- Home
- Politic
- ORADEA, (30.10.2013, 19:59)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Falcă a întârziat la întâlnirea cu membrii PDL Bihor întrucât şoferul său a încuiat cheia în maşină
Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a întârziat, miercuri, peste 45 de minute la întâlnirea cu membrii PDL Bihor din cadrul campaniei pentru desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale, el spunând că, într-o benzinărie, şoferul său a uitat cheia în maşină, iar aceasta s-a blocat.
Urmărește
422 afișări
Falcă a întârziat la întâlnirea cu membrii PDL Bihor întrucât şoferul său a încuiat cheia în maşină (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)
La întâlnirea electorală internă desfăşurată, miercuri, la Oradea, au asistat peste 100 de democrat-liberali bihoreni, la ea participând doar Cătălin Predoiu şi Gheorghe Falcă, întrucât Simona Crețu s-a retras din cursă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Preşedintele PDL Bihor, senatorul Găvrilă Ghilea, i-a anunţat pe cei prezenţi încă de la început că primarul Aradului, Gheorghe Falcă, va întârzia o "jumătate de oră" din cauza "unor probleme pe drum", astfel că prim-vicepreşedintele partidului, Cătălin Predoiu, şi-a prezentat primul "proiectul pentru România".
El a vorbit despre "forţa PDL" şi despre importanţa independenţei justiţiei.
"În urmă cu cinci luni aveam 14 la sută, acum avem 19 la sută în sondaje şi creştem. Suntem pe cale să devenim principala forţă politică de dreapta", a spus Predoiu, subliniind că PDL face acum o opoziţie puternică "guvernării aberante a USL".
Predoiu a afirmat că mandatul din 2014 trebuie să fie unul "al continuităţii, dar şi al inovaţiei".
"Este nevoie să câştigăm independenţa justiţiei, prosperitatea înseamnă respect legislaţiei. De aceea îi supără pe cei din USL justiţia, pentru că nu-şi pot continua modul lor de guvernare în dispreţul legii. Este nevoie de o reformă a statului şi de întărirea legăturilor cu lumea euro-atlantică", a spus Predoiu.
Primarul Aradului a ajuns la întâlnire cu o întârziere de peste 45 de minute, la scurt timp după ce Ghilea le-a spus participanţilor că pot ieşi în pauză până când acesta va ajunge. Întorşi rapid în sală, PDL-iştii bihoreni au urmărit o prezentare video în care Falcă îşi menţionează performanţele edilitare, evidenţiind mai ales succesul de la alegerile locale din 2012. Prezentarea sa s-a încheiat în acordurile melodiei "Simply the best" a Tinei Turner.
"Am venit în faţa dumneavoastră ca să vedeţi un om de succes al PDL", şi-a început discursul Gheorghe Falcă, vorbind apoi despre importanţa care trebuie acordată valorilor dreptei şi celor tradiţionale româneşti.
Pe această temă, Falcă a adoptat o poziţie fermă împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex.
"Noi, cei de dreapta, trebuie să apărăm valorile tradiţionale. Cum ar fi ca primarii, purtând tricolorul pe piept, să oficieze ceremonii între Ion şi Gheorghe?", a spus el.
Falcă le-a explicat celor prezenţi şi motivul întârzierii sale.
"Am avut o emisiune la TV şi apoi am mers la o benzinărie să alimentăm pentru drum. Şoferul a uitat cheile în maşină... În astfel de situaţii la cine poţi apela? La mecanici, care ne-au ajutat", a spus Falcă, transformând apoi mesajul într-unul social. "Ne-au spus că ei sunt doi care lucrează, dar mai ţin doi oameni pe lângă ei, printre care un contabil, căci aşa îi obligă statul. Ce e atât de greu la un stat de dreapta ca astfel de oameni să-şi ducă existenţa fără astfel de obligaţii?", a spus edilul.
Într-un scurt discurs ţinut la finalul întâlnirii, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a evidenţiat că formaţiunea este prima care organizează alegeri interne pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale.
Întrucât unificarea forţelor de dreapta a fost una dintre ideile vehiculate la întâlnire, Blaga a spus că îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple, dar nu oricum.
"Mă uit la foşti colegi care s-au străduit să fărâmiţeze dreapta, să rupă hălci din PDL, care acum cu drag vorbesc despre unificare. Aşadar, dorim unificarea dreptei în jurul PDL respectându-i pe toţi ceilalţi, dar inima dreptei este aici! Suntem de câteva ori mai buni decât ceilalţi, dar avem nevoie şi de ei. Chiar dacă unii dintre ei au plecat de aici înjurându-ne a doua zi", a spus Blaga.
Preşedintele PDL a afirmat că pentru alegerile europarlamentare formaţiunea nu va crea nicio alianţă.
"La europarlamentare vom demonstra că suntem al doilea partid din ţară şi primul de dreapta, pentru că vom bate liberalii. Şi apoi vorbim despre unificare. Eu o văd aşa că, peste 5-6 ani, va fi nevoie de o unificare într-un mare partid de dreapta. Deocamdată, trebuie să recunoaştem, cele două mari partide de dreapta sunt PDL-ul şi PNL-ul", a spus Blaga.
Membrii PDL Bihor vor vota, sâmbătă, unul dintre cei doi pretendenţi la nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale, în şapte secţii de vot care vor funcţiona în tot atâtea localităţi din judeţ.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe