Elena Băsescu: Reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se facă cât mai repede în UE - FOTO

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a fost, duminică, în vizită la românii din Valea Timocului, ea spunându-le că se va lupta pentru ca aceştia să beneficieze în Serbia de aceleaşi drepturi ca ale comunităţii sârbe din România.

Urmărește
1018 afișări
Imaginea articolului Elena Băsescu: Reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se facă cât mai repede în UE - FOTO

Elena Băsescu: Reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se facă cât mai repede în UE

"Să ştiţi că nu v-am uitat, suntem alături de dumneavoastră şi ne vom lupta să beneficiaţi în Serbia de aceleaşi drepturi de care beneficiază comunitatea sârbească din România. [...] Cred cu tărie că reîntâlnirea românilor cu fraţii lor timoceni trebuie să se realizeze cât mai repede în cadrul Uniunii Europene şi sunt convinsă că acest deziderat se va îndeplini. La fel ca şi în cazul Republicii Moldova", a declarat Elena Băsescu la Negotin, conform unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Băsescu a criticat modul în care "Executivul USL" a înţeles să se raporteze la situaţia românilor aflaţi în diaspora şi, mai cu seamă, a timocenilor.

"Din păcate, USL a creat un post de ministru pentru Românii de Pretutindeni exclusiv din considerente politice: pentru a-i oferi lui Cristian David un portofoliu şi a echilibra astfel balanţa între PSD şi PNL. Or, asta nu rezolvă problemele importante cu care se confruntă românii din diaspora. Ar fi fost de dorit să se concentreze mai mult pe alocarea de resurse financiare, dezvoltarea de strategii guvernamentale şi instrumente noi pentru a îmbunătăţi situaţia timocenilor. Vorbim, totuşi, de aproape 300.000 de etnici români pentru care Executivul n-a făcut niciun efort", a mai declarat europarlamentarul PDL.

Europarlamentarul PDL a subliniat că ar fi de dorit să fie încurajaţi mai mult pe cei care vor să urmeze cursurile de ştiinţe umaniste, ca posibilă soluţie pentru apariţia unor cadre didactice cunoscătoare de limba română în Valea Timocului.

În comunicatul PDL se precizează: "delegaţia românească a vizitat şi Bisericuţa de la Malainiţa, singurul lăcaş de cult românesc din Timoc. Cu această ocazie, Elena Băsescu i-a dăruit părintelui Boian Alexandrovic o icoană a Maicii Domnului, Prea-Sfânta Născătoare de Dumnezeu".

"Am vrut să dăruiesc această icoană părintelui Boian ca semn de apreciere pentru eforturile pe care le-a făcut pentru ridicarea Bisericuţei de la Malainiţa. E un adevărat erou al luptei pentru păstrarea identităţii etnice a românilor timoceni", a subliniat Elena Băsescu.

Împreună cu Elena Băsescu s-au aflat europarlamentarul PDL Marian Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European, deputatul PDL Eugen Tomac şi senatorul PDL Viorel Badea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici