”Parlamentul României îşi exprimă profundul regret că preşedintele Ucrainei a promulgat Legea educaţiei la 25 septembrie a.c., în pofida tuturor demersurilor efectuate pentru a semnala părţii ucrainene neajunsurile acestui act normativ, în sensul diminuării semnificative a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii româneşti”, susţin preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu reamintesc angajamentul Ucrainei că drepturile minorităţilor vor fi respectate, angajament transmis în mod repetat părţii române.
”Avem în vedere continuarea demersurilor prin mijloacele diplomaţiei parlamentare, în plan bilateral urmând ca o delegaţie formată din deputaţi şi senatori ai Parlamentul României să efectueze, în cel mai scurt timp posibil, o vizită la Kiev pentru a iniţia un dialog politic cu autorităţile ucrainene competente, în scopul soluţionării conform standardelor europene a situaţiei create de promulgarea Legii educaţiei în raport cu învăţământul în limba maternă a minorităţilor naţionale. Vom acţiona cu stăruinţă şi în cadrul organizaţiilor internaţionale cu atribuţii în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei şi Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale şi Comisia de la Veneţia), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educaţiei din Ucraina”, anunţă preşedinţii Parlamentului român.
”Reiterăm solicitarea fermă ca partea ucraineană să recunoască şi să respecte, potrivit normelor şi standardelor internaţionale, dreptul persoanelor aparţinând minorităţii româneşti de a învăţa în limba sa maternă”, încheie Dragnea şi Tăriceanu.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat, luni seară, noua Lege a educaţiei, care limitează predarea în limbile minorităţilor naţionale, liderul ucrainean evidenţiind, totuşi, necesitatea respectării drepturilor tuturor comunităţilor etnice, a anunţat Preşedinţia de la Kiev.
„Aceasta este una dintre cele mai importante reforme”, a transmis Petro Poroşenko, observând că legea consolidează rolul limbii ucrainene în procesul educaţional. „În acelaşi timp, Petro Poroşenko a evidenţiat importanţa respectării cu stricteţe a drepturilor minorităţilor din Ucraina”, precizează Preşedinţia de la Kiev.
„Ucraina a demonstrat şi continuă să demonstreze că are o abordare privind drepturile minorităţilor conformă cu obligaţiile internaţionale, compatibilă cu standardele europene, un exemplu pentru ţările vecine”, a subliniat Petro Poroşenko. Preşedintele Ucrainei a cerut Ministerului de Externe şi Ministerului Educaţiei să iniţieze consultări cu partenerii europeni, inclusiv cu reprezentanţii Consiliului Europei, pe tema educaţiei.