- Home
- Politic
- (01.12.2024, 21:40)
- Diana Nunut
Exit-poll alegeri parlamentare 2024. Ce partide politice au intrat în Parlament şi care sunt promisiunile lor
- Alegerile parlamentare au avut loc în data de 1 decembrie 2024.
- Conform exit-poll-urilor, partidele care au intrat în Parlament sunt PSD, AUR, PNL, USR, S.O.S România, UDMR, în timp ce SENS are şanse să întrunească pragul minim de 5% până la comunicarea rezultatelor finale.
- Iată care sunt promisiunile făcute de către acestea în cazul în care vor atinge pragul şi vor intra în noul Legislativ.
Urmărește
1238 afișări
Alegeri parlamentare 2024. Ce partide politice au intrat în Parlament şi care sunt promisiunile lor
-
Partidul Social Democrat (PSD)
La alegerile parlamentare din 1 decembrie, PSD a obţinut 26% din voturi, clasându-se pe prima poziţie în preferinţele românilor. Formaţiunea politică a fost în aproape toate legislaturile post-comuniste şi este urmaşul Frontul Salvării Naţionale, constituit la scurt timp după Revoluţia din 1989. Premierul Marcel Ciolacu a fost şi preşedintele partidului, însă după primul tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie, a ratat intrarea în turul al doilea şi şi-a anunţat demisia de la conducerea formaţiunii.
Potrivit programului politic publicat pe pagina de internet a partidului, promisiunile includ, printre altele, sprijinirea aspiraţiilor euro-atlantice ale României, creşteri de venituri pentru cetăţeni, construirea unei relaţii mai solide cu românii aflaţi în Diaspora, dar şi dezvoltarea unei noi strategii naţionale, bazată pe echitate socială.
-
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)
Fondat în 2019, partidul AUR are viziuni conservatoare şi suveraniste şi a intrat în Parlament în anul 2020. Formaţiunea este condusă de George Simion şi se poziţionează împotriva sprijinului pentru Ucraina. Valorile pe care formaţiunea le invocă sunt familia, credinţa, patria şi libertatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
La alegerile parlamentare, AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 20% din voturi.
Programul politic include, printre altele, reduceri de taxe, creşteri de salarii şi remuneraţii adecvate pentru profesori, introducerea uniformei obligatorii în şcoli, mai multe licee pedagogice şi vocaţionale, mai multe spitale, regândirea justiţiei şi relansarea industriei naţionale de apărare.
-
Partidul Naţional Liberal (PNL)
PNL este unul dintre partidele apărute în istoria modernă a României, în secolul XIX. Partidul este condus de Ilie Bolojan, după ce Nicolae Ciucă a demisionat în urma rezultatelor primului tur de alegeri prezidenţiale din acest an. La parlamentare, PNL s-a clasat pe locul al treilea, cu 15% din voturi.
Programul politic al PNL are promisiuni care prevăd susţinerea orientării euro-atlantice a României, dar şi măsuri care să îmbunătăţească traiul în ţară. Printre acestea, PNL promite salarii medii mai mari, majorări de pensii şi contribuţii pentru pensiile private, alocări mai mari de buget în educaţie, darea în folosinţă a 1.000 de kilometri de autostradă sau drum express, dar şi măsuri care să protejeze micii antreprenori.
-
Uniunea Salvaţi România (USR)
USR este un partid de centru-dreapta, fondat în 2016, care s-a aflat pentru scurt timp în coaliţie de guvernare în perioada 2020-2021. Formaţiunea este condusă de Elena Lasconi, care a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. USR a obţinut, potrivit exit-poll-ului CURS, 15,5% din totalul voturilor.
În programul de guvernare pentru următorii patru ani, USR a propus măsuri care să reducă taxarea salariaţilor şi să reformeze domeniul pensiilor speciale. De asemenea, USR are şi promisiuni pentru domeniul educaţiei – desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene sau implicarea părinţilor în procesul educaţional. USR promite şi reforme în Justiţie – privind magistraţii corupţi sau delapidarea – şi în Sănătate – românii sa îşi poată alege alt asigurator în afară de CNAS.
-
Partidul S.O.S România
S.O.S. România a fost fondat în 2021 de către europarlamentara Diana Şoşoacă, după ce aceasta a fost dată afară din AUR. Candidatura ei la alegerile prezidenţiale a fost respinsă din cauza discursului anti-UE şi anti-NATO. L
La alegerile parlamentare din 1 decembrie, S.O.S. a obţinut, potrivit estimărilor Sociopol, 7% din voturi, intrând în Parlament.
Programul politic al partidului include promisiuni privind reformarea sistemului de învăţământ şi cel de justiţie, dar şi depolitizarea sistemului de Sănătate. Pe plan extern, partidul îşi doreşte ca România să caute şi să găsească „noi roluri şi aliaţi la nivel internaţional”.
-
Partidul Oamenilor Tineri (POT)
POT a fost înfiinţat în anul 2023 de către Anamaria Gavrilă, fost deputat AUR, şi este de orientare suveranistă. Formaţiunea este o surpriză a alegerilor parlamentare din 1 decembrie, unde a obţinut, potrivit estimărilor exit-poll, 5,5%. POT îl susţine pe Călin Georgescu – cel care a câştigat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
După victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale, POT a înregistrat o creştere a căutărilor pe platformele sociale şi pe Google.
Programul politic include promisiuni precum educaţie de calitate, locuri de muncă, antreprenoriat pentru cei care vor să intre în industrie, programe de leadership, instituţii publice funcţionale, crearea de centre de sănătate holistică şi combaterea corupţiei.
-
Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR)
UDMR reprezintă minoritatea etnică maghiară din ţară şi a făcut parte din mai multe coaliţii de guvernare până în prezent. Partidul este condus de Kelemen Hunor, care a candidat şi la alegerile prezidenţiale din acest an.
Programul formaţiunii se intitulează „Programul raţiunii” şi include promisiuni privind reducerea taxării în muncă, maxim 30 de ore la şcoală pentru elevi şi Bacalaureat diferenţiat pe două niveluri, iar în Sănătate propune programarea digitală.
UDMR a atins pragul minim de 5% pentru a intra în noul Parlament.
-
Sănătate, Educaţie, Natură, Sustenabilitate (SENS)
Partidul SENS a fost fondat în anul 2023 şi este susţinut de europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă.
Programul politic include diverse măsuri, printre care construirea de locuinţe sociale pentru tineri şi persoane din categorii sociale vulnerabile, terapie decontată, garantarea drepturilor reproductive ale femeilor, alocarea de 6% din PIB pentru educaţie, dezvoltarea transportului public sau facturi de încălzire reduse folosind fonduri europene.
Partidul SENS este dat de Sociopol cu 5% din voturi, însemnând că ar intra în Parlament. Totuşi, până la rezultatele finale, formaţiunea va rămâne la limita pragului de intrare în Parlament.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Lasconi, prima reacţie după exit-poll-uri: Dacă suntem uniţi, roboţii ruşi de pe TikTok nu au cum să ne distrugă democraţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe