"Am avut o discuţie cu Mircea Geoană, de dimineaţă (miercuri dimineaţă – n.r.), şi am stabilit, ceea ce era şi normal până la urmă, ca la Consiliul Naţional, dacă vor fi candidaţi, inclusiv eu, lucrurile să se desfăşoare conform Statutului, într-un mod care să nu presupună dificultăţi sau tensiuni. E important să nu dăm impresia că vrem să împărţim partidul", a declarat Năstase.
"Pe de altă parte, vor fi câteva structuri care se vor decide azi (miercuri, în Comitetul Executiv Naţional – n.r.), şi domnul Geoană m-a întrebat dacă aş fi de acord să particip la unele dintre proiectele care vor porni azi", a adăugat Năstase.
Întrebat despre ce proiecte şi structuri este vorba, Năstase a arătat că Mircea Geoană este cel care va trebui să le anunţe, în măsura în care acestea vor fi convenite în şedinţa Comitetului Executiv Naţional de miercuri. Năstase a mai spus că, "probabil", va candida la Consiliul Naţional.