Eric Zemmour, candidat la alegerile prezidenţiale din Franţa, pare a fi Donald Trump francez. Asemănările dintre cei doi

Alegerile prezidenţiale franceze din aprilie 2022 vor avea loc pe măsură ce toate democraţiile occidentale se confruntă, în diferite grade, cu aceeaşi rebeliune a unora dintre alegătorii lor.

Urmărește

1857 afișări

Desigur, fiecare ţară îşi păstrează specificităţile naţionale, dar, peste tot, elitele sunt criticate, imigraţia este acuzată de toate relele, comerţul liber este contestat, statul de drept blamat şi problemele de identitate privilegiate faţă de revendicările economice. Naţionalismul, protecţionismul şi autoritarismul pun sub semnul întrebării realizările unei democraţii liberale în care unii au văzut până de curând sfârşitul istoriei, scrie Smart Radio.

În iunie 2016, Brexit a fost primul semnal care a vestit noile vremuri; câteva luni mai târziu, a fost ales Donald Trump, apoi Boris Johnson. În ciuda personalităţii diferite, succesul lor se bazează pe aceeaşi capacitate de a reuni conservatorii clasici, pe care îi linistesc prin originile lor sociale şi pe toţi cei care, în cadrul clasei muncitoare şi ale clasei mijlocii inferioare, consideră că au fost victimele unei globalizări susţinute de elite. Este ecuaţia câştigătoare pentru populism. Nu este de mirare că scopul lui Eric Zemmour este să-l reediteze în Franţa.

Cum va ajunge acolo? Campania prezidenţială americană din 2016 i-a oferit căi pe care să le poată adapta la contextul francez. Ea a ilustrat măsura în care o candidatură populistă trebuie să fie diferită de obiceiurile politicienilor tradiţionali. Ceea ce mobilizează sprijinul unui candidat populist nu sunt propunerile sale, cât certitudinea că va guverna „diferit” faţă de ceea ce vor elitele detestate. Deci, în timp ce observatorii au concluzionat că excesul de limbaj al lui Trump i-a condamnat candidatura, în ochii alegătorilor, el a dovedit, dimpotrivă, că nu aparţine unui sistem pe care îl detestau. Cu cât elitele erau mai indignate, cu atât susţinătorii îl iubeau mai mult în convingerea că aceste critici puternice dovedeau că el este de partea lor. Cu cât susţinea un discurs apocaliptic, cu atât mai mult vedeau în el confirmarea legitimităţii anxietăţilor lor. Rebelii americani găsiseră un lider.

Şi Franţa este străbătută de revolte multiple. Multiple asociaţii de activişti caută o încarnare. În timp ce preşedintele Adunării Naţionale nu a vrut sau nu a ştiut cum să preia conducerea, Zemmour nu poate reuşi decât dacă îi uneşte, aşa cum Trump a reuşit să-i mobilizeze de aceeaşi parte a baricadei pe evangheliştii creştini şi „oamenii albi”, victime ale dezindustrializării, iar Johnson pe conservatorii clasici şi muncitorii din Midlands.

Deja fidel modelului pe care i l-au oferit cei doi politicieni care nu şi-au moderat niciodată limbajul, manifestă un radicalism retoric al cărui obiectiv este să arate că abandonează, ca şi ei, câmpul politic tradiţional şi că aduce o profundă reînnoire, ceea ce parte din ţară cere. Prin urmare, este un pariu sigur că va continua să distileze micile fraze care vor menţine haloul de transgresiune, care arată o diferenţă.

Fiecare dintre abaterile sale lingvistice întăreşte susţinătorii, care îşi amintesc doar de ruptura brutală pe care o identifică cu elitele şi, în plus, fiecare afirmaţie face prima pagină a ziarelor. Zemmour dictează astfel conţinutul canalelor media, aşa cum a făcut Trump în campania electorală de la sfârşitul mandatului său. A crea în mod constant controverse înseamnă şi a impune teme de dezbatere electorală; îi obligă pe ceilalţi să se definească în raport cu sine. Deja, candidaţii vorbesc doar despre imigraţie. Şi ştim că un sfert de oră de publicitate proastă este mai bună nicio publicitate.

Dar, populismul nu este doar ruptura cu obiceiurile vieţii politice, ci şi relaţia directă cu alegătorii. Trump este o „fiară a scenei”, care este capabilă să găzduiască mitinguri-gigant în care stârneşte entuziasmul publicului.

În niciun moment nu menţionează un program; discursurile sale nu sunt altceva decât un dialog neîntrerupt cu alegătorii săi, ale căror temeri, prejudecăţi şi pasiuni le flatează; el se plasează la nivelul lor, le foloseşte vocabularul şi ştie să le aprindă emoţiile în beneficiul său. Este adevărat că Trump şi Johnson sunt înzestraţi cu o carismă incontestabilă, care este esenţială pentru candidatul populist. În acest domeniu, Eric Zemmour nu a demonstrat deocamdată că este capabil să „încălzească o sală” politic şi fizic. Până acum, îl vedem interesat de conservatorii clasici care îi apreciază cultura; rămâne să facă acelaşi lucru cu vestele galbene, într-un registru mai popular.

În plus, Trump şi Johnson au preluat controlul unuia dintre cele două mari partide din ţara lor şi, prin urmare, s-au putut baza pe logistica şi legitimitatea pe care le-a adus candidaturii lor. Nimic de genul acesta pentru Eric Zemmour. Însă, după cum au dovedit-o alegerile din 2017, în Franţa, un candidat poate avea cu siguranţă succes în afara sistemului partidelor, dar Emmanuel Macron a beneficiat de circumstanţe excepţional de favorabile: retragerea lui François Hollande, absenţa unui candidat puternic de stânga şi scandalurile care au zbrobit dreapta politică. O astfel de aliniere a planetelor în favoarea lui Eric Zemmour nu este nicidecum asigurată, cu excepţia cazului în care Marine Le Pen se retrage, ceea ce este puţin probabil.

În cele din urmă, şi poate cel mai important, Trump şi Johnson au beneficiat de sisteme electorale care le-au asigurat victoria, fără a reuni o majoritate de alegători. Primul a luat doar cu trei milioane de voturi mai mult decât Hillary Clinton, în 2016. Acest lucru, evident, nu este posibil la alegerile prezidenţiale franceze.

ULTIMELE ȘTIRI

Vezi mai multe articole din categoria politic

Citește pe alephnews.ro: Neom, cel mai ambiţios proiect al Arabiei Saudite, se confruntă cu probleme. Directorul general a renunțat la funcție după șase ani

Citește pe www.zf.ro: Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană

Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:: franta,; alegeri prezidentiale

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.