„Limbajul absolut odios şi declaraţiile preşedintelui PNL au fost considerate discriminatorii şi sancţionate de către CNCD. Acesta este Ludovic Orban, cel care nu poate respecta minimele reguli ale decenţei, dar se vrea la guvernarea ţării”, a scris Mihai Fifor, joi, pe Facebook.
Social-democratul mai precizează că Ludovic Orban nu respectă de obicei adevărul şi acurateţea informaţiilor, dând ca exemplu afirmaţiile acestuia potrivit cărora guvernarea nu mai are bani de pensii şi salarii.
„Acelaşi Ludovic Orban care nu este foarte prieten nici cu adevărul şi acurateţea informaţiilor şi care, între două înjurături, ne mai spune că nu sunt bani de pensii şi salarii, desi ştie foarte bine că în trimestrul II 2019, bugetul de pensii a înregistrat un excedent de peste 218 milioane lei. Îl rugăm pe domnul Orban să se gândească mai bine când vorbeşte public, şi pe formă, şi pe fond”, a conchis Fifor.
Reacţia lui Mihai Fifor vine după ce preşedintele PNL Ludovic Orban a primit două avertismente de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru o declaraţie referitoare la „scroafele suite în copac” şi cealaltă în care a spus că „Guvernul PSD este ca ţiganul care omoară calul care trage ca sa-i ia potcoavele”.
În mai 2018, aflat la Tulcea, Ludovic Orban a catalogat unii funcţionari din administraţie ca fiind luaţi de la coada vacii sau scroafe în copaci. Liderul liberal a mai fost sancţionat pentru declaraţia potrivit căreia : „Guvernul PSD este ca ţiganul care omoară calul care trage ca sa-i ia potcoavele”.