Editorial CTP: Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu
Mădălina Manole s-a sinucis, Ceauşeştii au fost dezgropaţi, Dan Diaconescu preşedinte. După câteva săptămâni petrecute în America cu ani în urmă, mi-am schimbat biletul de avion ca să plec mai repede.

Editorial CTP: Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu (Imagine: Simona Dumitriu/Mediafax Foto)
Unul dintre motive era că laptele avea gust de banane, bananele - de peşte, peştele - de pâine, pâinea avea gustul aerului din camera de hotel şi toate gust de prezervativ cu arome. Cam asta îmi lasă în gură ştirile-bombă, breaking-newsele, red-alerţii care umplu ecranele în ultima vreme.
Osemintele Ceauşeştilor, cadavrul furajdanizat al Mădălinei M., D. Diaconescu împingând degetul gros prin ecran către populaţie sunt toate fabricate din aceeaşi materie de bază, păstoasă, groasă, pestriţă şi unsuroasă, şi ambalate într-o ţiplă strălucitoare, pe care dacă apeşi prea tare simţi nevoia să te speli pe mâini.
Tovarăşii mei de breaslă jurnalistică frământă pasta asta zile în şir, cu nesfârşite serii de întrebări inepte şi aiureli "istorice" ("Ceauşescu, preşedintele României din 1965!"), străduindu-se să mulgă ceva rating de la cioporul de cugetători plurivalenţi, mereu aceiaşi, convocaţi sistematic în televizor. Şi să coacă pasta într-o pâine de mâncat. E greu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Citeşte întregul editorial al lui Cristian Tudor Popescu pe www.gandul.info.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

