EXCLUSIV. DLAF anunţă că a sesizat DNA şi în privinţa proiectului pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui Dan Barna

  • DLAF susţine că după verificările sale „au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală” în privinţa derulării proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”.
  • Beneficiar al proiectului a fost firma S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparţinut lui Dan Barna, co-preşedinte al USR PLUS, şi soţiei sale, Olga Totolici, care a fost administrator al firmei.
  • DLAF anunţă că a sesizat în acest sens Secţia a II-a a DNA.
Urmărește
15783 afișări
Imaginea articolului EXCLUSIV. DLAF anunţă că a sesizat DNA şi în privinţa proiectului pe fonduri europene care a avut ca beneficiar firma lui Dan Barna
Departamentul de Luptă Antifraudă anunţă, într-un răspuns la o solicitare Mediafax şi Aleph News că inspectorii săi au sesizat Secţia a II-a a DNA şi cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”, care are ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale, Olga Totolici, pentru că în urma verificărilor „au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală”.
 
„În urma verificărilor efectuate în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 - cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, au rezultat indicii privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală, motiv pentru care Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat la întocmirea actelor de sesizare. 
 
Întreaga documentaţie a fost transmisă Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie)”, anunţă DLAF în răspunsul pentru Mediafax şi Aleph News.
 
În mai 2021, DLAF anunţase că a sesizat DNA în privinţa a 2 dintre proiectele pe fonduri europene ( Punţi Comunitare” şi „SES-am deschide-te!”), unde a găsit indicii privind o posibilă săvârşire a unor fapte de natură penală, fiind implicate 4 persoane care  la data faptei, deţineau calităţile de expert cu atribuţii de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entităţi înfiinţate în cadrul proiectelor). 
 
Tot în mai 2021, DLAF anunţa că în privinţa celui de-al treilea proiect verificat („Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale”) nu a găsit indicii de natură penală iar verificările în privinţa celui de-al 4-lea proiect care implica firma care i-a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale, erau în curs.
 
Săptămâna trecută, pe 22 septembrie 2021, DNA a anunţat că în dosarul care implică primele sesizări ale DLAF cercetările se fac în continuare „in rem”, nicio persoană neavând până în prezent calitatea de suspect sau de inculpat.
 
„Un dosar având la bază aspectele la care faceţi referire este în lucru pe rolul DNA – Structura Centrală, fiind începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”), prin urmare, în acest moment,  nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, se arată în răspunsul DNA.
 
Tot pe 22 septembrie 2021, DNA a anunţat că în celălalt dosar în care a fost invocat numele fostului vicepremier al USR PLUS, Dan Barna, procurorii au dispus soluţia clasării pe „fapta nu există”, clasarea fiind dată de procurorul secţiei I a DNA, Radu Ionescu şi confirmată de către procurorul adjunct al Secţiei I a DNA, Adrian George Matei, fin al procurorul CSM, Cristian Ban, fiind contestată în instanţă, la Tribunalul Alba.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici