Prima pagină » Politic » Pro România votează moţiunea. Mihai Tudose: E cântecul de lebădă în PSD, ultima zi de plajă

Pro România votează moţiunea. Mihai Tudose: E cântecul de lebădă în PSD, ultima zi de plajă

Mihai Tudose, fost premier PSD, a declarat că este cântecul de lebădă pentru social democraţi şi se bazează la moţiunea de cenzură inclusiv pe votul unor foşti colegi care sunt nemulţumiţi de situaţia actuală.
Pro România votează moţiunea. Mihai Tudose: E cântecul de lebădă în PSD, ultima zi de plajă

„Vom vota pentru ca moţiunea să treacă. Începând de la dezastrul pe politică externă şi ajungând la plata sumelor fabuloase pentru autostrăzi pe care nu le avem. Mă îngrozeşte că a spus că până acum este ea însăşi (n.r.: Viorica Dăncilă)”, a spus Mihai Tudose.

Întrebat dacă moţiunea are vreo şansă, Tudose a completat: „are o şansă, cel puţi teoretică şi practică, pentru că din ce am discutat cu parlamentari PSD nu sunt mulţumiţi cu ce se întâmplă azi. Eu sper că se vor trezi”

Întrebat dacă Pro România va accepta şi alţi social democraţi, care vor să se înscrie în formaţiunea lui Victor Ponta, Tudose a spus: „Suntem deschişi la colegii din PSD care încă mai pot fi salvaţi”.

Mihai Tudose a ironizat-o pe Viorica Dăncilă, în momentul în care a fost rugat de jurnalişti să comenteze intenţia ei de a candida la şefia PSD.

„Să încercăm să desluşim ce încearcă să spună Dăncilă? Cum poti să mă întrebi ce a gândit Dăncilă? Nici ea nu ştie. Ce e în capul lui Dăncilă?! Dumnezeule. Cred că foarte multă lume din PSD, dintre decidenţi, sunt conştienţi că e cântecul de lebădă. Ca ultima zi la mare, când stai pe plajă toată ziua că ştii că apoi pleci. Ultima lor zi de plajă”.