- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
„Fără români în funcţii publice!”. Petiţie lansată de un cunoscut ONG. Unde vrea FRFP să mute Capitala ţării/ Interviu cu iniţiatorii, la ALEPH NEWS
- Un cunoscut ONG autohton a lansat petiţia „Fără români în funcţii publice”
- Autorii petiţiei cer autorităţilor „crearea unei comisii prezidenţiale care să identifice la nivel mondial cei mai buni specialişti în domeniile de competenţă deficitare din administrarea României”
- Potrivit FRFP, „statul român, azi cangrenat de corupţie şi impostură, s-a ridicat cu aportul decisiv al unor străini”
- În această seară, la emisiunea ŞTIU de la ALEPH NEWS, începând de la ora 21, poţi vedea un interviu cu iniţiatorii petiţiei Fără Români în Funcţii Publice, care a dus la atât de multe reacţii
„Din 1989, guvernanţii ne refuză România curată şi performantă la care visam în acel decembrie. Îndurăm o tranziţie instalată definitiv peste noi, în beneficiul unei clase politice fără viziune şi onoare. Suntem zilnic ostaticii unei administraţii haotice, sufocate de nepotism şi corupţie. Singura lor competenţă pare a fi îmbogăţirea frauduloasă. Jumătate din românii activi au emigrat deja. Nu e prima oară în istorie când înfruntăm epidemia de hoţie. Din fericire, înaintaşii ne-au lăsat şi vaccinul! Statul român, azi cangrenat de corupţie şi impostură, s-a ridicat cu aportul decisiv al unor străini: germanul Carol ne-a adus independenţa, italianul Davila ne-a înfiinţat sistemul de sănătate, armeanul Spiru Haret învăţământul modern iar englezoaica Maria ne-a dat hotărârea cu care să obţinem Marea Unire! La chemarea unor patrioţi vizionari, aceştia şi alţii ca ei au injectat know-how occidental într-o ţară înapoiată, ridicând-o la înălţimea potenţialului ei. Iată adevăratul patriotism: câţiva ani de fapte concrete, nu secole de discursuri!”, arată Organizaţia FRFP.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: România şi Europa onorează sacrificiul românilor
„O agricultură condusă de specialişti olandezi ar preveni inundaţiile şi ar reface irigaţiile. Cu ofiţeri israelieni, armata noastră ar impune vecinilor respectul. Ca primar japonez al Bucureştiului, oricare dintre foştii primari ai Tokyo-ului ar rezolva riscul seismic şi şoseaua de centură. Cu o poştă condusă de chinezi, corespondenţa ar ajunge la timp. Avem datoria să dăm României conducători eficienţi, cu experienţă verificată şi viziune modernă. Doar aşa ne putem ridica ţara la rangul pe care îl merită printre naţiunile Europei. Dacă asta presupune să facem apel la străini, nu e nici o ruşine! Cinci milioane de români lucrează deja pentru ei, e timpul ca şi câţiva străini să lucreze pentru noi! Nume ca Johannis, Armand, Fritz sau Arafat demonstrează deja că pentru cetăţeni, esenţială e competenţa liderilor, nu originea lor! Timpul amânărilor şi cârpelilor a trecut! Răul românesc trebuie smuls de la rădăcină!”, se mai arată în petiţia lansată astăzi.
Petiţia „Fără români în funcţii publice!” poate fi semnată AICI.
În această seară, la emisiunea ŞTIU de la televiziunea ALEPH NEWS, de la ora 21.00, poţi vedea un interviu cu iniţiatorii petiţiei Fără Români în Funcţii Publice, care a dus la atât de multe reacţii.
- Crearea unei comisii prezidenţiale care să identifice la nivel mondial cei mai buni specialişti în domeniile de competenţă deficitare din administrarea României;
- Angajarea acestora prin concurs de proiecte în funcţii publice de înaltă răspundere ale Statului;
- Alcătuirea din candidaţii selecţionaţi a unui guvern de uniune internaţională, format din specialişti, cu un premier străin, propus de Preşedinte şi votat de Parlament;
- Extinderea acestui proces la nivelul administraţiei locale şi a regiilor autonome;
- Demisia în bloc a actualului Parlament şi organizarea de noi alegeri, în care partidele politice să prezinte electoratului candidaţi străini;
- Organizarea referendumului pentru mutarea Capitalei la Sibiu. Bucureştiul reprezintă secole de furt şi corupţie levantină. O nouă Românie cere o altă Capitală!
- Înlocuirea bugetarilor români ortodocşi corupţi cu funcţionari străini, a căror religie impune cinstea în orice situaţie.
- Implementarea acestui proiect fără împrumuturi externe suplimentare, nici creşteri de taxe şi impozite. Bugetul actual, scutit de pierderile datorate incompetenţei şi corupţiei, este suficient.
Potrivit documentului, semnatarii se angajează să „achite în totalitate şi la timp toate taxele şi impozitele actuale, oferind noului guvern mijloacele de a-şi pune noile politici în aplicare”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO