Ministrul Muncii: Băncile au făcut plăţile pensiilor. Ultimele plăţi se fac luni

Publicat: 12 01. 2020, 09:38
Actualizat: 22 01. 2022, 09:34

„Băncile au făcut plăţile pensiilor. Ultimele plăţi se fac luni. S-a putut, deci, face plata imediat, nu după 2 zile. Da, am ţinut să se facă plăţile cât mai repede după această perioadă de sărbători. Mă bucur că am atins obiectivul de a începe plăţile până în acest week-end”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.

Poşta a livrat deja aproape de jumătate din pensiile la domiciliu, a mai transmis Violeta Alexandru.

Se lucrează şi la acest sfârşit de săptămână, iar până la jumătatea săptămânii viitoare sunt acoperite toate adresele dacă persoanele sunt la domiciliu.

În ianuarie distribuirea pensiilor se va decala pentru că banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române începând cu 7 ianuarie, aşa cum se întâmplă la fiecare început de an, a transmis, la începutul acestei săptămâni, Poşta Română.