Prima pagină » Politic » Emil Boc: Avem trei soluţii, toate câştigătoare, pentru Primăria Capitalei

Emil Boc: Avem trei soluţii, toate câştigătoare, pentru Primăria Capitalei

PDL are trei variante de candidaţi, toţi cu şanse de a câştiga Primăria Capitalei, a declarat sâmbătă, la Galaţi, Emil Boc, preşedintele partidului, dând asigurări că la Bucureşti scrutinul va fi câştigat din primul tur.
Emil Boc: Avem trei soluţii, toate câştigătoare, pentru Primăria Capitalei
22 mart. 2008, 23:10, Politic

Întrebat dacă democrat-liberalii au hotărât cine va reprezenta partidul în lupta pentru Primăria Capitalei, Emil Boc a răspuns că nu s-a luat încă o decizie, dar că există mai multe opţiuni.

"Avem trei soluţii, toate câştigătoare. Avem termen până în 31 martie stabilit de partid să decidem candidaturile. Vă asigur că vom câştiga Primăria Capitalei din primul tur", a declarat Boc.

Întrebat dacă Vasile Blaga reprezintă una dintre variante, preşedintele PDL a confirmat.

"Şi domnul Blaga este unul dintre potenţialii candidaţi, n-am negat niciodată acest lucru. Important este că avem trei soluţii câtigătoare din primul tur. Noi suntem în exerciţiu. Un partid care are primarul în exerciţiu nu-şi pune probleme. Îşi pun problema ceilalţi, care văd că au tot felul de candidaturi care în prima zi sunt susţinute, seara nu mai sunt susţinute, iar a doua zi dimineaţă uită ce au discutat. Eu cred că PSD are o problemă cu Vanghelie, fie că va candida, fie că nu va candida", a mai spus Boc.

Alte nume de potenţiali candidaţi PDL pentru Primăria Capitalei vehiculate până în prezent sunt Adriean Videanu, Liviu Negoiţă sau Silviu Prigoană.