Euronews: O naţionalistă de extremă dreapta ar putea deveni noul premier al Italiei

Pe 14 iulie 2022, "Mişcarea Cinci Stele" a revocat sprijinul acordat guvernului în ceea ce priveşte un decret privind stimularea economică pentru a combate criza energetică.

Urmărește
6511 afișări
Imaginea articolului Euronews: O naţionalistă de extremă dreapta ar putea deveni noul premier al Italiei

Flickr

Ca urmare a prăbuşirii guvernului de coaliţiei, Mario Draghi şi-a anunţat oficial demisia din funcţia de prim-ministru. Demisia a fost însă respinsă de preşedintele Mattarella.  

Oricum, Italia se află pe marginea prăpastiei din punct de vedere economic, iar coaliţia de guvernare este compromisă. 

Următoarele alegeri legislative vor avea loc în 2023, iar până atunci este necesar un guvern care să-i confere Italiei stabilitate economică. 

Euronews a publicat pe 20 iunie 2022 un articol în care scrie că Italia ar putea avea un premier de sex feminin cât de curând. 

Este vorba despre Giorgia Meloni, născută în 1977, de profesie jurnalist şi cu experienţă politică. Dar nu este o feministă sau o socialistă cu preocuparea de a proteja mediul înconjurător. 

Meloni, din 1992 până în 1995, a fost membru al "Mişcării Sociale Italiene", un partid neofascist şi naţionalist de extremă-dreapta. Partidul s-a desfiinţat în 1995, şi Meloni s-a înscris în "Alianţa Naţională", un partid conservator de centru-dreapta.

Din 2008 a fost membră a partidului fondat de fostul premier Silvio Berlusconi, numit "Oamenii Libertăţii", iar din 2012 este în partidul naţionalist de extremă-dreaptă, "Fraţii Italiei".

Giorgia Meloni -  "Marine Le Pen în varianta italiană"? 

Partidul din care face parte Meloni îşi are originile în  în defuncta Mişcare Socială Italiană (Movimento Sociale Italiano), care a reconstruit Partidul Fascist  din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial şi l-a transformat într-o forţă naţionalistă mai moderată.

Mişcarea Socială Italiană a fost co-fondată de Giorgio Almirante, care fusese un colaborator şi organizator activ al Republicii Sociale Italiene, un stat marionetă nazist în timpul războiului.

În 2020, Meloni l-a descris pe Almirante drept un „patriot” şi  care a avut „dragostea necondiţionată pentru Italia". L-a lăudat şi pentru "onestitatea, coerenţa şi curajul de care a dat dovadă”.

„Fraţii Italiei este un partid în conformitate cu tradiţia neofascistă”, a declarat pentru Euronews profesorul Andrea Mammone, unul dintre istoricii contemporani preeminenti ai Italiei.

"Mulţi dintre membrii săi arată o abordare pozitivă faţă de regimul lui Mussolini”.

Cu toate acestea, Meloni, aflată  în politică din anii 1990 şi fost ministru al tineretului în cabinetul de coaliţie al lui Berlusconi, şi-a creat imaginea unui politician moderat, acceptabil, care s-a distanţat de apologeţii şi nostalgicii fascişti din cadrul partidului său.

Platforma actuală a lui Meloni este construită pe un model naţional-conservator, unul suveranist. Ea se opune imigraţiei ilegale şi islamizării Italiei şi a Europei. Solicită legi mai puternice împotriva birocraţiei infame kafkiene a Italiei.

Alături de Salvini, ea a fost adesea considerată unul dintre primii şi cei mai importanţi eurosceptici ai ţării, ca urmare a criticilor sale la adresa monedei euro şi împotriva "birocratilor de la Bruxelles”.

Euroscepticismul în sine este descris în mod obişnuit ca un fenomen recent în Italia, atribuit evoluţiilor politice care au urmat Tratatului de la Maastricht din 1992 - criza economică din anii 2008-2012 şi criza refugiaţilor din 2015. 

Meloni, o conservatoare : "Europa are nevoie de suflet”

Afirmaţia recentă a lui Meloni că "Europa are nevoie de suflet” are o similaritate cu titlul unei reviste de extremă dreapta din 1957, care a numit Piaţa Comună Europeană drept  "Europa fără suflet”.

Şi mai neaşteptat, principalii eurosceptici ai Italiei au fost comuniştii, rivalii lui  Melon care împărtăşeau preocupări protecţioniste similare.

În ciuda criticilor sale anti-UE, Meloni se opune ferm unui „Italexit” şi a respins acuzaţiile că ar fi "antieuropeană”.

Pe probleme sociale, Meloni este ferm tradiţională şi se opune avortului, eutanasiei şi căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Ce părere au italienii despre Giorgia Meloni? 

Meloni este foarte populară în rândul unui mare segment de alegători italieni naţionalişti şi conservatori, clasându-se drept unul dintre cei mai de încredere lideri politici ai Italiei .

Mulţi alţii, însă, nu împărtăşesc un astfel de sentiment şi mai degrabă văd convingerile ei politice de extremă-dreapta ca fiind deosebit de îngrijorătoare. 

"Un cabinet condus de ea va însemna practic că Italia va urma o cale asemănătoare cu Ungaria lui Orbán - naţionalism, anti-UE, anti-imigraţie,  tensiuni cu aliaţii internaţionali”, a avertizat Mammone, un expert în extrema dreaptă italiană."Mai mult, acest lucru va duce la o nouă reabilitare a fascismului”.

Pentru mulţi membri din comunitatea gay, perspectiva că Meloni ar putea ajunge la  cârma Italiei este deosebit de îngrijorătoare, din cauza istoricului ei conflictual cu comunitatea LGBT+.

"Dreapta italiană este în conformitate cu propaganda susţinută de toate forţele suveraniste ale Europei, care urmăresc să limiteze drepturile, libertatea şi autodeterminarea femeilor şi persoanelor LGBTIQ+”, a declarat Gianmarco Capogna, activist şi purtător de cuvânt al organizaţiei Posibile LGBTI+.  

În ciuda respingerii de către Senat a proiectului de lege anti-homofobie în octombrie anul trecut, Italia a făcut progrese masive în ceea ce priveşte egalitatea LGBT+ în ultimul deceniu şi a înregistrat o schimbare favorabilă a opiniei publice.

Cu o zi înainte de alegerile locale, Roma a găzduit parada #PRIDE, care a umplut multe dintre străzile şi pieţele centrului istoric cu sute de mii de oameni.

La doar două zile mai târziu, Meloni a vorbit împotriva drepturilor LGBT+ la un miting pentru partidul spaniol de extremă dreapta Vox în Marbella, Andaluzia.

"DA familiei naturale, NU lobby-ului LGBT! DA identităţii sexuale, NU ideologiei de gen!” strigă ea de pe podium.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici