Prima pagină » Politic » Erdogan se clasează pe primul loc, dar Turcia se îndreaptă spre turul doi al scrutinului prezidenţial

Erdogan se clasează pe primul loc, dar Turcia se îndreaptă spre turul doi al scrutinului prezidenţial

Preşedintele în funcţie al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, este pe primul loc în scrutinul prezidenţial, care, cel mai probabil, va fi urmat de turul al doilea, iar Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al liderului de la Ankara, a câştigat alegerile parlamentare.
Erdogan se clasează pe primul loc, dar Turcia se îndreaptă spre turul doi al scrutinului prezidenţial
Mihai Draghici
15 mai 2023, 07:21, Politic

Potrivit rezultatelor oficiale raportate după numărarea a peste 95% din buletinele de vot, Recep Erdogan a obţinut 49,52% din voturi, iar candidatul alianţei opoziţiei, Kemal Kilicdaroglu, are scorul de 44,76%. Sinan Ogan a primit 5,28% din voturi, conform publicaţiei Hurriyet.

În cursul zilei de luni vor fi anunţate rezultatele definitive ale scrutinului prezidenţial, care vor fi vizate de contestaţii ale opoziţiei. În contextul în care niciun candidat nu depăşeşte 50% din voturi, Turcia se îndreaptă spre turul al doilea al scrutinului prezidenţial, care va avea loc peste două săptămâni.

În scrutinul parlamentar, pe primul loc se poziţionează tot formaţiunea preşedintelui Erdogan, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, dreapta), cu 35,5% din voturi. Partidul Popular Republican (CHP, centru-stânga), condus de Kemal Kilicdaroglu, a obţinut 25% din voturi, iar Mişcarea Naţionalistă (MHP, dreapta) 10,2%. Partidul Binelui (IYI, centru-dreapta) a obţinut 9,9%, iar Partidul Verzilor şi Viitorului Stângii (YSP, ecologist) 8,73%.