Dragnea este liber, acum, dar cu interdicţii. Până în 2024, nu mai are dreptul să fie ales sau să ocupe funcţii publice

Publicat: 15 07. 2021, 15:07
Actualizat: 15 07. 2021, 15:24

Problemele lui Liviu Dragnea au început în anul 2016, când DNA a trimis în instanţă dosarul angajărilor fictive.

Procurorii DNA susţineau că Dragnea ar fi intervenit pentru angajarea la Protecţia copilului Teleorman a două persoane, care lucrau, de fapt, la partid. În dosar, a fost implicată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica. În anul 2017, procesul se reia de la zero. Una dintre judecătoare s-a pensionat, înainte de emiterea sentinţei.

După trei amânări, în 2018 a venit prima sentinţă. Înalta Curte îl condamnă la 3 ani şi 6 luni, cu executare. Decizia finală se pronunţă pe 27 mai 2019, a doua zi după alegerile europarlamentare. Dragnea mai are o condamnare la activ. În 2016, a primit o sentinţă cu suspendare în dosarul ”Fraude la referendum”.

Dragnea este liber, acum, dar cu interdicţii. Până în 2024, nu mai are dreptul să fie ales sau să ocupe funcţii publice.

  • iulie 2016 – Trimis în judecată – DNA cere o pedoapsă de 7 ani şi jumătate de închisoare
  • octombrie 2017 – Se reia procesul (Unul dintre judecători a fost schimbat înainte de pronunţarea sentinţei.
  • iunie 2018 – Prima sentinţă – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl cpndamnă pe Dragnea la 3 ani şi 6 luni cu executare
  • mai 2019 – Decizia definitive – 4 judecători din cinci au fost pentru condamnarea la 3,6 ani de închisoare
  •  

INTERDICŢIILE stabilite pentru Liviu Dragnea de ÎCCJ

Până pe 15 iulie 2024,  Liviu Dragnea are interzise drepturile:

–              de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice

–              de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat

–            de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit în dosar – preşedinte CJ Teleorman, preşedinte PSD Teleorman

 

Ce DOSARE mai are Liviu Drangea

–              dosarul „Vizita la Trump” în care este trimis în judecată de DNA din mai 2021, pentru trafic de influenţă şi folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite

–              dosarul „Tel Drum”, care este în cercetarea DNA din 2016, nefiind trimis în judecată. DNA l-a inculpat pe Liviu Dragnea pentru constituire de grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul

Sursa: DNA

 

Liviu Dragnea are 2 condamnări definitive la activ

27 mai 2019. Condamnare ÎCCJ în dosarul DNA – „DGASPC”-  la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

22 aprilie 2016. Condamnare ÎCCJ în dosarul DNA – „Fraude la referendum” – la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Sursa: DNA