Eşec major după tăierea sumelor pentru Educaţie din PNRR, reclamă PSD. „Solicit guvernanţilor să se lupte pentru aceste fonduri”

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu susţine că tăierea sumelor pentru educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă un eşec major pentru guvernanţi şi anunţă că va cere CE să permită României redepunerea acestor măsuri.

Urmărește
506 afișări
Imaginea articolului Eşec major după tăierea sumelor pentru Educaţie din PNRR, reclamă PSD. „Solicit guvernanţilor să se lupte pentru aceste fonduri”

Eşec major după tăierea sumelor pentru Educaţie din PNRR, reclamă PSD. „Solicit guvernanţilor să se lupte pentru aceste fonduri”

„Tăierea sumelor pentru educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă un eşec major. Am atras atenţia asupra acestui lucru încă de săptămâna trecută, dar guvernanţii ne minţeau spunând că pe educaţie totul merge bine. Am aflat acum că pentru ei totul merge bine când există riscul să pierzi 1,1 miliarde de euro”, a scris Victor Negrescu pe Facebook.

Vicepreşedintele PSD susţine că tăierile sunt realizate exact în domeniile care ar creşte calitatea educaţiei şi ar conecta învăţământul cu formările şi competenţele necesare astăzi.

„Se pare că măsurile respinse au fost redactate greşit şi nu au respectat cerinţele europene”, a mai scris europarlamentarul.

Acesta susţine că a solicitat, la nivel european, 10% pentru educaţie din Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă şi că a fost iniţiatorul campaniei prin care a solicitat creşterea sumei pentru educaţie de la circa 1 miliard de euro la peste 4 miliarde.

„Educaţia trebuie să rămână o prioritate în PNRR. Solicit guvernanţilor să se lupte pentru aceste fonduri. Personal, voi solicita Comisiei Europene să reanalizeze măsurile pentru educaţie şi să permită României redepunerea lor. Educaţia nu are culoare politică, deşi se pare că incompetenţa şi incapacitatea de a redacta reforme are”, mai susţine Victor Negrescu.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă propus de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost adoptat, la data de 7.04.2021, de Guvernul României, iar vicepremierul Dan Barna declarat, în februarie, că, după consultările de la Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene privind politicile pentru tineri şi educaţie, că au fost identificate trei direcţii principale de acţiune care pot beneficia de finanţare europeană prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR): incluziune socială , digitalizare şi calitatea actului educaţional.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
pnnr,
educaţie,
psd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici