- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Elena Lasconi: Avem nevoie de un guvern de uniune naţională pro-europeană, cu PSD, PNL, USR şi UDMR
- Elena Lasconi spune că românii au decis duminică formarea unui guvern de uniune naţională.
- Ea a anunţat că va începe discuţii cu toate partidele democratice, primul pe listă fiind PSD.
„În momentul ăsta nu mai vorbim despre partide, politicieni sau candidaţi. Vorbim doar despre România", a declarat Lasconi.
„Oamenii au decis duminică. Trebuie să facă parte (din guvern - n.r.) PSD, trebuie să facă parte PNL, trebuie să facă parte USR şi UDMR”, a adăugat Lasconi.
Despre discuţiile cu PSD, Lasconi spune că va face ea primul pas: „Nu am orgolii. Aici este vorba despre viitorul României, despre viitorul copiilor noştri. Este vorba dacă mai vedem sau nu copiii şi nepoţii plecaţi la muncă în străinătate".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu, după alegerile parlamentare și decizia CCR: „Rezultatul alegerilor reprezintă, de fapt, falimentul partidelor”
-
Un fost ambasador SUA respinge legătura dintre Trump şi Georgescu: America e cu NATO şi cu România
-
Elena Lasconi: Avem nevoie de un guvern de uniune naţională pro-europeană, cu PSD, PNL, USR şi UDMR
-
PSD nu face vreo recomandare pentru prezidenţiale. Ciolacu: românii trebuie să decidă singuri
„Mâine sper să avem discuţii cu PSD. Dar vreau să-i atrag atenţia domnului Ciolacu că în momentul ăsta, atât de important şi de critic pentru viitorul României, noi nu avem nevoie de liant.
Avem nevoie de oameni de stat care să îşi asume drumul democratic pro-european şi pro-NATO al României”, adirmă preşedintele USR.
De asemenea, Lasconi a avertizat că situaţia este critică: „Bursa este în cădere liberă" şi există riscul ca primăriile să piardă finanţările europene. „Ne dorim aici investitori, vrem să creăm locuri de muncă, să garantăm pensiile bunicilor noştri şi nu ne jucăm cu asta", a explicat ea.
Întrebată dacă Ilie Bolojan va fi în continuare propunerea ei de prim-ministru, Lasconi a răspuns: „cred că domnul Bolojan înţelege care sunt procentele şi eu sunt sigură că are maturitatea să înţeleagă că poate ar putea să fie un premier din altă parte. Am putea să luăm în calcul şi un premier tehnocrat sau social-democrat. Se poate şi asta. Eu voi asculta vocea românilor”.
La întrebarea „cine va fi premierul acestei coaliţii?”, Lasconi a răspuns: „Aici putem discuta. Tocmai de asta trebuie să aştept să negociem. Pentru că eu sunt dispusă să negociez cu fiecare formaţiune în parte. Acum nu mai este vorba despre partide. Suntem după al 12-lea ceas şi trebuie să ne mobilizăm, pentru că am pierdut câteva zile, pentru că s-a făcut renumărarea, celălalt contracandidat oricum a făcut dintotdeauna o campanie netransparentă fără cod şi îşi face de cap peste tot, pe toate reţelele sociale, iar noi am respectat legea, aşa că am pierdut câteva zile”.
Întrebată cum îl va convinge pe Marcel Ciolacu să spună cu subiect şi predicat că o va susţine, dacă o va susţine, pentru că în ultima săptămână nu s-au poziţionat deloc în favoarea ei, Lasconi a răspuns: „Da, ar trebui să facă lucrul acesta, să mă susţină şi să pună în mişcare toată maşinăria de partid pentru asta, pentru că nu e suficientă o declaraţie”.
Legat de decizia CCR, Lasconi a mulţumit tuturor celor implicaţi în respectarea legii şi a Constituţiei şi mai ales pentru că „au ascultat vocile românilor”: „Vreau să vă mulţumesc că nu aţi jucat ruleta rusească cu democraţia din România şi cu acest drept sfânt de a vota liber. Sunt o susţinătoare fermă a Legii şi a Constituţiei. Dumnezeu ne va ajuta şi de această dată să rămânem uniţi, să luptăm pentru democraţie şi să ţinem departe Rusia de ţara noastră. Ca preşedinte, voi uni toţi românii. Haideţi să facem o Românie puternică în Europa. Putem doar împreună să facem acest lucru. Şi le spun tuturor liderilor politici din România să nu devieze cursul naţiunii noastre”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO