Şedinţa de învestitură a Guvernului Cîţu a primit aviz de la DSU
În decizia DSU se spune că prevederile adoptate la nivel naţional pentru limitarea răspândirii Covid-19 nu fac referire la activităţile autorităţilor publice esenţiale ale României care, conform Constituţiei, au rol de reglementare şi guvernare a ţării.
„Avizăm desfăşurarea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în data de 12 martie”, se arată în decizia DSU.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a cerut aviz de la DSP pentru a vedea dacă şedinţa de învestitură a Guvernului Florin Cîţu, programată joi, va mai avea loc.
Ciolacu spunea că a cerut avizul în contextul în care Raed Arafat a anunţat că adunările publice mai mari de 100 de persoane sunt anulate, în vederea limitării răspândirii coronavirusului.
Aproape 500 de aleşi, dintre care 136 de senatori şi 329 de deputaţi, sunt aşteptaţi să participe joi la şedinţa de învestire a Guvernului Cîţu. Şedinţa este programată să înceapă la ora 16.00.
PSD le-a transmis liberalilor să nu chiulească din plenul reunit de joi şi să voteze pentru învestirea Guvernului Cîţu. Ei au mai spus că, potrivit declaraţiilor liberalilor, PNL are majoritatea pentru învestirea noului Executiv, prin urmare trebuie să lase deoparte „calculele politice meschine”.