Exceptarea liderilor sindicali de la depunerea declaraţiilor de avere, adoptată tacit de Cameră

Camera Deputaţilor a adoptat tacit, marţi, o propunere legislativă a PSD care prevede ca preşedinţii, vicepreşedinţii, secretarii şi trezorierii federaţiilor şi confederaţiilor sindicale să nu mai fie obligaţi să-şi declare averea şi interesele, aşa cum prevede, în prezent, Legea ANI.

Urmărește
101 afișări
Imaginea articolului Exceptarea liderilor sindicali de la depunerea declaraţiilor de avere, adoptată tacit de Cameră

Exceptarea liderilor sindicali de la depunerea declaraţiilor de avere, adoptată tacit de Cameră (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Propunerea legislativă a fost iniţiată de opt deputaţi PSD şi stipulează că se abrogă articolul din Legea ANI care se referă la obligativitatea preşedinţilor, vicepreşedinţilor, secretarilor şi trezorierilor federaţiilor şi confederaţiilor sindicale de a depune declaraţii de avere şi interese.

Iniţiatorii au considerat că liderii sindicali au fost cuprinşi, în mod abuziv, în categoria demnitarilor pentru "a fi supuşi sistematic la presiuni şi şantaj din partea autorităţilor publice".

Termenul de dezbatere de 29 octombrie a fost depăşit şi propunerea legislativă se consideră adoptată tacit.

Senatul este Camera decizională.

Legea ANI a fost adoptată, în 24 august, de plenul Senatului, în forma propusă de Cameră, după ce senatorii au respins amendamentul privind exceptarea liderilor sindicali de la obligaţia de a depune declaraţii de avere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici