Prima pagină » Politic » Năstase, despre Timofte: Să ne aducem aminte de lucrurile bune pe care le-a făcut

Năstase, despre Timofte: Să ne aducem aminte de lucrurile bune pe care le-a făcut

Fostul premier, preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, şi-a manifestat, luni, părerea de rău faţă de moartea fostului director SRI şi coleg de partid, Radu Timofte, el precizând că acesta suferea de multă vreme de leucemie.
Năstase, despre Timofte: Să ne aducem aminte de lucrurile bune pe care le-a făcut
19 oct. 2009, 10:36, Politic

„Îmi pare tare rău. Radu Timofte, din câte ştiu, suferea de multă vreme de leucemie. Îmi pare rău pentru oricare dintre colegii care, iată, se sting aşa, unul după altul: ieri Ovidiu Muşetescu, azi Radu Timofte”, a spus Năstase.

„A trecut prin mute. A avut şi bucurii, a avut şi supărări. De morţi numai de bine. Să ne aducem aminte de lucrurile bune pe care le-a făcut. Să ne rugăm să aibă familia lui cât mai puţină suferinţă şi să treacă cu bine prin încercarea asta”, a adăugat Năstase.

Radu Timofte, fost director al SRI, a încetat din viaţă, luni dimineaţă, la vârsta de 60 de ani. Fostul director al SRI suferea de leucemie.

Ovidiu Muşetescu (54 de ani), fost ministru social-democrat, a decedat, duminică, în jurul orei 17.00, la Spitalul Elias din Bucureşti, în urma unui cancer pulmonar cu multiple metastaze.