- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.09.2024, 15:31)
- Gabriel Pecheanu
Elena Lasconi: „Noi avem foarte mulţi specialişti în partid care ar putea să fie premieri”
USR are foarte mulţi specialişti în partid care ar putea să fie premieri, afirmă Elena Lasconi, după ce, într-o emisiune TV, a afirmat că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, l-ar nominaliza pe liberalul Ilie Bolojan pentru a forma guvernul.
Urmărește
302 afișări
„Nu există discuţii şi negocieri în legătură cu o alianţă cu PNL, deşi am aflat din presă că cică am fi vorbit dar nu s-a întâmplat asta, garantat. Mi-a venit această idee (de a vorbi despre Bolojan ca variantă de premier, n.r.) pentru că îl admir pe domnul Bolojan, pentru că are foarte mulţi ani în administraţie, dar vreau să vă spun foarte prompt că noi avem foarte mulţi specialişti în partid care ar putea să fie premieri. Pe de altă parte, mă gândeam şi la faptul că vom ajunge la guvernare şi o să facem o reformă pe bune în administraţie, iar domnul Bolojan o să îşi piardă serviciul, pentru că principala chestiune este desfiinţarea Consiliilor Judeţene şi comasarea comunelor cu mai puţin de 2.000 de locuitori, 27% sau 28% din suprafaţa României, din localiltăţi. Ştiu că o să ţină cu dinţii PSD de treaba asta, pentru că are mulţi primari în astfel de comune unde, credeţi-mă, taxele şi impozitele oamenilor din comună nu ajung să plătească salariile oamenilor din primărie şi practic se primesc bani de la Guvern sau de la CJ pentru a plăti funcţionarii din primărie, ceea ce este aberant. Astea sunt doar câteva din lucrurile la care ţin foarte mult şi care vor şi în Programul de ţară pe site-ul Elena Lasconi”, afirmă liderul USR, Elena Lasconi.
Ea subliniază, referitor la declaraţia despre Bolojan, că aşa a simţit: „Asta am crezut, asta am spus, nu m-am gândit la nu ştiu ce mutări de şah”.
„Nu am vorbit cu domnul Ciucă şi am spus că uşa USR-ului este deschisă. Am vorbit cu toate celelalte forţe de centru-dreapta, cu PMP, Forţa Dreptei, REPER, independenţi şi o să ieşim cu o comunicare la sfârşitul acestei săptămâni, pentru că mai e foarte puţin timp până la depunerea alianţelor parlamentare şi a alianţelor pentru prezidenţiale, 10 respectiv 15 septembrie”, adaugă Lasconi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Ea a mai spus că o eventuală alianţă de dreapta se va numi tot USR, pentru a nu bulversa alegătorii.
„Nu se vor schimba. Este posibil să se schimbe mesajul iar dacă va exista vreo alianţă, alianţa se va numi USR ca să nu confuzăm oamenii la vot”, mai spune Lasconi.
Întrebată de ce s-au blocat discuţiile cu Ludovic Orban, ea a spus: „Fiecare îşi doreşte cât mai mult, când spun asta mă gândesc la locurile eligibile pentru parlamentari”.
De asemenea, Lasconi spune că Vlad Gheorghe nu este de acord să se reîntoarcă în partid, dar că a discutat cu Mihai Poliţeanu.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe