- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.09.2016, 18:37)
- Ioana Nicolescu
EXCLUSIV: Iniţiativă legislativă a Ecaterinei Andronescu pentru amânarea concursurilor de directori din şcoli până vara viitoare
Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, a introdus o modificare legislativă pe Legea Educaţiei prin care ar putea fi amânate concursurile pentru posturile de directori din şcoli, până vara viitoare, deşi ministerul a programat competiţia pentru această toamnă.
Urmărește
10797 afișări
EXCLUSIV: Iniţiativă legislativă a Ecaterinei Andronescu pentru amânarea concursurilor de directori (Imagine: Andreea Alexandru / Mediafax Foto)
"Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II, la începutul noului an şcolar", prevede un aliniat nou la articolul 257 din Legea 1/2011, indrodus ca amendament de Comisia de Învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu. Asta ar înseamna ca funcţiile de director să fie ocupate prin concurs abia în vara anului viitor şi nu în această toamna, aşa cum a programat Ministerul Educaţiei.
Amendamentul a fost adus unui proiect de lege care nu are nicio legătură cu managementul şcolilor. Este vorba de PLX 127/2016, iniţiat de deputatul PSD Andrei-Valnetin Sava, care vizează modificarea art 352 alin.(1) din legea Educaţiei Naţionale nr.1/2011, unde este reglementată consilierea în carieră a elevilor.
Modificarea privind concursurile pentru posturile de directori şcolari apare doar în anexă, unde sunt trecute în mod explicit modificările legislative.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu FMI: Vom prioritiza proiectele publice
-
Ţările NATO şi-au crescut cheltuielile militare. Ameninţările Rusiei şi întoarcerea lui Donald Trump au făcut ca Europa şi Canada să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2024
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
"În cadrul dezbaterilor s-au formulat amendamente care, supuse votului, au fost adoptate şi se regăsesc în anexa ce face parte integrată din prezentul raport. În urma dezbaterii, Comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport de admitere cu amendamente. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport supune spre dezbatere şi adoptare plenului Senatului raportul de admitere cu amendamente admise şi proiectul de lege", se arată în raportul Comisiei de Învăţământ care ar urma să intre în plenul Senatului luni, acesta fiind cameră decizională.
Contactată de MEDIAFAX, Ecaterina Andronescu a confirmat existenţa modificării legislative: "Există o asemenea lege în Parlament, dar nu ştiu când se va vota, când o să o pună pe ordinea de zi Biroul permanent al Senatului". Întrebată cum şi de ce a introdus amendamentul pe lege, Ecaterina Andronescu nu a mai comentat şi nici nu a mai putut fi contactată telefonic până la ora publicării articolului.
Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin de ministru, pe 10 septembrie, metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.
Conform deciziei Ministerului Educaţiei, dosarele de concurs vor fi depuse electronic pe platforma informatică dedicată, în perioada 13 septembrie - 2 octombrie, iar proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie. Interviul şi evaluarea CV-ului se vor desfăşura în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie. Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestaţiilor: 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie - 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului - validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.
Citeşte şi: Primarul din Braşov, cercetat de DNA într-un nou dosar / Scripcaru este acuzat de abuz în serviciu
Citeşte şi: Dîncu, despre ambasadorul SUA: Ca ardelean, aş fi foarte vehement în faţa unui asemenea gest
Citeşte şi: Iohannis critică duplicitatea unor lideri europeni, înaintea summitului UE 27: Acuză UE pentru toate greşelile interne
Citeşte şi: Tăriceanu: Am acceptat fără ezitare să mă supun testului poligraf, DNA încearcă să mă compromită
Citeşte şi: Alina Gorghiu: Alături de USR putem găsi o formulă să susţinem un guvern. PMP şi ALDE, partide toxice
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe