EXCLUSIV | Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare: Armata e condusă şi se comportă combatant în fel euro-atlantist - VIDEO

Vă prezentăm transcrierea integrală a ediţiei MEDIAFAX Live:

"Indira Crasnea: În această sesiune parlamentară urmează să se aprobe un noul proiect de lege privind achiziţia de F-16. Cu experienţa dumneavostră, prevedeţi că vor fi dezbateri consistente sau proiectul de lege va trece cu viteza supersonicului?

Ovidiu Raeţchi: Din păcate, cu experienţa mea, vă spun că o să treacă cu vteza supersonicului pentru că sistemul nostru nu este încă suficient de matur în zona asta. Nu e suficient de matur astfel încât să laşi Parlamentul, care este ultimul for de control de control din punctul ăsta de vedere şi nu în ansamblu, ci doar la nivelul Comisiilor de apărare. Deci, acordul parlamentar se dă doar prin Comisiile de apărare, nu se ajunge la nivelul plenului, pentru că sunt elemente mai confidenţia în acest contract- cadru care este aprobat la început.

Până în momentul de faţă am avut două experienţe de gen, în momentul în care am aprobat în Comisiile reunite cele 8 programe şi săptămâna aceasta, când am aprobat o revizuire a programului pentru transportoarele blindate, pentru Piranha, o extindere de la câteva zeci la câteva sute de bucăţi, o creştere de sute de milioane de euro.

Sţiţi în cât timp a trecut această revizuire? Cam în 12 minute.

Şi nu e o problemă politică. Adică toată lumea sprijină ideea modernizării, toată lumea e de acord, votul din oficiu, votul din principiu era cumva pozitiv. Pentru că lucrurile astea trec prin CSAT, lucrurile astea vin deja cu un acord al militarilor şi cu un acord al MApN. Dar, dacă tot ai această procedură parlamentară, respectă parlamentarii şi lasă-i să pună întrebări, lasă-i să înţeleagă fenomenul.

Zece minute cu un secretar de stat, cu hârtiile încă nevenite, netrimise, nu mi se pare suficient de responsabil pentru o alegere strategică a României, care va dura decenii şi care implică sute de milioane.

Deci, sfatul meu, recomandarea mea pentru majoritatea parlamentară, pentru cei care pregătesc şedinţele, pentru MApN este să ia în serios procedura asta parlamentară, pentru că ne dorim pe tot ce înseamnă Armată, decizii largi, decizii unanime, nu ne dorim tensiuni din motive procedurale. Am avut un coleg care la acest vot s-a abţinut, tocmai pentru că nu i s-a răspuns satisfăcător, trebuia să terminăm şedinţa pentru că începea un plen cu moţiune şi lumea se grăbea. Alţii am fost nevoiţi să votăm strict pentru semnalul politic, cu rezerva de rigoare însă, pe procedură.

IC: Cine ar trebui să aibă, după dumneavoastră, cuvântul decisiv real, oficial ştim care, în materie de achiziţii? Militarii, specialiştii, factorul politic-civil, contextul, toate?

O.R.: Categoric vorbim aici de un echilibru. Există argumente pentru zona politică, sunt argumente bugetare, în sensul în care factorul politic înţelege cel mai bine echilibrul dintre salarii, investiţii, echipament şi sunt argumente foarte importante de ordin diplomatic.

Tu joci programele astea într-un spaţiu cu parteneri, pe care trebuie să-i menţii. Nu poţi să te duci cu 8-9-10 programe doar în zona Statelor Unite, nu poţi să te duci doar în zona europeană.

Pe de altă parte, cuvântul final, dacă doriţi, veto-ul trebuie să aparţină militarilor pentru că militarii îşi pun viaţa în mâinile unor astfel de echipamente.

Şi vă dau un exemplu de element pe care îl cunosc numai militarii, îl înţeleg ei şi pe care politicienii nu au cum să-l înţeleagă.

La primul model de Piranha pe care l-am adus în ţară, cel din Elveţia cred, exista o problemă cu mitraliera, se supraîncălzea şi după supraîncălzire capacitatea de ochire scădea semnificativ.

O astfel de problemă nu trăit-o un politician, nu poate să o înţeleagă un politician. O astfel de problemă o ştie militarul.

Dacă militarul consideră că un echipament este inadecvat, un echipament îi pune viaţa în pericol, atunci, cu siguranţă, că factorul politic trebuie să asculte şi să nu negocieze un echipament doar pentru că este preţul interesant, doar pentru sunt nişte interese politice în joc.

Nu vorbesc de zona asta şi mai periculoasă, mai penală, dacă vreţi. Când sunt 10 miliarde în joc, România are o tradiţie, care duce cu secole în urmă.

Cu alte cuvinte, un echilibru, însă cu cuvântul decisiv al militarilor, din punctul acesta de vedere.

IC: Programul de înzestrare, de modernizare, asa cum a fost aprobat de CSAT, acopera nevoile reale ale Armatei şi este echitabil în privinţa alocarilor pe categorii de forţe?

O.R.: Urgenţa în privinţa modernizării Armatei este atât de mare încât sigur că poţi să pui pe hârtie 20 de achiziţii, nu doar 8 sau 9. Şi probabil numărul se va extinde. Probabil de la cele 8 vom ajunge la 10 în următorul an, pentru că se vor adăuga F 16 cu certitudine aproape şi se discută despre elicoptere.

Sunt multe criterii pentru a judeca acest program de modernizare.

Ai un criteriu, în primul rând, de interoperabilitate cu partenerii. Cu alte cuvinte, tu eşti în zona de graniţă, tu trebuie să asiguri o parte din echipamente până la momentul în care partenerii pot să vină într-o zi -două, după o săptămână în sprijinul tău. Şi asta te duce într-o anumită zonă de achiziţii.

Pe de altă parte, există un criteriu de tip ofensiv-defensiv. Or, când noi am definit programul ăsta, l-am definit categoric în termeni de apărare. Şeful Statului Major se numeşte mai nou şeful Apărării. Cu alte cuvinte, tot conceptul nostru militar este gândit ca să ne apărăm. Şi atunci, dacă vă veţi uita la echipamente, veţi vedea sută la sută echipamente cu caracter defensiv.

Există, de asemenea, elemente de ameninţare semnificativă, credibilă. Nu cumperi ca să te aperi de Franţa. Este exclus să iei în calcul un astfel de scenariu.

Şi de zonă geografică. Miza în momentul de faţă e Marea Neagră. Şi miza în momentul de faţă e aeriană. Trebuie să asiguri aerian şi maritim zona respectivă. Şi atunci vei vedea în program o serie de echipamente specializate pe zona respectivă, care este şi rămasă semnificativ în urmă pentru armata română. Şi în momentul în care ai avut Crimeea şi ai văzut cât de rămasă în urmă zona respectivă, automat ai luat nişte decizii care privesc încolo.

Acum, di perspectiva modului în care sunt aşezate pe arme echipamentele, cu nuanţa că se poate mult mai mult, eu văd un echilibru. În sensul în care Aviaţia va primi F-16, operarea parţială sau totală - era încă o discuţie - a Patriot ..

IC: Parţiala...

O.R.: Parţială. Trei sau patru baterii merg spre Forţele Terestre, restul spre Aviaţie

IC: Ceea ce este neobişnuit, daca este să ne exprimăm îngăduitor..

O.R.: Ştiu, sunt argumente în sensul ăsta, dar trebuie să rămână la nivelul Armatei discuţia asta, nu trebuie să fie extinsă în plan politic. De asta sunt un pic rezervat.

Forţele Terestre primesc, important, modernizarea maşinilor de luptă pentru infanterie, primesc programul Pirahna, care este foarte mare şi primesc operarea acestor capacităţi de rachete cu bataie, cum am vazut ieri că...

IC: Cu bătaie da, în noua terminologie neaoşă a Ministerului Apărării

O.R.: Deci cu rază scurtă, categoric, pentru trupele de infanterie şi cu rază lungă poate, dacă vor primi în operare Patriot.

Marina primeşte patru corvete şi primeşte de asemenea un sistem de tip rachetă pentru mare. Toată lumea e prinsă în program şi programul probabil se va extinde.

Dacă vom avea şi elicopterele prinse în programul acesta, iată, zona de aviaţie se dezvoltă semnificativ, ceea ce cred că e un lucru corect , pentru că avem baze foarte bune şi foarte bine poziţionate geografic, avem material uman excepţional, piloţii români sunt recunoscuţi din punctul ăsta de vedere. Dacă vom reuşi într-adevăr să facen nişte centre de pregătire, nişte centre de reparare-dezvoltare pentru F-16, nu doar să îl cumpărăm, atunci avem de câştigat în termeni economici şi strategici. România poate să devină un centru F-16 în zonă, aşa cum e Portugalia în zona de Vest. Şi există premise în sensul ăsta, în sensul în care piloţii români şi investiţia noastră în F-16, pe lângă investiţia în aparat, a fost în mare măsură o investiţie în pregătire. Pentru tehnicieni, care trebuie să cunoască fiecare circuit din aparat -şi o fac în momentul de faţă - şi în pregătire pentru instructori şi pentru piloţi.

IC: Trecând la oamenii armelor, asistăm din păcate la un fenomen de depopulare al armatei. Cine este autorul moral şi cum vedeţi soluţiile de "repopulare"?

O.R.: Eu am trăit fenomenul ăsta, l-am văzut live.

Cu câteva luni înainte să devină public, tocmai preluasem coordonarea Comisiei de Apărare a PNL şi au venit la mine oameni din sistem, din zona Poliţiei şi Armatei, care cam cu două luni înainte ştiau ce pregăteşte guvernul. Şi trebuie să aveţi în vedere faptul că aici, când vorbim de militari, vorbim de nişte structuri care ştiu să gestioneze informaţia, care au fost pregătite, pentru că au fost implicaţi şi oameni din serviciile de informaţii. Cu alte cuvinte oamenii ăştia, în momentul în care cineva a lansat zvonul, a dat informaţia asta au ştiut cum să o disemineze. Şi cineva a dat informaţia cu luni înainte ca ea să devină publică.

De altfel, am ieşit şi l-am întrebat public pe premier atunci dacă e adevărat. Premierul a negat. După care, două-trei săptămâni am avut incertitudini, după care a venit confrmarea că se lucrează la pensii şi se corectează anumite lucruri. Şi sunt de acord că erau o serie de lucruri disfuncţionale.

Dar ce s-a obţinut de fapt prin tipul ăsta de abordare "lansezi zvonul, negi, îl aprobi parţial", e o psihoză şi o lipsă de încredere între parteneri. Oamenii au plecat din sistem pe ideea că peste un an sau peste doi este foarte posibil să se taie semnificativ, mai mult decât s-a ajustat prin corecţiile din vară. Şi atunci, am pierdut foarte mulţi militari, pe o lipsă totală de încredere între părţile implicate.Nu trebuia să se ajungă aici.

De vină, din punctul meu de vedere a fost comunicarea guvernamentală, lipsa de coerenţă între premier, domnul Tudose şi ministrul Muncii, contradicţiile dintre ei. Nu cred, am luat în calcul că a fost o strategie deliberată, că s-a dorit psihoza asta pentru a avea control asupra intrărilor în sistem. Da, goleşti sistemul, introduci oameni în guvernarea ta şi atunci îşi creezi loialitate în zona militară. Dar, cunoscând cum se întâmplă lucrurile în România, în 99 la sută din cazuri e vorba de haos, nu e vorba de o planificare extrem de inteligentă. Cred că şi haosul a fost în mare măsură vinovat.

Problema e mare. Uneori te gândeşti la situaţia Rusiei înainte de cel de al doilea război mondial, când începuse Stalin să decapiteze armata ca să-şi introducă oamenii lui, tot pe criterii politice. Şi au plătit preţul acestei erori.

În termeni de cifre, te poţi gândi la o astfel de comparaţie, pentu că, de exemplu, vedeam recent o statistică pentru forţele terestre. La nivel de ofiţeri, nevoia este egală cu ceea ce avem acum angajat. Adică avem 3300 angajaţi şi 3000 nevoie, aproape 50 la sută.

Cum se rezolvă? Se rezolvă mărind capacitatea la învăţâmânt. Cam în trei ani se estimează, cu câte 500-600 pe an să poţi acoperi asta. Dar, faci un rabat de calitate, în sensul în care se trece la sistem fără frecvenţă în învăţâmantul militar. Asta se întâmplă. Cred că decizia e luată deja. Şi, sigur, vom plăti preţul. Nu poţi să compari un învăţăâmnt cu frecvenţă, mai ales în zona asta militară, cu unul fără frecvenţă.

IC: Pe fondul acestui fenomen sunt evocate tot felul de complementarităţi, inclusiv dinspre militari de rang înalt în rezervă, civili care se revendică de la curentul euro-altlantist, de genul "armata de rezervişti", "garda naţională". Credeţi că asemenea forme. structuri ar fi viabile?

O.R.: Nu rezolvă situaţia. Garda civilă nu e viabilă. Tocmai am respins în Parlament un proiect de lege în sensul ăsta, depus de Partidul Social Democrat, dar care nu cred că venea cu acordul partidului. Au fost câţiva zeci de parlamentari care au făcut asta.

România nu are o tradiţie în sensul acesta. Nu are capacităţi democratice suficient de exeprimentate pentru a gestiona armată la nivelul primarilor. Adică, să îi dai o armată doamnei Firea pentru nişte spectacole publice nu cred că este o idee foarte inspirată şi, în al doilea rând, nu ai buget pentru aşa ceva. Ai bugetul oricum extrem de strâns, nu poţi să te duci şi în zona administraţiei locale să le pui primarilor la dispoziţie nişte militari.

În privinţa rezerviştilor avem Legea rezervistului voluntar. A fost adoptată de vreo trei ani. A devenit operaţională abia anul acesta. Au fost scoase în jur de 2000 de posturi, dar au fost ocuapte doar 200-300. Adică, interesul este încă mic. Este normal pentru că vorbim despre sume extrem de mici, 100 de lei ceva şi cu merite mai poţi să acumulezi 200-300 de lei.

Interesul este mic şi nu îţi rezolvă structural problema. E bine, pentru că poţi să ai categorii interesate, categorii de oameni patrioţi, care doresc să se implice, care nu au prins armata obligatorie şi consideră că e bine să ştii două-trei lucruri, pentru cultura generală poate. Dar nu rezolvă structural problema.

Structural, mai ales pentru o armată cum este cea a României, care merge în teatrele de operaţii în exterior şi care păzeşte o graniţă fierbinte aici în zonă, soluţia este profesionistă.

IC: Suntem la ceva ani de la intrarea in NATO, de la intrarea în Uniunea Europeană. Din experienţa şi contactele dumneavostră, credeţi că spiritul euro-atlantist este dominant sau minoritar în mentalittatea militarilor români?

O.R.: E un proces în continuă evoluţie după 1989, pentru că, spre deosebire de Moise, care a avut luxul să plimbe poporul ales prin deşert câteva decenii până când generaţia lor, care crescuse în robie, a lăsat locul unei generaţii de cuceritori, cu altă mentalitate, noi nu avem posibilitatea asta şi sincer să fiu, nici nu aş condamna-o într-un fel, sau aş avea o rezervă faţă de generaţia care să fie într-un fel educată a crescut într-un anumit sistem.

Şi mama mea a învăţat rusă la şcoală , ca toată generaţia părinţilor noştri. Ei, cu alte cuvinte, au fost nevoiţi să se adapteze din mers în timp ce generaţia mea a crescut cu o logică euro-atlantistă. Din punctul meu de vedere, Armata română, la nivelul conducerii de elită, este euro-atlantistă. Nu poţi altfel, eşti prins într-un sistem de întâlniri cu partenerii NATO în care gândeşti în limba engleză, în logica NATO, este exclus să te uiţi înspre Est din punctul ăsta de vedere.

La fel sunt optimist în privinţa trupelor combatante, care au trecut prin Afganistan, pentru că noi lucrăm acolo în echipă, lucrăm acolo cu americani, lucrăm cu state europene, iar aici , ca proces de formare a alegerii ideologice, formează foarte mult limba, limba în care lucrezi.

Limba în care militarii lucrează şi ies , viaţa lor depinde de modul în care comunică, şi modul lor în care comunică este limba engleză. Cu alte cuvinte, îţi intră în sânge cumva limba engleză şi modul de a gândi euro-atlantic.

Deci, şi la nivelul trupelor combatante, trupelor de elită, care au luptat eefectiv, sunt optimist.

Sigur, că există încă o categorie care face încă pasul acesta, dar timpul este de partea noastră. Ea iese vrând-nevrând din sistem, probabil că a profitat şi de această lege a pensiilor pe sistem vechi şi a mai făcut un pas în afară deci sunt optimist şi cred că Armata română este condusă şi se comportă în câmp ca o armată euro-atlantistă.

IC: Anul acesta au fost ceva bulversări la conducerea Ministerului Apărării, doi -trei miniştrii în mai puţin de un an. Credeţi că totuşi ministrul Apărării ar treui să fie neutru politic?

O.R.: Sunt multe şcoli din punctul ăsta de vedere. Militar, civil politic şi civil non-politic.

Din fericire, nu suntem în situaţia de a gând termenii unui şef de minister militar. Asta e tradiţia unor state care sunt în situaţie de război. Rusia, vom vedea adeseori militari la conducere, pentru că Rusia e implicată în conflicte şi are probleme de tip terorist în interior.

Statete Unite, se va întâmpla asta pentru că Statele Unite poartă războaie în Orientul Mijlociu.

Iar Israel este cazul, modelul de studiat, pentru că în Israel nu doar că vorbeşti de militari la Ministerul Apărării, vorbeşti de militari ca premieri şi de militari care au făcut parte operativ din trupele de elită, ale organizaţiei de elită.

IC: Actualul premier, Netanyahu este un fost pilot de vânătoare...

O.R.: Actualul premier, Netanyahu a făcut parte din trupele de elită Mossad, care operează în exterior. La fel ca şi Ehud Barak, care este celebru pentru operaţiunea din Liban. În care au mers să destructureze Septembrie Negru. Ehud Barak a condus operaţiunile. E o scenă într-un film al lui Spileberg, în care Barak, istoric e reconstituit. Luptă îln Liban, travestit în femeie şi cu expozibilul ascuns la piept, prefăcându-se că se plimbă de mănă cu un coleg din comando.

IC: Si actualul director al Mossad, Cohen este tot un fost pilot de vânătoare

O.R.:Absolut. Şi Ariel Sharon. Sunt oameni care au condus armata. E logic să fie aşa, din următorul motiv: ei sunt cei care aprobă operaţiunile sensibile. Te duci la premier să-ti aprobe şi omul ăla trebuie să ştie ce face. Trebuie să înţeleagă implicaţiile, să înţeleagă din experienţă proprie ce discuţi.

Deci, bun, asta e varianta statelor implicate în războaie.

În Europa există luxul unei perioade de pace mai îndelungate, de asta sistemul e de tip civil. Europa este mai orientată spre zona de drepturi şi libertăţi.

Militar, sau civil, sau politic? Opţiunea mea e pentru politic.Din două motive: în primul rând pentru că , din experienţă vă spun, un minister nu se preia cu un conducător, se preia cu o echipă. Noi, la Departamentul pentru Apărare, Armată, Siguranţă Naţională din Partidul Naţional Liberal avem exact problema asta, faptul că avem obligaţia să apărăm eventualitatea unei guvernări pe zona de Apărare. Nu pregătim un om, pregătim o echipă care să acopere o arie largă de nevoi. De asta trebuie să construieşti şi să specializezi oameni pe domenii . Specializăm un om pe industria de apărare, pe sistemul naţional de modernizare, pe pensii şi salaraii. Trebuie să ai un om pe servicii speciale. Formarea sa durează ani şi în momentul în care ajunge în situaţia de a nimi ministru trebuie să iei în calcul toată echipa.

Venind cu un personaj din afară cumva , există riscul să nu funcţioneze echipa , eşalonul doi, cel de suport, cel care trebuie să îl sfătuiască pe ministru , care, din experienţă, este de uneori decisiv, pentru că ministrul este de reprezentare.

Al doilea motiv, este influenţa politică . Un civil care este adus din afară este foarte posibil să nu aibă capacitatea de a influenţa decizii ale premierului când vine vorba de buget. Nu se poate bate cu aceaşi forţă cu care se poate bate un politician, care îl cunoaşte pe premier de ani de zile, din lupta politică şi care să poată mâna pe telefon şi care să devină uneori mai dur pentru a-şi apăra interesele minsterului.

V-aş da exemplul de la MAE. Am fost parlamentar de Diaspora şi mă minunam cum an de an sumele scădeau pentru Ministerul Afacerilor Externe în timp ce alte instituţii aveau posibilitatea să îşi crească de la an la sumele. Şi uitându-mă pe figurile miniştrilor înţelegeam că de foarte multe ori de tehniciemi, foarte bine educaţi, eleganţi, dar care, în momentul în care se duceau luptele pentru buget, nu ştiau cum să se lupte pentru oamenii din subordinea lor.

IC: Vorbeam de tradiţii, cutume, oameni dinăuntru, din afară. Pentru că şi comisia în care vicepreşedinte sunteţi este şi de siguranţă naţională, poate corect ar fi să se numească de securitate naţională, având în vedere că Apărarea şi Intelligence sunt componente ale secuirtăţii naţionale, credeţi că directorii principalelor două servicii de informaţii -Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe ar trebui să provină din interiorul acestora şi controlul civil să fie exclusiv parlamentar? Să înceapă de la nivelul parlamentar?

O.R.: Sincer, nu. Nu pentru că nu avem încă la nivelul Parlamentului un control civil suficient de matur. Îl ai în Statele Unite ale Americii, dar acolo ai în primul rând parlamentari foarte bine pregătiţi pe domeniile lor şi în al doilea rând ai deja sedimentată o relaţie, un mod de lucru, în care instituţiile se respectă reciproc.

Nu cred că avem aceeaşi expertiză la nivelul parlamentarilor din comisiile de specialitate şi atunci e o rezervă a serviciilor în a împărtăşi şi elemente mai sensibile. La fel cum, uneori, parlamentarii au tendinţa să politizeze un pic politic discuţia în relaţia cu Serviciile, lucru foarte la modă în ultima perioadă.

Pe de altă parte, noi avem servicii tehnice cu caracter militar. Avem la nivelul Ministerului de Interne o Direcţie de Protecţie Internă, a nivelul Armatei, o Direcţie Generală de Informaţii, care sunt conduse de oameni care provin din sistem, Intelligence-ul în mod tradiţional, SIE ŞI SRI au fost gândite ca servicii cu un caracter civil şi cred că cele mai bun mod de a asigura controlul este prin directori civili.

IC:Aveţi un model de armată preferat? Printre armatele europene, poate armata americană?

O.R.: Categoric, armata americană. Mă gândeam la modul în care comunică, la modul în care sărbătoreşte veteranii, la modul în care îşi elogiază eroii căzuţi în teatrele de operaţii . Fiecare copil al unui erou căzut în teatrele de operaţii este tratat la rândul lui ca un erou de-a lungul întregii cariere şi este îndrumat către o şcoală militară, pentru a urma paşii tatălui sau paşii mamei sale.

Tipul ăsta de preţuire a tradiţiei militare e un model, la fel cum în spaţiul european ai armatele mari, armata britanică, armata franceză . E de admirat orice tradiţie militară importantă.

IC: Vă mulţumesc. Vă mai aşteptăm.

O.R.: Vă mulţumesc şi eu."

(Ediţia MEDIAFAX Live a fost moderată de Indira Crasnea).