- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (24.08.2013, 12:40)
- Alexandru Moise
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
EXCLUSIV - Ponta: Sunt dezamăgit de reacţia Preşedinţiei în cazul Tokes. Motivul invocat este un subterfugiu
Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX că este dezamăgit de reacţia Administraţiei Prezidenţiale în ceea ce priveşte propunerea sa de retragere a Ordinului "Steaua României" lui Laszlo Tokes şi a apreciat că motivul invocat de Preşedinţie pentru refuz reprezintă doar un "subterfugiu".
Urmărește
1503 afișări
Laszlo Tokes (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)
"Sunt foarte dezamăgit de reacţia Administraţiei Prezidenţiale în problema decoraţiei lui Tokes. Eu cred că oamenii aşteaptă o decizie din partea celui care a oferit decoraţia. Decoraţia a fost oferită de preşedintele României şi oamenii aşteaptă din partea lui o reacţie. Nu a fost doar una, a fost o serie întreagă, lungă, de declaraţii împotriva României date de Tokes. Eu cred că domnul Tokes nu poate să fie într-adevăr un cavaler al Ordinului Steaua României şi mi-aş dori foarte mult ca Preşedinţia să înţeleagă şi să acţioneze în acest sens", a spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
El consideră că argumentul invocat de Preşedinţie pentru a-i respinge propunerea de retragere a decoraţiei lui Tokes reprezintă doar un subterfugiu.
"Există o procedură şi nu este o problemă ca acea procedură să fie îndeplinită. Eu cred că a fost pur şi simplu un subterfugiu. Vorbim aici de o poziţie publică şi cred că Administraţia Prezidenţială ar trebui să aibă o poziţie publică. Că după aceea se face sau nu procedura, ţine doar de preşedinte acest lucru", a adăugat Ponta.
Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare în care apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul "Steaua României" şi propune retragerea acestei distincţii.
Citeşte şi:
Ponta i-a trimis lui Băsescu scrisoarea în care cere retragerea Ordinului Steaua României lui Tokes
Citeşte şi:
Băsescu: A da curs cererii premierului de retragere a decoraţiei lui Tőkés este încălcare a legii
"Premierul aminteşte că, la 27 iulie 2013, la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, Tokes a făcut o serie de aprecieri prin care contestă caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României. În scrisoare, premierul apreciază că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale pentru ca Laszlo Tokes să deţină Ordinul Steaua României şi propune preşedintelui ca, în baza atribuţiilor constituţionale, să decidă asupra oportunităţii declanşării procedurilor legale în vederea retragerii acestui titlu", afirmă sursele citate.
Potrivit acestora, premierul Ponta mai arată că afirmaţiile lui Tokes au fost dezaprobate la nivelul întregii societăţi româneşti, inclusive din partea preşedintelui României.
Vineri, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei. Bogdan Oprea, a transmis un comunicat în care anunţă că preşedintele Traian Băsescu a luat notă de iniţiativa premierului Victor Ponta privind retragerea Ordinului Naţional "Steaua României" acordat lui Laszlo Tokes, dar constată că a-i da curs înseamnă încălcarea legii.
"Domnul Tőkés László a fost decorat de preşedintele României prin Decretul nr. 1864 / 14 decembrie 2009 cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989; - (2) - în temeiul Articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1511/2005 privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea şi funcţionarea consiliilor de onoare ale ordinelor naţionale «Steaua României», «Serviciul Credincios» şi «Pentru Merit», «cavalerii unui ordin pot semnala Cancelariei Ordinelor atitudini şi fapte pe care le consideră dezonorante comise de alţi cavaleri ai respectivului ordin şi care aduc prejudicii morale şi ating demnitatea şi onoarea Ordinului»; menţionăm că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu este membru al Ordinului Naţional «Steaua României», deci, conform prevederilor legale, nu poate solicita declanşarea procedurii de retragere a acestei decoraţii", se arată în comunicat.
Preşedinţia precizează şi condiţiile în care se poate pierde calitatea de membru al unui ordin.
"În temeiul Articolului 52 din Legea 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, «calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii: a. - condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la pedeapsa privativă de libertate; b.- pentru fapte dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor Ordinului»; - (4) - în temeiul HG nr. 1511/2005 la primirea sesizării unui membru al ordinului, Cancelaria Ordinelor are obligaţia să convoace Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României»; hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României», motivată, se comunică, apoi, Cancelariei Ordinelor cu propunere de retragere a decoraţiei sau de respingere a sesizării, după caz (conform Art. 6 Alin. 2 din HG nr. 1511/2005), iar Cancelaria Ordinelor, în baza hotărârii Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional «Steaua României», după caz, înaintează preşedintelui României, spre aprobare, proiectul decretului privind retragerea decoraţiei", se arată în comunicat.
În 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".
În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), în urmă cu o săptămână, că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat".
Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Tokes Laszlo, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României".
La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".
Marţi, într-un comunicat transmis MEDIAFAX, europarlamentarul Lazslo Tokes a apreciat drept "grave" şi "neadevărate" acuzaţiile că ar fi cerut protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei, iar, ulterior, că ar vrea dictat asupra Tansilvaniei, el susţinând că afirmaţiile sale au fost "denaturate într-o manieră inimaginabilă".
El a susţinut că în data de 27 iulie, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", s-a referit la o autonomie funcţională şi apreciată, cea a Tirolului de Sud din Italia. Potrivit afirmaţiilor sale, în acest caz, în urma dialogul constructiv dintre Italia şi Austria, Austria a recunoscut frontierele impuse de către puterile ieşite învingătoare din cele două războaie mondiale, iar Italia a recunoscut dreptul Austriei de a supraveghea discret tot ceea ce se întâmplă în Tirolul de Sud.
"Avându-l lângă mine pe Orbán Viktor, premierul Ungariei, (...) mi s-a părut firesc să-i sugerez, să-l rog (nu pentru prima dată de altfel), să încerce construirea unui mecanism similar sau asemănător cu cel al Tirolulului de Sud – evident împreună cu România, în interesul ambelor ţări, inclusiv al maghiarilor din România", a explicat Tokes.
Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, în decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revoluţie.
Conferirea decoraţiei a fost motivată, potrivit decretului semnat de şeful statului, de împlinirea a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, "în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste".
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe