- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.11.2012, 17:59)
- Alina Novaceanu
Elena Udrea: Dacă Trăşculescu m-a pomenit în această cauză este şi regretabil şi supărător pentru mine
Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, luni, că dacă se dovedeşte că numele său a apărut în cazul deputatului Alin Trăşculescu atunci este regretabil şi supărător pentru ea, arătând că nu este corect faţă de ea să fie implicată tot timpul fără voia sa şi fără vreo vină în astfel de situaţii.
Urmărește
389 afișări
Elena Udrea (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
"Dacă a apărut numele meu şi dacă domnul deputat Trăşculescu m-a pomenit în această cauză este şi regretabil şi supărător pentru mine, pentru că nu mă aştept şi de la colegi ceea ce, de regulă, ştiu că fac oamenii şi anume se folosesc de persoane cu funcţii pentru a crea aparenţa că au influenţă şi putere", a afirmat Udrea.
Udrea a făcut acest declaraţii după şedinţa grupului parlamentar al PDL la care a participat şi avocatul lui Trăşculescu, Cristian Ene.
Ea a spus că avocatul a prezentat cazul aşa cum îl ştie pentru că a văzut dosarul, iar ea, ca avocat, înţelege foarte bine ceea ce a spus. "Noi nu discutăm conţinutul dosarului mai ales că, nefiind public, nu ştiu foarte multe lucruri. Important este ca el să fie lămurit din punctul de vedere al organelor de cercetare penală, pe de altă parte, din punctul meu de vedere, cred că este corect ca astfel de situaţii să înceteze (...) Dacă te aştepţi ca lucrul acesta să se întâmple de la alţii, de la colegi te aştepţi să nu te implice în scandaluri şi să nu-ţi creeze probleme atunci când nu este cazul", a adăugat Elena Udrea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Întrebat dacă i s-a mai întâmplat să i se invoce numele de alţi colegi, Udrea a răspuns că deputatul Păsat a făcut acest lucru. "Chiar consider că nu este corect faţă de mine să fiu tot timpul implicată fără voia mea şi fără vreo vină în situaţii de genul acesta", a mai arătat Udrea.
Citeşte şi:
Trăşculescu ar fi promis intervenţii la MDRT în mandatul Elenei Udrea. Fostul ministru explică: Mereu au fost şi vor fi persoane care folosesc numele unor instituţii pentru a obţine foloase personale
Ea a spus că, atunci când a fost ministru, a discutat cu toţi colegii de partid şi din opoziţie, dar numai probleme legale şi "abordări în conformitate cu legea".
Deputatul PDL Alin Trăşculescu, cercetat pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani, a fost eliberat luni dimineaţă din arestul Poliţiei Capitalei, după ce a expirat ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui de procurorii anticorupţie.
Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Trăşculescu a pretins iniţial de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul lui Marian Calotă, care l-a constrâns pe denunţător, prin ameninţare, să dea banii ceruţi.
Citeşte şi:
Deputatul Alin Trăşculescu a fost eliberat. Preşedintele PDL Vrancea va fi cercetat în libertate
Pentru obţinerea banilor, susţin procurorii anticorupţie, deputatul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDTR) cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.
MDTR a fost condus în perioada decembrie 2009 - februarie 2012 de Elena Udrea.
Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Trăşculescu ar fi promis intervenţii la MDRT în mandatul Elenei Udrea. Fostul ministru explică: Mereu au fost şi vor fi persoane care folosesc numele unor instituţii pentru a obţine foloase personale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe