Prima pagină » Politic » Firea: Un coleg deputat a proferat cuvinte nedemne față de oficianii europeni

Firea: Un coleg deputat a proferat cuvinte nedemne față de oficianii europeni

Vicepreședintele PSD Gabriela Firea a declarat, duminică seara, într-o emisiune TV, că, în timpul ședinței CEx de sâmbătă, de la Neptul, un deputat social democrat, care nu e membru al Comitetului Executiv a proferat ”cuvinte nedemne” față de oficialii europeni și niciun coleg nu a luat atitudine.
02 sept. 2018, 22:23, Politic

”A avut exprimări un deputat care nu e membru al Comitetului Executiv. Nu e normal să se exprime oameni care nu fac parte din Comitetul Executiv. E dureros să fiu la doi metri de dl președinte (Liviu Dragnea – n.r.) și să nu intervină când un coleg care nu face parte din CEx să mă atace. I-a dat și cuvântul”, a declarat la România TV Gabriela Firea.

Ea nu a vrut să nominalizeze persoana la care se referă.

”Măcar ar fi avut un discurs de președinte de partid la nivel de morală, de onestitate, de mari principii sau ar fi luat atitudine când colegul nostru care nici nu e membru al CEx profera cuvinte nedemne față de oficianii europeni, față de Bruxelles, față de comunitatea europeană, față de Comisia Europeană… Nu le relatez pentru că nu vreau să fac rău țării și orașului nostru, pentru că măcar unii dintre noi trebuie să avem demnitate și luciditate”, a adăugat primarul general al Capitalei.

Ea a mai spus că PSD e un partid european, că unii miniștri PSD au închis capitole importante până când România a devenit membră UE și că România, potrivit sondajelor Eurostat, este o țară proeuropeană, nu eurosceptică.

”Am fost mirată că niciun coleg nu a luat atitudine. (…) Sunt convinsă că cei mai mulți sunt profund europeni”, a conchis Firea.