Prima pagină » Politic » Vasile Blaga i-a îndemnat pe români să se prezinte la urne

Vasile Blaga i-a îndemnat pe români să se prezinte la urne

Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a votat, duminică, la Colegiul Naţional I.L.Caragiale din Capitală, îndemnându-i pe români să se prezinte la urne, chiar dacă aceştia nu simt încă efectiv importanţa alegerilor europarlamentare.
Vasile Blaga i-a îndemnat pe români să se prezinte la urne
07 iun. 2009, 09:09, Politic

Blaga a declarat, la ieşirea de la vot, că prezenţa românească în Europa este extrem de importantă, şi ca număr de eurodeputaţi, şi ca valoare.

"Trebuie să trimitem cei mai buni candidaţi pentru că suntem cea de-a şaptea ţară europeană şi glasul nostru trebuie auzit. Trebuie să ne apere interesul acolo şi nu numai din punct de vedere al fondurilor pentru care aceştia vor trebui să lupte în continuare, ei vor aproba viitorul exerciţiu financiar al UE, dar şi pentru că glasul lor, şi prin ei al României, să se audă în orice zonă de competenţă a Comisiei, şi nu numai", a spus secretarul general al PDL, exprimându-şi speranţa că partidul pe care îl reprezintă va câştiga aceste alegeri.

Vasile Blaga i-a îndemnat pe români să îşi exprime votul.

"Mai ales că o pot face de oriune din ţară, acesta este îndemnul meu, cinci minute, jumătate de oră, oriunde ar fi, chiar dacă au plecat din oraş, o pot face oriunde, la Constanţa, la munte", a spus secretarul general al PDL, care a apreciat că oamenii nu simt încă efectiv importanţa acestor alegeri şi poate că nici clasa politică nu a reuşit să îi convingă cât de importante sunt alegerile europarlamentare.

Blaga a dat exemplul vechilor ţări europene, unde "se fac eferturi foarte mari în acest sens şi încă din 2006 a început pregătirea populaţiei pentru aceste alegeri".

Secretarul general al PDL este şeful campaniei PDL pentru euroalegeri, coordonare pe care o realizează, la nivel naţional, împreună cu vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.

Blaga urmează să facă, pe tot parcursul zilei de duminică, un tur al secţiilor de votare din toate filialele de sector, pentru a verifica evoluţia scrutinului, în cursul după-amiezei urmând să se afle la sediul cetral al partidului.