- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fenechiu spune că liberalii nu vor participa la acţiunile iniţiate de PSD în cazul lui Nicolescu
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial duminică, 30 ianuarie)
Liderul PNL Iaşi, deputatul Relu Fenechiu, susţine că liberalii nu vor participa la acţiunile de pichetare ce vor fi iniţiate de PSD în faţa sediilor PDL în ziua judecării recursului şefului CJ Argeş, precizând că nu este de acord cu "abordări care amintesc de episodul Bivolaru".
Relu Fenechiu a spus, duminică, într-o conferinţă de presă, că justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba şi că liberalii nu vor participa la acţiunile de protest pe care PSD le va organiza în faţa sediilor PDL în ziua judecării recursului preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, arestat preventiv pentru 29 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Nu sunt de acord cu astfel de abordări, care îmi amintesc de episodul Bivolaru. Nu vom fi alături de ei în acest caz. E poziţia lor şi şi-o asumă. Poate cei de la PSD ştiu mai multe pe acest caz şi nu ştim noi, dar nu vom participa la acţiuni de acest gen", a spus Relu Fenechiu.
Liberalul a mai spus că el însuşi a fost anchetat de DNA, dar că şi-a dus singur crucea, fără a solicita sprijinul partidului.
"Am fost anchetat de către DNA ca un infractor de drept comun. Eu îmi duc singur crucea. Nu cer ajutorului partidului şi nu mi se pare normal să o fac", a afirmat Fenechiu.
Liderul PSD, Victor Ponta, a solicitat organizaţiilor partidului din întreaga ţară să picheteze sediile PDL în ziua în care va fi judecat recursul şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu.
La Iaşi, social-democraţii au anunţat că vor picheta sediul Prefecturii judeţului, şi nu pe cel al PDL Iaşi, întrucât sediile locale ale PSD şi PDL se află în aceeaşi clădire.
Constantin Nicolescu a fost arestat, joi seară, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, iar după pronunţarea deciziei acestuia i s-a făcut rău, în prezent fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş este acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005 şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO