EXCLUSIV:Severin:Am convenit cu Schultz să mă retrag din grupul socialiştilor;nu demisionez din PE-2

Eurodeputatul PSD Adrian Severin a declarat, pentru MEDIAFAX, că a convenit cu Martin Schultz, luni, să se retragă din grupul socialiştilor europeni, dar a adăugat că nu îşi va da demisia din Parlamentul European.

Urmărește
7 afișări

Adrian Severin a spus că înţelege problema pe care grupul socialist o are "legat de votul şi de electoratul său".

El a precizat că din acest motiv i-a transmis lui Martin Schultz, liderul socialiştilor din PE, că se retrage din acest grup până la finalizarea tuturor investigaţiilor care îl vizează.

Severin a anunţat, luni, că se autosuspendă din BPN al PSD, până la clarificarea situaţiei. Severin a făcut acest anunţ după ce a participat la şedinţa BPN al PSD, în care s-a discutat despre acuzaţiile care îi sunt aduse de publicaţia "The Sunday Times".

Liderul grupului socialiştilor din PE Martin Schulz a solicitat, luni, o întâlnire la Bruxelles cu europarlamentarii Adrian Severin şi Zoran Thaler, în urma acuzaţiilor din "The Sunday Times", pe care le-a descris ca "extrem de grave", precizând că, dacă acestea se vor adeveri, va lua măsuri adecvate.

Înainte de întâlnire, Armin Machmer, purtătorul de cuvânt al lui Schultz, a declarat pentru MEDIAFAX că liderul socialiştilor europeni îi va cere demisia lui Adrian Severin din funcţia de europarlamentar, iar dacă acesta va refuza, va începe o procedură de excludere din grupul parlamentar S&D.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici