Excluderea lui Severin din PSD, încadrabilă la „comportament care aduce prejudicii” partidului
Articolul 11 din Statutul PSD prevede că membrilor PSD care încalcă Statutul sau aduc prejudicii partidului prin activitatea sau comportamentul lor li se pot aplica mai multe sancţiuni, în funcţie de gravitatea faptelor.
Excluderea din PSD, solicitată de conducerea partidului în cazul lui Adrian Severin, se poate hotărî de organul de conducere al organizaţiei din care acesta face parte, respectiv PSD sector 1, cu majoritatea voturilor.
Statutul PSD precizează, la articolul 12, că eventuala decizie de excludere trebuie confirmată de organul ierarhic superior, anume Biroul Permanent Naţional.
În cazul lui Severin, care a fost ales vicepreşedinte în Congres, se aplică însă o altă prevedere din Statut, aceea care stabileşte că membrii cu funcţii alese pot fi excluşi dacă există şi acordul scris al forului de partid respectiv.
Prevederea respectivă însă nu s-a aplicat în alte cazuri similare, cum ar fi cele ale lui Gabriel Oprea şi Ion Toma, a căror excludere s-a validat doar în Comitetul Executiv, respectiv Biroul Permanent.
Statutul PSD lasă libertate conducerii partidului să solicite excluderea lui Severin, întrucât stipulează că procedura se poate declanşa şi la solicitarea organelor ierahic superioare, articol de care s-au prevalat Victor Ponta şi Liviu Dragnea când au solicitat PSD Bucureşti excluderea europarlamentarului.
Statutul PSD mai prevede că ridicarea sancţiunii este de competenţa organizaţiei care a dictat-o, însă numai după împlinirea unui termen de cel puţin şase luni.
Severin, în calitate de membru al Consiliului Naţional al PSD, are posibilitatea, în cazul excluderii sale, să conteste măsura, în termen de 15 zile, la Comisia Naţională de Integritate, condusă de senatorul Dan Şova.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat pentru MEDIAFAX că i-a transmis o scrisoarea liderului organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, în care îi solicită începerea procedurii de excludere din partid a lui Adrian Severin, invocând decizia BPN de luni, cea a grupului PSD şi a grupului S&D din PE.
Solicitarea formulată de conducerea PSD către organizaţia PSD Bucureşti, de excludere din partid a europarlamentarului Adrian Severin, este semnată de Victor Ponta şi Liviu Dragnea şi face trimitere şi la „amploarea mediatică” a cazului, potrivit textului obţinut de MEDIAFAX.