Prima pagină » Politic » Emmanuel Macron i-a reafirmat lui Volodimir Zelenski susţinerea Franţei pentru Ucraina

Emmanuel Macron i-a reafirmat lui Volodimir Zelenski susţinerea Franţei pentru Ucraina

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a vorbit luni, prin telefon, cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski, liderul francez condamnând atacurile Rusiei şi reafirmând susţinerea pentru naţiunea ucraineană, inclusiv pentru reconstrucţia post-conflict.
Emmanuel Macron i-a reafirmat lui Volodimir Zelenski susţinerea Franţei pentru Ucraina
Mihai Draghici
01 aug. 2022, 19:01, Politic

„La câteva zile după un nou masacru comis de forţele armate ruse în Olenivka şi în contextul multiplicării crimelor de război, preşedintele Republicii a reafirmat susţinerea pentru poporul ucrainean şi pentru acţiunile de rezistenţă şi a transmis determinarea de a face astfel încât aceste crime să nu rămână nepedepsite. După trimiterea unei echipe de experţi în medicină legală pe teren, Franţa continuă susţinerea în acest domeniu prin donarea unui laborator mobil de analize ADN”, anunţă Palatul Élysée, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.

Emmanuel Macron l-a întrebat pe Volodimir Zelenski despre necesităţile militare, umanitare şi economice ale Ucrainei şi a confirmat intenţia de a susţine în continuare forţele armate ucrainene pentru a opune rezistenţă atacurilor Rusiei.

Emmanuel Macron a denunţat războiul informaţional al Rusiei, în special în Africa, şi a stabilit cu Volodimir Zelenski să continue „eforturile comune pentru contracararea dezinformării ruse la nivel mondial”.

„Preşedintele Republicii a salutat plecarea astăzi din Portul Odesa a primei nave care transportă cereale ucrainene. Preşedintele a anunţat că eforturile europene pentru exportarea cerealelor ucrainene pe cale terestră şi fluvială vor continua în cadrul coridoarelor de solidaritate. Preşedintele Republicii i-a confirmat preşedintelui Zelenski voinţa de a asigura susţinere economică pe termen scurt Ucrainei şi pentru reconstrucţia ţării”, subliniază Palatul Élysée.