Dacă eşti îngrijorat de răfuielile clanurilor de interlopi din Bucureşti, Iohannis îţi spune că mai ai de aşteptat până se rezolvă situaţia. Treaba este dificilă şi nu se face peste noapte. Iohannis a punctat că „la Ministerul Afacerilor Interne există o preocupare reală” şi a dat de înţeles că trebuie să ai răbdare. Însă preşedintele ştie că Marcel Vela a promis încă de la finele lui 2019, când a preluat fotoliul de ministru al Internelor, că va lupta cu interlopii. Deci a avut timp să rezolve problema clanurilor.
”Se organizează şi se iau măsuri, însă nu trebuie, din păcate, să ne aşteptăm să se rezolve peste noapte aceste chestiuni. Prea mulţi ani, în timpul guvernărilor PSD, aceşti interlopi au fost toleraţi. Acum nu mai sunt toleraţi, însă lupta împotriva clanurilor este o luptă de durată”, a declarat Klaus Iohannis.
”Îmi doresc să fie toţi angajaţii Ministerului Afacerilor Interne în slujba poporului cu zero politizare, maximă profesionalizare, cu declararea unui război total împotriva fenomenului criminogen, infractorilor, clanurilor interlope”, spunea Marcel Vela pe 5 noiembrie 2019.