Prima pagină » Politic » Raportul Ridzi ar putea fi discutat săptămâna viitoare

Raportul Ridzi ar putea fi discutat săptămâna viitoare

Preşedintele Comisie Juridice, Daniel Buda, a declarat, miercuri, că deputaţii jurişti ar putea discuta săptămâna viitoare raportul Comisiei Ridzi în vederea formulării unui răspuns către plen, menţionând că pentru aceste dezbateri se aşteaptă un material din partea fostului ministru al Tineretului.
Raportul Ridzi ar putea fi discutat săptămâna viitoare
09 sept. 2009, 13:24, Politic

„Este posibil ca săptămâna viitoare să luăm în discuţie raportul doamnei Ridzi. I-am făcut o informare oficială să ne trimită un punct de vedere în scris şi acum aşteptăm materialul de la dânsa poate săptămâna aceasta pentru a putea fi distribuit parlamentarilor, astfel încât să putem să luăm o decizie săptămâna viitoare”, a spus Buda.

Întrebat dacă Monica Iacob Ridzi ar putea fi audiată de Comisia Juridică, Buda a spus că în funcţie de ce îşi doreşte fostul ministru este posibilă şi o audiere.

„Orice e posibil, vom vedea până la urmă şi în funcţie de ceea ce doreşte doamna ministru – dacă vine sau nu vine”, a spus democrat-liberalul.