- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Europarlamentarul Dragoş Tudorache: "Bode trebuie chemat de urgenţă în Parlament"
Ministrul de Interne Lucian Bode trebuie chemat de urgenţă în Parlament să explice problemele din MAI, spune europarlamentarul Dragoş Tudorache: „s-au adunat foarte multe întrebări la care ministrul de Interne datorează societăţii un răspuns imediat”.
Sursa Foto- Dragoş Tudorache, Facebook
Tudorache se referă, înainte de toate, la incidentul de joi care a lăsat în urmă un copil ucis, altul grav rănit, două familii distruse şi o comunitate revoltată, de comportamentul oamenilor legii: „mi se par de-a dreptul sinistre atitudinea şi reacţiile poliţistului vinovat şi cele ale colegilor săi după accident. Modul în care s-au comportat denotă o lacună serioasă de educaţie şi pregătire profesională şi o lipsă totală de empatie la adresa vieţii concetăţenilor lor. La fel de inadecvată a fost şi reacţia conducerii Ministerului de Interne post factum şi aş vrea să vedem care sunt măsurile luate şi care sunt primele răspunsuri referitoare la această situaţie”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
În plus, spune europarlamentarul, „reacţia inadecvată a autorităţilor din cadrul Ministerului de Interne faţă de accidentul rutier din Sectorul 1 din Bucureşti nu este prima de acest gen”: „vă reamintesc incidente deosebit de grave care au avut loc în ultimii ani în Caracal, Galaţi, Argeş sau Botoşani, unde poliţiştii şi personalul calificat al Ministerului de Interne au dovedit că nu fac faţă situaţiilor pe care le au de gestionat, au demonstrat o evidentă inadecvare cu fişa postului şi au pus în pericol prin comportamentul lor viaţa cetăţenilor care ar fi avut nevoie de ajutorul lor. Mai mult, lipsa lor de pregătire şi dezinteresul faţă de profesie au dus la pierderi de vieţi omeneşti niciodată justificate de către conducerea Ministerului de Interne. Această conducere ar fi trebuit să prezinte de multă vreme un plan de redresare a problemelor structurale create de efectele Legii Oprea, care a trimis la pensie mii şi mii de cadre calificate ale MAI”.
Apoi, Tudorache menţionează „seria neagră a Jandarmeriei, o instituţie a Ministerului care, la un moment dat, s-a bucurat de mare încredere în rândul populaţiei - şi pe bună dreptate. De câţiva ani, însă, Jandarmeria fie acţionează abuziv, aşa cum a făcut-o în 10 august, fie îşi abandonează pur şi simplu misiunea, aşa cum o face atunci când în faţa jandarmilor apar bandele de huligani ai AUR. A dispărut la asaltul Parlamentui de către cei de la AUR, când ambasadorii unor state au fost scoşi prin subsolul clădirii, şi a făcut-o din nou, astăzi, când nu a dorit să intervină în timpul asaltului huliganilor AUR asupra primăriei din Timişoara. Pentru niciunul dintre incidentele respective, începând cu violenţele din 10 august şi terminând cu abandonarea propriei misiuni din ultimele luni, Ministerul de Interne nu a oferit niciodată vreo explicaţie”.
„Un alt exemplu care îmi ridică mari semne de întrebare de ceva vreme este cazul de la Arad, explozia controlată a unei maşini în plină zi, în mijlocul oraşului. Cum e posibil ca după atât timp să nu existe nicio explicaţie oficială, măcar într-un raport public de progres pe care poliţia şi ministerul să le prezinte public cetăţenilor care ar trebui să ştie că structurile statului sunt acolo pentru a-i apăra pe ei şi nu pentru a proteja interese ale unor grupări mafiote? Tot un eşec este şi ceea ce se întâmplă la frontiera de nord a ţării, acolo unde traficanţii de ţigări (şi cine mai ştie ce altceva) trec pe sub nasul şi radarele poliţiei de frontieră. Nu a explicat încă nimeni din conducerea Ministerului ce vor face pentru a intercepta avioanele de mici dimensiuni care intră ilegal în spaţiul nostru aerian. Începe să semene cu liniştea aşternută după cazul tonelor de cocaină din Deltă, cele care au trecut nevăzute de unul dintre cele mai complexe sisteme de supraveghere a frontierei maritime de care beneficiază poliţia de frontieră, pe care statul român şi UE au cheltuit câteva sute de milioane de euro”, scrie pe Facebook europarlamentarul.
Potrivit acestuia, Bode trebuie chemat de urgenţă în Parlament să explice „această listă crescândă de probleme la nivelul MAI. Şi să ne convingă, pe noi toţi, ce va face pentru a recredibiliza structurile Ministerului”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO