iarăşi... asta era atmosfera. Aşteptam cu toţii, în case pe unde puteam, un zgomot ceva, dacă făcea cineva aşa un bum într-un balcon sau ceva, ziceai a început. Deci asta era atmosfera şi în clipa în care fiind acasă şi ţinând discursul Ceauşescu în piaţă, plus că ştiam ce e la Timişoara şi era o enervare în plus, spunea, spunea şi la un moment dat nu a fost foarte atent, am văzut mişcându-se cadrul, ceea ce nu se întâmpla niciodată la  nici un congres, perfect tot, nu se greşea absolut nimic. Când am văzut mişcându-se cadrul cu Ceauşescu la balcon atâta s-a întâmplat, am zis Diana începe, deci asta a fost atmosfera, ne-am îmbrăcat cât am putut de repede amândoi, că veni vorba, amândoi de mână am fost, m-am dus eu să ce? Ne-am dus amândoi de mână, ne-am ţinut de mână continuu zi şi noapte atunci, împreună. Că asta este... acuma ...

Ion Cristoiu: Deci a fost şi lovitură de stat?

Mircea Diaconu: Şi lovitură de stat, păi uitaţi ce se întâmplă. S-a întâmplat aşa, au flambat că au avut nevoie de acoperire populară, au folosit-o, energia era reală şi au declanşat-o, după aia nu au mai putut să o mai bage înăuntru, asta a fost după părerea mea cheia morţilor atât de mulţi şi a sângelui şi restul, nu puteau să îi mai bage în casă ca să îşi facă desenele şi jocurile... asta este.

Eu nu am această ţintă esenţială a vieţii, dacă nu ajung preşedinte nu mai respir sau nu ştiu ce mi se întâmplă, nu. E pur şi simplu ca un fel de ofrandă sau ofertă, luaţi-o cum vreţi, pusă pe masa tuturor

Monica Mihai: După 30 de ani dumneavoastră sunteţi candidat la cea mai înaltă funcţie din stat, eu am o întrebare care ne duce puţin mai în prezent şi anume care este candidatul de care vă temeţi cel mai mult în această cursă?

Mircea Diaconu: Muşcă vreunul?

Monica Mihai: Spuneţi-ne dumneavoastră.

Mircea Diaconu: Îmi pare rău că se termină discuţia noastră acuma... de ce să mă tem? Păi uitaţi ce se întâmplă eu nu am această ţintă esenţială a vieţii, dacă nu ajung preşedinte nu mai respir sau nu ştiu ce mi se întâmplă, nu. E pur şi simplu ca un fel de ofrandă sau ofertă, luaţi-o cum vreţi, pusă pe masa tuturor, alegeţi, pun şi eu pe a mea aici, cu ce v-am deranjat? De ce să mă tem că ce? Că alta e mai bună, foarte bine voi alegeţi. Că e mai frumoasă, mai folositoare, mai de moment, luaţi-o, foarte bine, o pun şi eu pe a mea care e altfel. Pretenţia mea, dorinţa mea e să înţeleagă cât mai mulţi oameni că e altă ofertă, plus că era are în spate o energie de care cred că e nevoie, ne partizanatul. Eu nu sunt o persoană partizană, în clipa asta şi ca statut, iar preşedintele nu trebuie să fie...  să nu practice partizanul.

Monica Mihai: Acesta este avantajul dumneavoastră?

Mircea Diaconu: Asta este averea mea în povestea asta, faptul că sunt independent şi nepartizan şi oferta mea, discursul meu este pentru toată lumea, am fost întrebat dacă sunt de stânga, de dreapta, nu sunt deloc, orice. Deci eu trebuie să fiu un preşedinte al absolut tuturor, stânga sau dreapta şi ce avantaje o să aibă cele două sau cele trei partide care te sprijină, ce ai negociat cu ei? Nu domnule, deci aşa a fost discuţia noastră, după ce am pledat şi am explicat lucrurile astea, ori le-am explicat după care ei au zis în regulă. Ei au înţeles că pentru bătăliile politice absolut fireşti, polemicile fireşti, ca şi cea de azi, de acum, e nevoie de un arbitru, e nevoie de o zonă de siguranţă care le asigură tuturor şi cetăţenilor un arbitraj corect al bătăliei politice şi ăsta a avantajul meu.

Ei când m-au votat m-au votat pe mine, dacă eu nu mai sunt acolo, ele nu mai sunt valabile. E ca un contract care moare instantaneu

 Monica Mihai: În ideea că nu veţi ajunge în turul al doilea, pe cine aţi lua în considerare să sprijiniţi?

Mircea Diaconu: Dacă ajung în turul doi?

Monica Mihai: Dacă nu ajungeţi în turul al doilea pe cine aţi sprijini dintre cei care ar...

Mircea Diaconu: Păi cum să sprijin, păi nu sunt partid sau vot, ei zic că au voturi, fiecare are armata lui politică cu votanţii săi, fiecare ştie şi procentele şi reţeaua şi atunci au efortul, ceea ce şi asta e aiurea, să mute voturile sau să le dea lui sau lui...

Ion Cristoiu: Deci dumneavoastră spuneţi că lăsaţi fiecare să voteze din...

Mircea Diaconu: Păi da, eu nu am grup.

Monica Mihai: Da, dar puteţisă faceţi o sugestie.

Ion Cristoiu: O să aveţi un capital de voturi. Cu ele ce faceţi?

Mircea Diaconu: Ce sunt ale mele? Staţi un pic domnule că nu sunt ale mele.

Ion Cristoiu: A spus că nu sunt ale lui şi e dreptul lui, fiecare...

Mircea Diaconu: Bineînţeles. Şi ei când m-au votat m-au votat pe mine, dacă eu nu mai sunt acolo, ele nu mai sunt valabile. E ca un contract care moare instantaneu. Păi ce să fac?

Ion Cristoiu: Da, şi susţineţi că nu aveţi dreptul să le spuneţi votaţi pe ăla sau pe ăla că nu sunt...

Mircea Diaconu: Nu sunt ale mele. Ei au, e o reţea, deci ei au asigurate, primarii au voturile lor, e o reţea.

Monica Mihai: Atunci probabil aceasta trebuie să fie întrebarea domnul Tăriceanu pe cine ar sprijinii în turul al doilea sau pe domnul Ponta.

Mircea Diaconu: Ei sunt partide, ei pot să facă lucrurileastea, au reţele, au oameni şiaşamai departe. Eu nu am aşa ceva şi nici nu vreau şi nu e cazul de niciun fel.

O să fac un document de o pagină şi jumătate în care vor fi noţiuni care înseamnă domenii, zone de interes maxim pentru un preşedinte, care au rămas nesăpate, cultivate, curăţate de ani şi ani de zile.

Monica Mihai: Cam care este scorul pe care mizaţi dumneavoastră?

Mircea Diaconu: Dar nu mizez.

Monica Mihai: Presupun că v-aţi făcut nişte calcule.

Mircea Diaconu: Nu. Niciun calcul. V-am explicat, soţia mea a înţeles perfect şi cei de acasă au înţeles, am nevoie să mă exprim, am nevoie să mă descarc, am nevoie să spun aceste lucruri, asta e nevoia mea, restul e consecinţă. Cât e, cum e, nu mă uit la nimic. Pe de altă parte asta cu sondajele, mai lăsaţi-mă, scuzaţi-mă, să mă scuze şi domnul Pieleanu, astea de aici, probabil e exitpooll-ul şi votul, atât poate să fie valabil. Astea nu sunt, se mişcă, se plimbă, nu vedeţi ce diferenţe sunt între ele. Nu e, sunt tot felul de interese şi de perdele de fum, nu mă interesează. Care este propunerea dumneavoastră pentru români, care este oferta pe care o faceţi.

Monica Mihai: Ne-aţi explicat aşa, cum sunteţi dumneavoastră, cam ce aşteptări aveţi, dar n-am înţeles exact care este programul sau proiectul de ţară pe care îl propuneţi.

Mircea Diaconu: Nu. Nu e niciun proiect de ţară. Asta este altă prostie, este ca şi hai să semnăm doamna Dăncilă şi cu PSD, în fine, hai să semnăm pactul că nu.. mă rog, trai bun sau mai ştiu eu ce, şi aşa mai departe. Nu, proiectul poate să apară la un moment dat. Deci eu nu mi-l aduc de acasă şi îl pun pe masă şi dacă eu sunt preşedinte de mâine zic executaţi proiectul meu de ţară. Nu.

Monica Mihai: Dar totuşi românii trebuie să ştie exact viziunea preşedintelui asupra ţării.

Mircea Diaconu: Ba da. În istoria noastră au fost generaţii care au discutat au aşezat argumente până când ele s-au transformat la un moment dat într-un proiect de ţară, cum a fost proiectul unirii de exemplu şi care a fost pe generaţii. Alea sunt proiecte de ţară. Astea sunt prostii, restul, sunt improvizaţii politice, iar preşedintele nu executiv concret, deci el nu poate să zică fac asta, asfaltez şi aşa mai departe, nu poate să facă asta.

Monica Mihai: Nu, dar poate să traseze anumite linii.

Mircea Diaconu: Ba da. Staţi un pic să explic clar. Nu vi l-am adus pentru că lucrez încă la el să-l fac scurt, de o pagină jumătate, că el are multe pagini acum. Nu mă interesează asta, şi o să-l fac de o pagină şi jumătate în care vor fi noţiuni care înseamnă domenii, zone de interes maxim pentru un preşedinte, care au rămas nesăpate, cultivate, curăţate de ani şi ani de zile.

Relaţia cetăţean - stat este periculoasă groaznic astăzi când există riscuri geopolitice, riscuri de tot felul, mari, asupra noastră

Monica Mihai: Sâmbătă veţi face public acest document? Odată ce se lansează oficial campania?

Mircea Diaconu: Normal, că îl termin n-am avut timp până acum, în fine, timpul fizic să pot să stau seara la un moment dat şi să mi-l structurez atât de scurt şi de dens încât să se înţeleagă simplu şi clar. Noţiunea şi trei sau patru subdiviziuni. Atât, ca o schemă dacă vreţi, de domenii de competenţe ale preşedintelui şi care nu au fost atinse de nimeni până acum. Asta nu zic că e descoperirea mea, nu, aşa e în Constituţie şi ele rămân ca nişte buruieni. Toată zona asta de mentalităţi publice, de comportamente publice, nu poţi să dai o lege sau să dea parlamentul dar o dă degeaba, că de mâine să avem bun-simţ sau să ne comportăm altfel între noi. Sunt zone de tipul ăsta de minima moralia ca să cităm un alt prieten de-al nostru, domnul Pleşu, lăsate în paragină. Şi ele produc nişte efecte cutremurătoare în toate domeniile, ca un vascularizare rea-negativă care se împrăştie peste tot la om şi la naţie. Trebuie săpate, refăcute, aşezate la locul lor. Poftim, vă dau un exemplu dacă vreţi, relaţia cetăţean-stat e grotescă. Senzaţia cetăţeanului este nu departe de ceauşism în care ajunseseră oamenii plătiţi prost, dispreţuiţi, umiliţi în fiecare zi, la vremea aia făceam un fel de notam aşa din când în când, câte o întâmplare a zilei şi se numea, pusesem şi un titlu, umilinţa zilnică. După revoluţie m-am oprit n-am mai scris. Dar zilnic simţeai că ceva te umileşte, asta era senzaţia de atunci. La un moment dat am văzut pe unul, trecea cu maşina mă duceam la ţară şi era un combinat de îngrăşăminte sau de ce-o fi fost, furaje, şi unul încerca să treacă cu un sac în cârcă peste şosea în partea cealaltă. A văzut farurile şi s-a trântit în şanţ cu sac cu tot. Şi am trecut şi mi-a rămas ăla în cap. domnule, ăla încerca şi ăla să crească un porc, să suplinească ceva, să mănânce şi el de Crăciun ceva, nu te puteai supăra pe unul care pleca cu buzunarele pline de cuie dacă fabrica făcea cuie, sau un furt mărunt ca să poată trăi pentru că statul ăla umilea şi îl dispreţuia. mă tem că nu suntem departe de chestia asta. Cetăţeanul are sentimentul că e vânat, că e dispreţuit, vezi efectul ăsta de ”nişte fete acolo la Caracal şi peste tot, nu ne ocupăm de astea, ne ocupăm de ăia marii nu de” în sensul ăsta. Deci, relaţia cetăţean - stat este periculoasă groaznic astăzi când există riscuri geopolitice, riscuri de tot felul, mari, asupra noastră pentru că cetăţeanul trebuie să fie partener cu statul, trebuie să fie colaborare perfectă între ei, ca un tot trebuie să ne apărăm la un moment dat ori dacă vine un moment dat din ăla rău cetăţeanul are toate motivele să se întoarcă cu spatele, să nu-i pese de ce se întâmplă cu ţara lui, cu noi şi aşa mai departe. E un dezastru chestia asta. Asta trebuie refăcută şi nu-i cu lege nu-i cu dă-l afară pe ăla sau pe ălalt, nu e cu altfel. Şi asta e competenţa unui preşedinte lăsată în paragină. Şi vă pot spune o mulţime de subiecte de tipul ăsta , de părăginire de tipul ăsta în zona societăţii, a naţiunii. Plus că, vedeţi, citez din Iorga şi care se referea, mă rog, într-un moment istoric anumit, era vorba de a reface conştiinţa de sine naţiei. Din când în când trebuie să refaci conştiinţa de sine a naţiei. Ce înseamnă asta?Cine eşti, cine suntem, de ce suntem şi aşa mai departe, ca un fel de avere, un fel de doză de demnitate pe careo are fiecare om când pleacă el unde pleacă, treaba lui, să culeagă orice pe lume, dar să aibă doza lui de demnitate şi de pedigree în clipa în care altcineva, stat sau persoană îl umileşte, îl atacă el să se poată apăra. Dacă nu aremărunţişul ăla de demnitate în el, ”sunt şi eu cineva pe lume, tu nu vorbeşti aşa cu mine”, atunci îl calcă în picioare oriunde şi oricine, e nimeni.

Am refuzat nişte filme, să ştiţi.  Refuz mai mult decât joc. Mă mai invită, dar mai rar

Ion Cristoiu: O întrebare care o să vă supere. Mă înşel eu sau omul politic Mircea Diaconu a avut mult mai multe succese în ultimul timp decât actorul Mircea Diaconu?

Mircea Diaconu: Păi de ce să mă supere?

Ion Cristoiu: Păi dacă îi spui asta unui actor se supără.

Mircea Diaconu: Staţi un pic, hai să ne înţelegem asupra unui lucru aspect. Până la urmă ce e actoria, este o formă de comunicare...

Ion Cristoiu: A, da, nu mă gândeam la asta...

Mircea Diaconu: Păi da, asta este.

Ion Cristoiu: Am înţeles.

Mircea Diaconu: Deci te aşezi în faţa.. îţi pregăteşti...

Ion Cristoiu: Deci nu suferiţi că nu mai aveţi roluri.

Mircea Diaconu: Doamne fereşte.

Ion Cristoiu: Ultimul a fost într-un film ... Şerban Marinescu. Aţi mai jucat în vreun film?

Mircea Diaconu: Nu, dar am refuzat nişte filme să ştiţi.

Ion Cristoiu: A, interesant.

Mircea Diaconu: Refuz mai mult decât joc.

Ion Cristoiu: A, eu credeam că nu vă mai invită, ca să vă supăr.

Mircea Diaconu: Ba mă mai invită, dar mai rar.

Ion Cristoiu: De ce?

Mircea Diaconu: De bătrâni e vorba mai târziu, sunt nişte taţi care trebuie jucaţi, taţii sunt mai puţini...

Ion Cristoiu: A, bună, noi nu avem repertoriu decât din ăsta, şi apropo înainte de răspunde, de ce nu aţi jucat şi roluri fioroase, pe Richard al III vi s-a propus vreodată? Adică ceva din ăsta ...

Mircea Diaconu: Nu, dar am jucat Criminali. Am jucat unul care omora un om.

Ion Cristoiu: Deci puteţi să fiţi şi în rol de criminal.

Mircea Diaconu: Păi da domnule, când l-am jucat...

Ion Cristoiu: Era un criminal de treabă.

Cred că e greu turul întâi, turul doi este şi mai greu, dar cel mai frică mi-e de turul trei

Mircea Diaconu: Nu numai asta, dar trebuie să-l înţelegi până şi pe ăla, că nu-l poţi juca dacă nu poţi să-l înţelegi. Am jucat un contabil de CAP, o jigodie de nedescris în tandem cu Amza Pelea care preşedintele CAP-ului şi eu eram contabilul şef. Voiam amândoi să-l înfundăm pe unul care era inginer şef tânăr şi frumos şi drăguţ şi nu ştiu ce şi complotam să-l radem pe ăla şi ca să pot face personajul nu m-am spălat pe cap o lună de zile, ca să am senzaţia că sunt slinos. Că nu, la imagine nu se vedea neapărat diferenţa, dar să am sentimentul eu în capul meu, în sinea mea că sunt slinos şi mergeam puţin aplecat aşa şi când aveam de vorbit cu cineva mă băgam până la doi centimetri de gura lui, adică în el ceea ce este absolut scârbos.

Ion Cristoiu: Nu în film, în realitate?

Mircea Diaconu: În personaj.

Ion Cristoiu: Ca personaj.

Mircea Diaconu: Absolut aşa. Ca personaj şi în buzunarul ăla al costumului meu pusesem o sută de lei şi în timp ce vorbeam sau trăiam pe acolo ca personaj băgam mâna în buzunar şi frecam banii ăia. Astea au fost reperele mele de jigodie cumva, adică trebuie să mă pun în postura aia. Aţi înţeles, asta încerc să...

Ion Cristoiu: Mai trebuie să vă mai puneţi în postura de preşedinte. Ce-o să puneţi în buzunar?

Mircea Diaconu: Nu pun nimic în buzunar.

Monica Mihai: O să vedem pe zece noiembrie dacă şi românii vor fi de acord să dea un vot de încredere.

Mircea Diaconu: Pe 10 e prima rundă.

Monica Mihai: Pe10  e abia prima rundă, pe 24, runda a doua.

Mircea Diaconu: Eu mai zic ceva ca să vă amuz un pic sau să fiu şi autoironic, de turul întâi cred că e greu turul întâi, turul doi este şi mai greu, dar cel mai frică mi-e de turul trei.

Monica Mihai: Vă mulţumim foarte mult că aţi acceptat să staţi de vorbă cu noi în această seară, o să vă urmărim şi programul în momentul în care veţi publica acel rezumat al programului dumneavoastră. Domnul Cristoiu, vă mulţumesc pentru ediţia specială din această seară, doamnelor şi domnilor până la ediţia viitoare la revedere.