Decizia comisiilor de specialitate a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru” şi 9 „împotrivă”. Liberalii şi democrat-liberalii au votat împotrivă.
Vicepreşedintele UNPR Eugen Nicolicea, secretar al Camerei Deputaţilor, propus pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Ponta III, este deputat din anul 1992, el fiind adversar politic al actualului premier în perioada 2009 – 2011, când spunea despre acesta că a trăit la Paris „ca un aurolac”.
Programul învestirii noului Guvern cuprinde audierea miniştrilor noi şi cei cu portofolii noi, marţi, între orele 9.00 şi 13.00, votul în plenul reunit urmând a se da începând cu ora 15.00.