EDITORIAL Marius Oprea: La 30 de ani de la Revoluţie, candidaţii au uitat comunismul. Electoratul, nu

Să nu-mi spună nimeni că acest lucru s-a întîmplat din decenţă faţă de cele 1166 de victime din decembrie 1989, că nu pot să cred. Mai degrabă, este vorba de nepăsare. Sau, în cazul unuia dintre candidaţi, de o jenă istorică. Oricum ar fi, sloganul ”ciuma roşie” nu s-a mai auzit şi nu mai scoate pe nimeni din casă, deşi miza este deosebit de importantă. Alegem între est şi vest, între trecut şi ziua de mîine.

La alegerile prezidenţiale din decembrie 2009, la două decenii de la căderea comunismului, Traian Băsescu cîştigase şi capitalizase deja de trei ani de partea sa electoratul anticomunist, prin acel gest formal, de ”condamnare” a comunismului, care i-a asigurat fidelizarea unei mari părţi a elitei intelectuale. Dar şi al doilea mandat, obţinut la limită (cu o diferenţă de 0,34%). A cîştigat totuşi, în faţa lui Mircea Geoană, cu toată susţinerea necondiţionată în al doilea tur, care i-a fost acordată atunci lui Geoană de PNL-ul condus de Crin Antonescu, pentru că era perceput prin acţiunile publice ale elitei fidele lui Băsescu, drept moştenitor al comunismului.

Pe bună dreptate. Partidul Social-Democrat nu a putut şi nici nu are cum, istoric vorbind, să-şi şteargă această etichetă, pentru că asta este de fapt. Moştenitorul partidului comunist, prin modul în care a luat fiinţă, prin modul său de organizare, de tip clientelar, bazat pe cointeresarea cadrelor, pe o întreagă armată de fideli devotaţi ideologic sau manipulaţi după aceleaşi metode îndelung exersate de comunişti. Ca şi defunctul pe care l-a moştenit, acest partid nu s-a reformat niciodată, pînă în prezent, în structurile proprii şi în orientarea spre propriului bazin electoral. A răms cu gîndul la proletariat, incapabil de schimbare, un partid vetust, moştenitorul de facto, inclusiv patrimonial al fostului PCR - la nivelul cadrelor, al electoratului, dar şi al conturilor, intrate în buzunarele fostului FSN, ca şi întreaga ”avuţie naţională”, privatizată apoi în folosul propriei clientele politice.

Această percepţie, de moştenitor al comunismului, este chiar ceea ce îl face, pe de altă parte, atractiv pentru unii dintre cei cărora li se adresează şi care constituie nucleul dur al electoratului său. Acest electorat este din ce în ce mai împuţinat din raţiuni biologice, dar şi de altă natură, prin emigrarea unei largi pături a populaţiei sărace, care în contact cu occidentul şi nemaiexpusă manipulării şi ”mitei” electorale de lungă durată, mascată sub măsuri de protecţie socială, şi-a schimbat cu 180 de grade opţiunea electorală. Dar el rămînte un segment care devine semnificativ, aigurînd aproape o constantă a voturilor, care creşte ca procent în condiţiile unei prezenţe scăzute la urne. Şi totuşi, acest partid îmbătrînit, corupt pînă-n măduvă, mai are încă o şansă acum, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: să cîştige prin neprezentare.

Din nefericire, retorica anticomunistă a lipsit cu totul din arsenalul lui Klaus Johannis şi a sfătuitorilor săi, considerînd-o cu toţii, probabil, lipsită de relevaţă. Candidatul Johannis a făcut aceeaşi greşeală pe care o făcea şi Traian Băsescu, atunci cînd simpatia de care beneficia la instalarea la Cotroceni s-a risipt, după ce a declarat că nu are de ce să condamne comunismul. Că el a dus-o bine în acele timpuri, şi nici n-are dovezi, în baza cărora să o facă. A ajuns chiar să fie huiduit din acest motiv, de propriul electorat. Dar s-a repliat rapid şi şi-a reparat greşeala. Acum, nu mai este timp.

Deşi avem, ca de atîtea cicluri electroale încoace, acelaşi tip de confruntare, între reprezentantul unei alianţe sau partid democratic, de astă cel liberal şi reprezentantul, mai vizibil sau mascat, al fostului Partid Comunist, trecut prin Frontul Salvării Naţionale, organizaţia kaghebistă care a dat lovitura de stat revoluţiei anticomuniste începută la Timişoara şi îngropată de Iliescu la Bucureşti, la cinci ore după fuga lui Ceauşescu.

Ce se pierde din asta? Un puţin care putea deveni mult. Candidatul social-democrat nu a pierdut şi nu a cîştigat mare lucru, în timp ce alegătorii săi se prezintă la vot în orice vremuri şi pe orice vreme. Poate pierde Klaus Johannis, care nu a spus nimic (deşi avea legitimitatea, spre deosebire de Dăncilă, să o facă), despre Revoluţie, despre comunism, despre sacrificiul victimelor care a făcut posibil votul nostru de peste două zile. În 2009, Traian Băsescu a cîştigat la o diferenţă de 70.000 de voturi. Exact atîţia membri număra pe atuci Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România.