Video #euromania REPORTAJ în Videle. Oraşul din care provine cel mai cunoscut europarlamentar | VIDEO

Ascensiunea politică a premierului Viorica Dăncilă se află într-o relaţie directă cu oraşul Videle. În perioada 2000-2003, Dăncilă a fost preşedintele organizaţiei de femei a PSD Videle, iar din 2004 până în 2008, aceasta a deţinut un mandat de consilier local din partea PSD în cadrul forului decizional local.

În 2009, Viorica Dăncilă a devenit europarlamentar, menţinându-se pe aceeaşi poziţie şi în anul 2014, când şi-a luat în primire noul mandat de reprezentant al social-democraţilor în Parlamentul European. În timpul celui de-al doilea mandat, Viorica Dăncilă a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European şi membră în Comisia pentru Drepturile Femeii şi Egalitatea de Gen. Cât timp a fost europarlamentar, Dăncilă a primit o nominalizare pentru premiul de cel mai bun europarlamentar în domeniul agriculturii, iar în anul 2017 a fost nominalizată pentru acelaşi titlu, dar pe alte categorii, fiind vorba despre Drepturile Femeii şi Cercetare şi Inovare.

Apoi a devenit premierul României şi de aici cel mai cunoscut europarlamentar al ţării.

În tot acest timp, teleormănenii au văzut-o rar, doar când mergea în comune să vorbească despre importanţa PSD la nivel european. În 2017, Dăncilă obţinea premiul de excelenţă pentru promovarea României în Uniunea Europeană.

Privind cu un ochi obiectiv această ascensiune, s-ar putea presupune că oraşul Videle are cel puţin un nivel normal de dezvoltare economică, mai ales că au fost timpuri în care locul era un adevărat centru al petrolului în sudul ţării. Ajungând acolo, nu poţi să nu te declari surprins de faptul că situaţia e la polul opus a ceea ce te-ai fi aşteptat să fie.

Încă de la intrarea în oraş te copleşeşte o senzaţie de pustietate, care n-are prea multe de-a face cu vecinătatea câmpiilor imense ale sudului, ci cu faptul că nici pe stradă nu ai mari şanse de a te întâlni cu oameni. În ciuda statisticilor, care pretind că oraşul de unde Viorica Dăncilă şi Carmen Dan au plecat are aproximativ 11.000 de locuitori, pe străzile lui nu vezi decât rareori oameni. Şi, dacă îi vezi, nu poţi să nu rămâi cu senzaţia că nevoia i-a obligat să iasă din case: cumpărăturile, goana după hrană, curăţenia din faţa curţii şi altele asemenea.

La intrarea în oraş, dincolo de calea ferată, lângă semnul care indică în clar, cu litere roşii, aşezarea urbană, stau parcate tiruri care nu par a intenţiona să părăsească perimetrul. Liniştea e spartă de ţipetele păsărilor venite de pe câmp să caute hrană. Traversând oraşul aproape pustiu ajungem la blocul în care au locuit vreme de mulţi ani ministrul de Interne, Carmen Dan, şi premierul Viorica Dăncilă. Şi acolo aceeaşi senzaţie de gol te întâmpină de la distanţă.

Locuinţele celor două reprezentante ale Teleormanului în Guvernul României fac parte integrantă dintr-un bloc care se degradează de la un an la altul, singura intervenţie în sensul amânării prăbuşirii lui fiind faptul că unii locatari de la parter şi-au izolat apartamentele. În rest, totul a rămas gri, precum întregul oraş.

Singurul loc din Videle în care poţi întâlni oameni e parcul central de lângă primărie. Câţiva pensionari aşteaptă pe băncile proaspăt vopsite să mai treacă o zi. În alte colţuri ale parcului poţi întâlni adolescenţi prinşi în vreo conversaţie sau proprietari de animale obligaţi să-şi facă plimbarea de prânz împreună cu patrupedul. În mijlocul parcului tronează un monument din marmură, care aminteşte oamenilor că oraşul Videle, înfiinţat în anul 1968, a fost un loc al abundenţei în grâne şi petrol.

“Voiam să vă întreb cum se trăieşte în Videle...”, înteb doi bătrâni care şedeau pe o bancă.

“Rău, e lumea săracă”. Vocea celuilalt bătrân se aude în fundal: “Nu ne lipseşte nimic! Glumeşte el, nu trăieşte rău”. Dar primul revine: “Rău, ce mai? Nu se face nimic, nu sunt locuri de muncă pentru oameni, oamenii fac naveta, dacă mergeţi în gară, gara e plină. Dimineaţa e plină. Acolo se vede. Deci guvernanţii ăştia care sunt câţiva şi din Videle nu fac nimic pentru noi. Le cunosc pe Carmen Dan, pe Viorica Dăncilă. Ce părere să am despre ele. Locul lor nu e acolo…”

Acesta a fost un moment bun să deschidem subiectul mandatului de europarlamentar al Vioricăi Dăncilă. Bătrânul priveşte cu un fel de compasiune: 'Eh… Nimic, nicio schimbare! N-a făcut nimic. Totul e până ajung acolo, îi votează şi pa! Îi mai vede cineva? Ăştia sunt politicienii toţi.”

Bătrânul de lângă el, cel cu părerea “diametral opusă”, e totuşi la fel de deschis să-şi spună punctul de vedere. “Nu neapărat se trăieşte bine în Videle, vorbesc despre persoana mea. Alţii, nu pot să-mi dau eu cu părerea despre cum trăieşte domnul Mihailescu”. Domnul Mihăilescu ripostează: “El e socialist, e din grupul socialist!” Întrebat despre Viorica Dăncilă şi Carmen Dan, al doilea bătrân admite că le cunoaşte şi că are o părere bună despre acestea: “Fac ce pot şi ele… Să fi fost el, tot aşa erau lucrurile, dacă era el ministru de Interne, spre exemplu.” Domnul Mihăilescu reacţionează: “Eu măcar ştiu să mai vorbesc în româneşte”. Totuşi, întrebat dacă mandatul de europarlamentar al Vioricăi Dăncilă a adus o schimbare în Videle, “socialistul” admite că “Nu neapărat. Nu m-a interesat pe mine schimbarea în bine. A ajuns acolo, asta e.”

Pe o altă bancă din acelaşi parc stă fosta învăţătoare a ministrului de Interne, Carmen Dan. Femeia e dispusă să poarte un dialog încă din prima clipă.
-Aţi votat-o pe Viorica Dăncilă la alegerile europarlamentare, că ea a fost europarlamentar?
-Păi cum să nu?
-De ce?
-Uite, aşa. Pentru că era a noastră d-aci…
-O cunoaşteţi personal?
-Da cum să nu?
-Şi ce părere aveţi despre ea?
- O părere frumoasă. O femeie decentă, o femeie cu suflet, o femeie extraordinară.
-Dar pentru comunitate, pentru cum arată oraşul ăsta, credeţi că a făcut suficient?
-Puteau să facă mai mult, în primul rând locuri de muncă, că nu găsesc copiii noştri unde să lucreze
-Copiii dumneavoastră unde lucrează? Lucrează aici?
-Păi da, lucrează. Am o fetiţă (…) îngrijitoare, una e la Bucureşti, am avut băiatul cel mare care mi-a murit… Şi… O cunosc şi pe…
-Carmen Dan…
-Carmen Dan. Eram la şcoala nr 3 învăţătoare, când era elevă şi o cunosc. Cu doamna Mia, mama ei, suntem prieteni.
-Aţi fost învăţătoarea ei?
-Da.
-Şi cum era, ca elevă?
-Foarte bună. Recita, mi-amintesc, era micuţă, aşa şi recita poeziile lui Nasta, care locuia aici, recita foarte frumos. Era foarte deşteaptă, foarte inteligentă.
-Ştiu că a jucat într-un film…
-Îi zicea atunci Cojanu Dana, numele ei de fată şi soţul a fost coleg cu băiatul meu în şcoală, a murit şi socrul ei acum câteva săptămâni şi ne cunoşteam foarte bine.

În apropierea parcului central din Videle se ridică un magazine chinezesc. În faţa lui întâlnim o altă fostă învăţătoare, bucuroasă că o întrebăm despre ce se întâmplă în oraşul ei. Femeia ne spune cu toată durerea pe care o simte autentic despre lucrurile care i-au întunecat viaţa în Videle din comunism şi până acum: “Mi-aţi luat un of de pe inimă. Am tot sperat că după revoluţie se vor forma politicienii noştri şi vor face şi pentru oameni ceva. Tot am sperat că se vor maturiza politic şi se vor responsabiliza. În ceea ce priveşte raportul dintre ales şi alegător. Dar am sperat degeaba. Domnul Brucan, Dumnezeu să-l ierte, a fost prea blând când a spus că nici în 20 de ani n-o să vedem ce-i aceea democraţie şi la români cred că nici în 50 de ani de aci înainte n-o să avem parte de toate caracteristicile unei democraţii adevărate. Dacă în comunism oamenii sperau să scape de Ceauşescu şi de constrângerile sociale, acum oamenii nu mai speră nimic, pentru că am sperat prea mult şi am văzut că speranţa a fost în zadar. Este atât de dureroasă resemnarea şi vedem cum sunt exploataţi tinerii, de care ne doare sufletul. Dar este o societate care după Revoluţie am sperat să se însănătoşească, dar s-a îmbolnăvit pe zi ce trece. Şi deja am dat în cancer. Societatea a făcut metastaze, din cauza sistemului de conducere. Toate partidele nu ştiu decât să adune bogăţii pentru ei şi să exploateze masele. Tinerii, chiar şi pensionarii... ”

În parc, un tânăr în geacă de piele şi ochelari de soare. Îl întreb dacă speră ca lucrurile să se schimbe vreodată în Videle“Toţi în ziua de azi, când sunt mari şefi şi conducători bagă mâna în miere ca să se lingă pe degete. Viorica Dăncilă şi Carmen Dan sunt de aici, din oraş, le cunosc. Destul de bine. Dacă ar trebui să facă treburi corespunzătoare, atunci ar fi cel mai bine. Dar nu fac...Una zic, fac altceva.” Întrebat dacă Dăncilă a făcut ceva în calitate de europarlamentar pentru Videle, tânărul a arătat cu ambele mâini în jur: “Vedeţi cum e oraşul? Străzile sunt praf, sunt gropi pe colo, pe colo. Eu n-am nimic cu nimeni. Conducătorii, fiecare îşi face treaba cum vor să şi-o facă. Dacă vor să schimbe, ar trebui să schimbe. Pentru că suntem precum oile uneori. Aşteptăm să fim tăiaţi şi sacrificaţi pentru... să fim mâncaţi... asta e ţara!”

Pe lângă primărie merge spre casă o altă pensionară. Păşeşte încet, ca şi cum ar durea-o fiecare mişcare, dar zâmbeşte în camera de luat vederi. Spune cu toată inima că în Videle e bine, că străzile sunt sigure şi că Viorica Dăncilă e un om bun. Dialogul cu ea a dus, totuşi, la aceeaşi tristă concluzie: oraşul premierului e în comă.

-Ştiţi că şi premierul Viorica Dăncilă a fost europarlametar şi probabil că aţi votat-o…
-Sigur, un om minunat.
-O cunoaşteţi?
-Prin blocurile astea pe aici, nu ştiu pe unde a locuit, dar şi soţul, şi băiatul, minunaţi. A ajutat multă lume.
-Dar simţiţi că a făcut ceva pentru oraş?
-Da, a ajutat multă lume, adică care a trebuit. Adică e o sufletistă.
-A ajutat practic fiecare om pe fiecare situaţie în parte, că văd că oraşul nu arată extraordinar.
-Nu arată, eu ce să vă spun? Când era petrolul în floare, era ca lumea, acum nu mai… s-a dus.

Oraşul Videle este situat în partea central-sudică a Câmpiei Române, iar distanţa de Bucureşti este de 50 de kilometri pe calea ferată. Acea cale ferată care te întâmpină la intrarea în oraş şi duce zilnic mii de oameni către Capitală, pentru că în oraşul premierului locurile de muncă au ajuns doar o amintire din vremuri comuniste.