Emmanuel Macron a reluat eforturile diplomatice, prin discuţii cu Volodimir Zelenski şi cu Vladimir Putin
„După ce a vorbit cu preşedintele Ucrainei, şi în consens cu el, preşedintele Macron l-a sunat pe Vladimir Putin pentru a-i cere încetarea imediată a operaţiunilor militare ruse, amintindu-i că Rusia se expune unor sancţiuni masive”, a comunicat Palatul Elysée, conform cotidianului Le Figaro.
Preşedinţia Rusiei a confirmat că Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică „serioasă şi directă” cu Emmanuel Macron. „I-a oferit explicaţii detaliate despre motivele pentru care a lansat operaţiunea în Ucraina”, a precizat Kremlinul.