Eduard Hellvig: PNL trebuie să revină la valorile de bază. Mersul în siajul unor parteneri care reprezintă alte valori nu este suficient. Guvernarea de dragul funcţiilor sau a cifrelor este mereu un blestem

Eduard Hellvig, fost membru al PNL înainte de a deveni şeful SRI, a postat joi pe X un mesaj cu ocazia împlinirii a 149 de ani de liberalism în România.

Fostul şef al SRI anticipează speculaţiile şi ţine să precizeze că mesajul nu este despre el sau despre viitorul său, ci despre şansele mişcării liberale într-un moment cheie, când liberalismul nu trece prin cea mai bună perioadă a sa.

Redăm integral mesajul publicat de Eduard Hellvig pe X:

“149 de ani de liberalism în România…

Este acel moment în care îti aduci aminte de familia politică din care ai plecat, şi te gândeşti – uneori cu nostalgie, alteori cu optimism – la ce mai înseamna această familie politică în prezent.

Liberalismul nu parcurge cea mai bună perioadă a sa, la nivel global. Mai mult, este sub atacul exceselor de orice fel, fie dinspre stânga etatistă, fie dinspre populismul extremist de dreapta, fie dinspre excesele iliberale de peste tot.

Aş evita abordările triumfaliste, uzual folosite în anii electorali. Poate şi pentru că am avut privilegiul de a urmări, de la distanţă, ceea ce s-a întâmplat o parte din aceşti ultimi ani şi pot să ofer o perspectivă mai largă.

Şi aş evita să vorbesc despre calcule, electorale sau de alt fel, pentru că mania concentrării pe cifre (sondaje, statistici etc) este una care parazitează orice plan, orice strategie, orice gândire despre viitor.

Nu voi vorbi nici despre trecut – unul glorios pe alocuri, altul plin de episoade care se doresc rapid depăşite, şi nici despre prezent – alegerile o vor face în locul meu. Aş vrea să vorbesc, ca om cu gândire şi simţire liberală, despre cum cred că poate arăta un partid care se adresează publicului liberal, pentru anii şi decadele următoare.

Şi pot face asta, tocmai pentru că parcurgem o perioadă în care se acumulează, în societăţile democratice, foarte multe frustrări legitime. Foarte mulţi oameni sunt obosiţi după atat de multe crize mari, şi după efectele acestor crize asupra vieţii lor. Inflaţia şi erodarea veniturilor sunt ultima verigă dintr-un lanţ de atacuri care i-au afectat enorm pe cei mai dinamici şi activi români şi pericolul de a căuta soluţii extremiste sau populiste este în continuare mult prea mare pentru a-l ignora. Societatea noastră este încă una în care încrederea este foarte mică, corupţia este încă prea mare, iar solidaritatea este aproape absentă. Asta, chiar şi în condiţiile în care ultimii 10 ani au adus o afirmare regională, o creştere a investiţiilor şi o conectare cu Occidentul fără precedent.

Aspiraţia unui partid, în aceste vremuri, trebuie să fie una naţională, de anvergură largă, care să ajungă să îi reprezinte pe toţi cei care vor un viitor liber şi prosper, într-o societate cu identitate naţională şi occidentală. Fără o astfel de abordare, un partid nu este, de fapt, decât un club, sau un grup de interese, sau o echipă măruntă cu viziune mică…

Profit de acest moment simbolic pentru a reaminti celor care vor să promoveze principiile liberale că misiunea lor este să revină la valorile lor de bază. Guvernarea sau politica de dragul funcţiilor sau a cifrelor este mereu un blestem pentru un partid, chiar şi pentru unul istoric. Iar una din misiunile liberalismului va rămâne mereu reprezentarea celor din clasa de mijloc. Şi reprezentarea idealului clasei de mijloc. Una din greşelile majore care se face frecvent este să fie pusă apărarea clasei de mijloc în opoziţie cu alte categorii sociale. Nu este bun instinctul socialist de a stimula gândirea de clasa, de a-i proteja doar pe unii şi de a-i sancţiona pe cei care vor mai mult.

Mă întreb, asa cum au făcut-o Thatcher sau Reagan, dacă nu cumva valorile clasei de mijloc sunt instinctul natural al tuturor celor care muncesc. Oare tinerii care au un loc de muncă nu îşi doresc şi ei libertate şi o şansă la prosperitate, aşa cum văd că există în jurul lor la cei mai norocoşi? Sigur că îşi doresc. Niciun om nu creşte visând să devină asistat social, să stea pe margine şi să fie ajutat cu un venit minim. Majoritatea aspiră spre un loc de muncă decent ce le oferă satisfacţie şi şanse de prosperitate. Şi majoritatea resping cu tărie politicile asistenţiale prin care bugetele sunt risipite prea mult.

Şi, tocmai pentru că acesta este un instinct al tuturor, ar trebui să ne întrebăm ce simt cei care îşi doresc mai mult, dar nu pot. Înseamnă că nu au ei nici o legătură cu visul clasei de mijloc? Nu, ei sunt doar victime ale unei societăţi în care succesul nu este stimulat, iar libertatea şi proprietatea nu sunt apărate. Cei care apelează la stat pentru ajutorul de şomaj devin dependenţi de acesta doar când guvernul îi impinge spre soluţii etatiste în loc să-i încurajeze să fie independenţi.

O societate liberală dezvoltată este una în care clasele sociale nu sunt instigate una împotriva celorlalte (asa cum îşi doresc şi extremiştii, şi populistii, dar şi socialiştii). Ci este una în care avem solidaritate între generaţii, între oameni cu venituri diferite şi oameni cu identitate diferită. Şi una în care statul şi instituţiile sale îi servesc – discret şi eficient – pe cetăţenii liberi care vor prosperitate.

Pe acest fond, eu tind să cred că viitorul liberalismului românesc poate fi unul puternic şi esenţial, dacă tine cont de aceste valori. Există o nouă realitate, care trebuie acceptată. România este la finalul tranziţiei sale şi astăzi se pregăteşte să îşi construiască un viitor ca ţară dezvoltată. Liberalismul celebrat în aceste zile este reprezentat de partidul cu cele mai mari şanse de a înţelege cum arăta acest viitor – pentru că este format şi votat de oamenii care vor dezvoltare, bunăstare şi prosperitate. Însă, pentru a rămâne relevant, PNL-ul de azi, şi mai ales cel de mâine, trebuie să schimbe viteza şi să mărească ritmul. Nu este suficient să meargă inerţial în siajul unor succese din trecut sau al unor parteneri care reprezintă alte valori. Nu este suficient să se inspire de la partide aparent similare, dar care nu reprezintă cu adevarat nici progresul, nici democraţia, nici interesul României. Şi nu este suficient să aştepte mereu soluţii din afara sa, din diverse forme de relief ale acestei ţări atât de frumoase.

Vorbeam de viitor şi vorbeam de schimbare. Personal, sunt optimist. Pentru că ultimii ani au adus în siajul familiei liberale câteva nume noi de mare calitate, ale unor oameni mult mai bine pregătiţi decât ce s-a văzut recent – tineri cu bun simţ, cu educaţie, cu spirit democratic şi cu dragoste de ţară. România post-tranziţie va câstiga dacă va promova această nouă generatie şi dacă va evita erorile trecutului. Acest mesaj, cum am mai spus, nu este despre mine sau viitorul meu. Este despre şansele unei mişcări politice si a unei filosofii politice de a crede în noua generaţie şi în schimbarea pe care o poate produce.

La mulţi ani tuturor celor care gândesc şi trăiesc în spirit liberal”.

— Eduard Hellvig (@Eduard_Hellvig) May 24, 2024

Textul integral şi aici: https://hellvig.com/149-de-ani-de-liberalism-in-romania