Fenechiu susţine că Simirad a colaborat cu fosta Securitate pe vremea când era profesor în Algeria

Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, susţine că preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Constantin Simirad, a colaborat cu fosta Securitate, înainte de 1989, pe vremea când era profesor de matematică în Algeria, Simirad răspunzându-i că "oamenii care fac astfel de declaraţii sunt fără caracter".

Urmărește
8 afișări

Relu Fenechiu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că şeful CJ Iaşi, Constantin Simirad, nu avea cum să ajungă profesor de matematică în Algeria înainte de Revoluţie fără să fi colaborat cu Securitatea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Avea un ofiţer căruia îi spunea tot. Nu putea fi profesor în Algeria fără să fi colaborat cu Securitatea", a afirmat Fenechiu.

El a suţinut că este greu de demonstrat acest lucru pentru că multe colaborări se făceau fără a exista acte scrise.

"Ofiţerul de legătură de la fosta Securitate trăieşte şi acum. Nu ştiu dacă va dori să vorbească, pentru că de regulă oamenii nu vor să dea nicio informaţie legată de activitatea lor", a afirmat Relu Fenechiu.

El a mai susţinut că acele camere de luat vederi descoperite de vicepreşedinţii CJ Iaşi, liberalul Victor Chirilă şi social-democratul Constantin Adăscăliţei, în birourile lor ar fi fost montate de DNA la solicitarea lui Simirad, urmând "să li se însceneze ceva".

"În urma unei provocări, cei doi vicepreşedinţi ai CJ urmau să iasă în cătuşe din birouri. Trebuia să vină cineva să le promită sau să le dea ceva", a declarat Relu Fenechiu, susţinând că "Iaşiul nu are nevoie de un turnător la şefia CJ".

În replică, preşedintele CJ Iaşi, Constantin Simirad, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că "oamenii care fac astfel de declaraţii sunt fără caracter".

"În Algeria m-am dus în 1973, când numai de la Iaşi au plecat 80 de profesori. Eram rugaţi să mergem pentru că acea ţară avea nevoie de dascăli. Ce să-i răspund eu lui Fenechiu? Să-i amintesc că atunci când făcea bişniţă cu blugi a fost prins? Sunt oameni fără caracter care ştiu doar să împroaşte cu noroi", a precizat Constantin Simirad.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici